Arhiva pentru decembrie 28th, 2010

 28 decembrie 2010

Un pas mic pentru om…

Celebrele cuvinte pe care le-a rostit Neil Armstrong atunci când a pășit pe Lună ar fi trebuit să fie „That’s one small step for a man…”. Totuși, în transmisiune nu s-a auzit articolul nehotărât „a” dinaintea lui „man” (pentru a semnifica un singur om), care ar fi adus sens din punct de vedere al înțeleseului frazei, căci aceasta avea să fie continuată astfel „… and a giant leap for mankind” („… și un mare salt pentru umanintate”). A spune „man” (fără articol) sau „mankind” semnifică practic același lucru, ceea ce ar face ca afirmația lui să fie ilogică la o analiză mai atentă.

Greșeala a fost observată, iar Neil Armstrong a făcut mai multe declarații publice pentru a pune lucrurile în ordine. Uneori, în citarea afirmației sale, articolul nehotărât este scris între paranteze. Cu toate acestea, cuvintele sale au fost atât de impresionante, chiar și în pofida acestei anomalii, încât memoria colectivă le-a păstrat în forma corectă.

1 voturi
 

Ogni Tanto

Videoclipul cântecului interpretat de Gianna Nannini

1 voturi
 

Stefan Sagmeister: Puterea timpului liber

Odată la şapte ani, designerul Stefan Sagmeister îşi închide studioul lui din New York, luându-şi un an sabatic pentru a-şi întineri şi împrospăta perspectivele creative. El explică valoarea adesea ignorată a timpului liber şi prezintă câteva proiecte inovative inspirate de şederea lui în Bali.

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru ziua 28 decembrie 2010.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
decembrie 2010
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii