Arhiva pentru decembrie 16th, 2010

 16 decembrie 2010

Un creştin

Un creştin ajunge la Dumnezeu cu un posmag, nu are nevoie de navete spaţiale (care se opresc pe Lună). Nu e nici apăsat de trecut, nici îngrijorat de viitor, pentru că e creştin. Se supune voinţei divine, pentru ca ştie că în porunci îl descoperă pe Poruncitor. Evită răul, pentru că e conştient că orice deviaţie de la normalitate îl va înnebuni la final. Nu este afectat de boscoane magice, pentru că are scutul rugăciunii şi al harului.

Un creştin investeşte în arca iubirii, chiar dacă ceilalţi îl ironizează, amintindu-i mereu că investiţia lui nu este profitabilă (după calculele lor greşite). Vede în oamenii nu ceea ce sunt, ci ceea ce pot deveni, cum frumos scrie C. Olinici. Nu îşi caută lăudători, ci se smereşte total: e primul dintre păcătoşi. Nu o judecă pe vecina căzută în desfrânare, se consideră mai nevrednic decât ea. Nu îşi pierde niciodată nădejdea, nu are nevoie de imagine publică, nu îşi taie venele când i s-au tăiat veniturile.

Continuare »

4 voturi
 

Nu mai plânge, baby!

Teatrul Luni de la Green Hours prezintă în cadrul proiectului Avangarda un experiment-spectacol de artă contemporană intitulat „Nu mai plânge, baby!”. Avanpremiere au loc pe 20 decembrie, ora 20:00, şi 21 decembrie 2010, ora 22:00.


Continuare »

3 voturi
 

Swami Dayananda Saraswati: Profunda călătorie a compasiunii

Swami Dayananda Saraswati dezvăluie căile paralele ale dezvoltării personale şi atingerea adevăratei compasiuni. Ne conduce prin fiecare pas al realizării de sine, de la copilăria neajutorată până la actul neînfricat de a avea grijă de ceilalţi.

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru ziua 16 decembrie 2010.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
decembrie 2010
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii