Ultimul vis
Viaţa mea… poveste nesfârşită, scrisă cu vise de-a lungul timpului. În copilărie, visele aveau gust de ciocolată… bucăţele mici, rupte din sufletul mamei şi mângâiate de mâinile ei calde. Ce dor îmi e de copilărie… când visele mele aveau aripi de fluturi… fluturi de catifea poleită de aurul speranţelor din sufletul meu. Totul avea iz de poveste cu feţi frumoşi şi ilene cosânzene… pană când visul iubirii s-a destrămat. Avea aripi de carton, muşcate de vânt şi arse de soare, iar lacrimile mele nu au reuşit să-l salveze.
Am vrut să mă răzbun şi am zburat pe un câmp numit viaţă… iar câmpul s-a umplut cu maci… Părea că pe cer o altă stea răsărea… era steaua mea. A luminat ani de-a rândul obrazul tău. Aripile mele ţi-au mângâiat adesea visele. De ce oare nu mai găsesc puterea de a zbura, de ce aripile mele sunt atât de grele? De ce iubirea din sufletul meu nu mai umple câmpul cu maci?
Continuare »