Despre competiţie
Nu sunt o persoană sportivă. Performanţele fizice, de orice fel, nu mi-au dat niciodată satisfacţii, şi cu toate astea, în şcoala primară, am avut o profesoară de educaţie fizică care m-a îndrumat spre o carieră sportivă, propunându-mă unui club din oraş, pentru lotul de juniori la atletism. La scurt timp după începerea antrenamentelor, scoteam cel mai bun timp la alergarea de viteză, aveam cea mai bună săritură în înălţime şi nu dărâmam niciun gard la alergarea cu obstacole.
Lucru ciudat, care mă tulbura, era faptul că nu-mi plăceau competiţiile. Şi cu cât nu-mi plăceau mai tare, cu atât mai mult mă străduiam să le câştig, chiar şi atunci când strădania depăşea clar puterile mele naturale. Ştiam cumva că această nevoie de a câştiga se trăgea dintr-un fel de „spaimă ontologică”, din convingerea că eu existam doar pentru că din miliardele de spermatozoizi care intraseră în cursa pentru viaţă, cel care avea să-mi dea mie fiinţă fusese cel mai rapid. Şi nu mă îndoiam că din altă celulă sexuală s-ar fi născut o altă persoană, diferită de mine, o altă „soră” sau un alt „frate”, dar nu eu.
Continuare »