Arhiva pentru iunie 22nd, 2009

 22 iunie 2009

50000 de citate

Un nou record de toată frumuseţea pentru Citatepedia: s-au depăşit 50000 de citate! Mulţumiri tuturor celor 2500 de participanţi, care au făcut ca acest lucru să se întâmple. Este o colecţie de foarte mari dimensiuni, mai ales dacă o raportăm la numărul vorbitorilor de limba română (potenţialii interesaţi). Pentru comparaţie, cele mai mari colecţii de citate în limba engleză au câteva sute de mii de înregistrări, în condiţiile în care se estimează că numărul vorbitorilor nativi este de aproximativ 375 de milioane, la care se adaugă până la un miliard de persoane care cunosc engleza ca o a doua limbă.

Acum 2-3 ani, când Citatepedia a început să ia amploare, am propus ca obiectiv 100.000 de citate. Atunci părea doar un vis frumos, extrem de dificil de realizat în România. Acum am ajuns la jumătatea drumului, iar obiectivul este chiar mai aproape în timp, pentru că viteza a crescut. Aşadar, spor la adăugat în continuare! Iar dacă doriţi să ajutaţi, dar nu ştiţi cum, puteţi trimite oricând un mesaj prin formularul de contact.

fără voturi
 

Împreună

Vineri, 26 iunie 2009, are loc premiera în România a filmului francez „Împreună” („Ensemble C’est Tout”), o dramă romantică cu Audrey Tautou, Laurent Stocker şi Guillaume Canet în rolurile principale. Filmul este realizat de Claude Berri, în calitate de scenarist, regizor şi producător. Premiera va putea fi vizionată la Hollywood Multiplex – Bucureşti Mall şi Movieplex – Plaza Romania.

Continuare »

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru ziua 22 iunie 2009.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
iunie 2009
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii