21 aprilie 2011

Premiile Festivalului Naţional Actfest 2011

La finele săptămânii trecute, la Galaţi s-a consumat un important eveniment cultural: Festivalul Naţional de Teatru Contemporan „Actfest 2011”. Organizatorul acţiunii a fost Casa de Cultură a Studenţilor, instituţie ce a împlinit în acest an o jumătate de secol de activitate.

Festivalul a constituit un adevărat maraton dramaturgic, în decurs de două zile fiind prezentate 19 spectacole realizate de trupe studenţeşti de teatru din Cluj, Iaşi Sibiu, Timişoara, Bucureşti, Tg. Mureş, Craiova, Ploieşti şi Galaţi.

S-au decernat mai multe premii, dintre care menţionăm:
– Premiul pentru originalitate – Ana Maria Sescu (Trupa „Ludic” Iaşi) pentru monologul „Ultimul tango”, după „Omul cu o singură aripă” de Matei Vişniec, regia Aurel Luca;
– Premiul pentru scenografie – Mihai Serghei Todor (Trupa „Studio 24”, Bucureşti pentru scenografia spectacolului „Delir în doi patru” de Eugene Ionesco;
– Premiul pentru cel mai bun monolog – Cătălin Cepraga (Trupa „Studio 24”, Bucureşti, monologul „Frumosul indiferent”, de Jean Cocteau)
– Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal – Eduard Popov (Trupa „De ce ficatul?” , Galaţi) pentru rolul titular din spectacolul „Don Siempre” de Valeriu Butulescu, în regia Dianei Tănase;
– Premiul pentru cea mai bună actriţă înt-un rol secundar – Georgiana Ghergu (Trupa „Commedia Tg. Mureş) pentru rolul Hiaccinthe din spectacolul „Vicleniile lui Scapiin” de Moliere, în regia lui Emil Velicu.
– Marele Premiu al festivalului s-a acordat trupei „Ludic” din Iaşi pentru spectacolul „Poem irlandez pentru vioară şi suflet” , de John Hendrick, în regia lui Aurel Luca.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 5 voturi
Încarc...

One thought on "Premiile Festivalului Naţional Actfest 2011"

  1. Simona Enache spune:

    Felicitări fiecărui actor în parte pentru premiul bine-venit. Nu ştiu dacă premiul fiecăruia este bine-meritat, întrucât nu am asistat la niciun spectacol dintre cele menţionate în articol.
    Referitor la rolul principal din piesa „Don Siempre” de Valeriu Butulescu (piesa de teatru preferată de mine), trag nădejdea că actorul a interpretat cu multă măiestrie, având în vedere premiul acordat, şi totodată ţinând cont de faptul că nu este lesne să intri în pielea unui personaj alienat mintal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook