La finele săptămânii trecute, la Galaţi s-a consumat un important eveniment cultural: Festivalul Naţional de Teatru Contemporan „Actfest 2011”. Organizatorul acţiunii a fost Casa de Cultură a Studenţilor, instituţie ce a împlinit în acest an o jumătate de secol de activitate.
Festivalul a constituit un adevărat maraton dramaturgic, în decurs de două zile fiind prezentate 19 spectacole realizate de trupe studenţeşti de teatru din Cluj, Iaşi Sibiu, Timişoara, Bucureşti, Tg. Mureş, Craiova, Ploieşti şi Galaţi.
Îmi plac încercările, în special cele pe care mi le aleg eu. Aşa îmi explic căţăratul pe munte, privaţiunile şi renunţările de toate felurile. Caut să nu resping nimic, nicio întâmplare care-mi vine de la Dumnezeu, indiferent de dificultatea ei, tocmai pentru a nu forţa destinul să mă încerce şi mai greu. Îmi place să-mi trăiesc viaţa pe îndelete, să iau fiecare lucru încetişor, ca să nu-mi scape aspectul lui esenţial, aspect la care eu ajung prin „decojire”.
Dar sunt lucruri care vin în viaţa mea şi pe care nu le pot considera încercări, sunt alegeri făcute cu mult înainte de a mă naşte, sunt promisiuni ale destinului. Lucruri pentru care simt că m-am pregătit zeci de ani, fără să fi ştiut. O haină împărătească pe care îngerii au ţesut-o de la naştere, ca s-o îmbrac la nunta mea. Niciun alt om nu mă poate vedea înveşmântată în splendoarea ei, decât mirele meu. Ceilalţi mă văd goală în oglinzile lor şi mă acoperă cu ispite din voaluri de mătase şi lanţuri de aur, îmi pun aripi de zăpadă şi cercei de vânt…
Deşi toţi suntem de acord ca ideea de compasiunea este bună, Jackie Tabick recunoaşte că există provocări în aplicarea conceptului. Ea explică cum echilibrând delicat compasiunea şi justiţia ne permite să facem bine şi să ne menţinem sănătatea mentală.
