Arhiva pentru februarie, 2009

 19 februarie 2009

42000 de citate

Într-un ritm accelerat, Citatepedia a ajuns cu contorul la 42000. Această creştere conduce la idei noi, care încep să se cristalizeze. Sunt în plan noi secţiuni, pentru a permite şi alte tipuri de conţinut, pentru a separa mai bine conţinutul existent, dar şi pentru a oferi noi perspective asupra acestuia. Detalii despre toate acestea vor fi prezentate pe parcurs.

De remarcat este creşterea secţiunii Epigrame, în special prin participarea domnului Gheorghe Culicovschi, care promovează mulţi epigramişti de valoare. Până acum s-au acumulat aproximativ 2000 de epigrame, scrise de 150 de epigramişti. O mulţime de zâmbete!

fără voturi
 

Miron Costin şi marile cronici moldave

Miron CostinFragmente din volumul „Marii cronicari ai Moldovei”, apărut într-o colaborare a Editurii Academiei Române cu Editura Univers Enciclopedic, în Bucureşti, 2003; ediţia, studiul introductiv, glosarele şi reperele istorico-literare aparţin lui Gabriel Ştrempel:

Miron Costin [1633-1691] este, de departe, cea mai reprezentativă personalitate a culturii moldoveneşti din secolul al XVII-lea. Nici Varlaam Moţoc, nici marele poet Dosoftei nu i se pot asemui. Meritele lui Dosoftei pentru introducerea limbii româneşti în biserică, tipărind Liturghierulşi Molitvelniculsunt de subliniat, dar ele nu pot egala implicaţiile pe care le-a avut De neamul moldovenilor sau Cronica polonă în cunoaşterea de către străini a poporului român şi a Ţării Moldovei. Şi apoi, Miron Costin a fost el însuşi poet şi filosof. Cât priveşte ideea unităţii de neam, aceasta este prezentată şi în Letopiseţul său, chiar dacă n-a putut pricepe politica marelui voievod. [Fără să fi avut o înţelegere deplină asupra puterii fascinante a marelui general, şi fiind şi el om, ca şi tatăl său, de casa Movileştilor, Miron Costin a relatat, totuşi, destul de obiectiv calităţile lui Mihai. Era, de altfel, pentru Moldova, singura prezentare a faptelor şi personalităţii lui Mihai Viteazul.]

Continuare »

9 voturi
 

The Climb

Videoclipul cântecului interpretat de Miley Cyrus

Continuare »

fără voturi
 18 februarie 2009

Amurgul zeilor stepei

Amurgul zeilor stepeiLa Humanitas Fiction, în colecţia Raftul Denisei, a apărut cartea „Amurgul zeilor stepei” a lui Ismail Kadare, traducerea din albaneză fiind semnată de Marius Dobrescu.

„Amurgul zeilor stepei” este un roman autobiografic, dar şi o poveste tulburatoare de iubire, în care realitatea se întâlneşte cu mitul. Acţiunea are loc spre sfârşitul anilor ’50. Boris Pasternak tocmai a primit Premiul Nobel, iar întreaga lume est-europeană vuieşte la aflarea veştii. O cumplită iarnă rusească transformă Moscova într-un tărâm kafkian, al tuturor incertitudinilor şi temerilor. Pe fundalul tragediilor politice ce zguduie fosta Uniune Sovietică, se petrece o stranie poveste de dragoste, iar personajele ei par desprinse din legendă. Îndrăgostit de eterica şi fascinanta Lida, naratorul – un tânăr albanez aflat la studii în Moscova – încearcă să-şi salveze povestea de iubire, luptând în paralel cu dramele unei istorii tulburi şi ameninţătoare. Fără a-i dezvălui Lidei (care manifestă o adevărată aversiune faţă de ipocrizia viitorilor scriitori ce urmează cursurile Institutului) că are veleităţi literare, el îşi duce până la paroxism vina de a nu fi spus adevărul. Aidoma personajului unei legende albaneze, eroul ştie că, odată ce şi-a încălcat cuvântul, lucrurile sunt ireversibile şi nu o pot apuca decât pe un făgaş nefast. Într-o Moscovă întunecată, în care siluete neverosimile se profilează de-a lungul străzilor cufundate intr-o ceaţă eternă, dragostea şi cruzimile istoriei se întâlnesc într-o poveste cu rezonanţă mitică.

Continuare »

1 voturi
 

Avionul condamnaţilor

Recent, a apărut pe DVD filmul de mare succes „Avionul condamnaţilor” („Con Air”), un thriller de acţiune realizat de aceeaşi echipă care semnează „The Rock” şi „Crimson Tide”, cu Nicolas Cage în rolul principal.

Continuare »

fără voturi
 17 februarie 2009

Weekend cu mama

După 11 ani de la ultimul său film, Stere Gulea, celebrul regizor al filmului Moromeţii (1988), revine cu o poveste ancorată în realitatea românească a ultimilor ani, cu lungmetrajul „Weekend cu mama”, o producţie Media Pro Pictures, care din 20 martie 2009 va avea premiera în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex şi Cinema City din Cluj.


Continuare »

fără voturi


Aceasta este arhiva pentru luna februarie 2009.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
februarie 2009
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
232425262728  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii