Arhiva pentru iunie 24th, 2009

 24 iunie 2009

La finalul anului şcolar

Din anul şcolar 2008-2009, Citatepedia a început o colaborare cu Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, condus de Prof. dr. Lidia Vianu, din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti. Astfel, un grup de masteranzi au participat la traducerea de citate din engleză în română şi din română în engleză. Le mulţumim la fiecare în parte (în ordinea nivelului de participare): Elena Gheorghe, Sânziana Mihalache, Alina-Olimpia Miron, Nicoleta Stroie, Dana Gurău, Alina Roxana Chirilă, Simona Burduja, Cristiana Stanciu, Ioana Teodorescu, Laura Liţescu, Alexandra Bleoancă, Laura Badea, Andreea Banciu, Roxana Bria, Oana-Mădălina Voicu, Oana Romanescu, Lorena Fota, Alexandra Toma, Nicoleta-Cătălina Ghiţă, Oana Romanescu, Camelia Voiculeţ, Eliza Ghiţulescu.

Pentru anul şcolar următor sunt avute în vedere câteva idei noi, astfel încât colaborarea să continue şi mai bine, să fie cât mai interesantă şi utilă. Ca întotdeauna, rămânem deschişi la colaborări cu instituţii, firme, asociaţii şi fundaţii care au preocupări în domeniul cultural, sub diferite forme.

fără voturi
 

Povestea lui Despereaux

În 2003, Kate DiCamillo scria „Povestea lui Despereaux” („The Tale of Despereaux”), un basm modern care avea să devină una din cele mai îndrăgite cărţi pentru copii, vânzându-se în aproape două milioane de exemplare. Faimosul şoricel a devenit apoi protagonistul animaţiei digitale omonime produse de Universal Pictures, din a cărei distribuţie fac parte Matthew Broderick, Dustin Hoffman, Emma Watson şi Sigourney Weaver. În premieră, aventurile lui Despereaux îşi fac apariţia şi pe DVD.

Continuare »

7 voturi


Aceasta este arhiva pentru ziua 24 iunie 2009.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
iunie 2009
L Ma Mi J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii