Netocmite, netrecute din vreme, ca şi cum ar şti că un om, un altul şi un altul în alt colţ de lume se grăbesc să ajungă la întâlnirea cu oamenii, gândurile, sufletele şi imaginaţia creează cuvinte… Le spun să meargă… Valeriu Barbu, poet al imaginilor şi imaginarului, ne bucură în fiecare săptămână cu versuri de o notă aparte prin intermediul scrisorilor trimise din temniţa în care viaţa l-a împins. Din locul înconjurat uneori de privirea haină a deznădejdii, alteori, de lumina din ochii uriaşului blând, speranţa care priveşte printre gratii lăcrimând, văzând cât de singur e, cât sunt de singuri oamenii, uneori, în spaţiul lor strâmtat de dimensiuni, sufletul îşi întinde rădăcinile şi aripile spre adâncul şi înaltul Universului, ne transmite bucuria, tristeţea, speranţele, fricile şi, mai ales, dragostea de natură, de libertate, de oameni în general şi de Maria.
Epigrama e un fulger scurt, o scăpărare repede ţâşnită din cremene când o izbeşte amnarul. Aş compara-o, de asemenea, cu un mic lampion veneţian care, înconjurat de umbra nopţii, dă lumina-i capricioasă şi străluceşte ca o candelă ambulantă pe întunericul mişcător şi rece al lagunelor. Lampionul însă are nevoie pentru a lumina să fie înfăşurat de banda largă a întunericului. Epigrama, dimpotrivă. Scânteiază numai atunci când o învăluie un exces de lumină. Cu cât inteligenţa subtilă şi pătrunzătoare a cititorului sau a ascultătorilor este tăiată în feţe strălucitoare şi multiple, cu atât spiritul poetului e sorbit şi se răsfrânge în minţile luminoase, întocmai ca o imagine pe care o înfrumuseţează claritatea unei oglinzi de preţ.
Noţiunea de ermetism este una asociată firesc lucrurilor pe care nu le putem pătrunde, pentru simplul motiv că nu reuşim să trecem, cu mintea, dincolo de barierele, intenţionat sau nu aşezate la marginea dinspre noi a Semnificaţiei. În literatură însă, acest atribut al nepătrunderii devine deziderat, pentru că vorbele par scrise pentru oricine, dar sunt destinate, firesc, celui care e dispus a face efortul desluşirii lor. După afirmaţia unui fost profesor al meu, Stéphane Mallarmé este, din acest punct de vedere, cel mai dificil de citit scriitor francez (şi nu numai francez), asociat prin excelenţă cu ermetismul literar aşa cum este el astăzi cunoscut. Pe de altă parte, există şi în literatura română un astfel de „greu de citit” – Ion Barbu, matematicianul care a ţinut să demonstreze că poezia şi geometria se întâlnesc, undeva, în sferele pure şi înalte ale gândirii. Nu voi face trimiteri de la unul la altul, şi nici nu voi discuta influenţele, asemănările şi deosebirile. Ce mi-a atras atenţia, însă, a fost data lor de naştere: 18 martie – aceeaşi pentru amândoi. Aşa că – iată-i.
Institutul Cultural Român din Viena s-a asociat cu Österreichische Gesellschaft für Literatur (Societatea Austriacă pentru Literatură), cea mai importantă organizaţie literară din Austria, pentru promovarea scriitorilor români contemporani. Începând cu luna aprilie 2008, se vor organiza în parteneriat programe lunare, sub motto-ul „Viena citeşte România!”.
Österreichiche Gesellschaft für Literatur este condusă de o reputată personalitate a lumii literare austriece, Marianne Gruber, autoare a unor importante antologii şi scriitoare. Pe 9 aprilie 2008, seria programelor lunare va debuta cu o prezentare a volumului „Fata din casa vagon” de Ana Maria Sandu, în lectura cunoscutei actriţe Katharina Stemberger.
Când mi-a oferit biletul la piesa de teatru „Străini în noapte”, soţul meu mi-a spus că e o comedie care are mare succes. Că e regizată de Radu Beligan şi e jucată numai de doi actori, Florin Piersic şi Emilia Popescu. Acum câţiva ani, Radu Beligan a văzut la Paris reprezentaţia piesei lui Eric Assous, „Les Montagnes russes”, în interpretarea lui Alain Delon. Imediat s-a gândit la Florin Piersic. S-a întors în ţară, a tradus scenariul împreună cu Liviu Dorneanu, însă „prieteniile în(tru) teatru” nu l-au ajutat să găsească o scenă disponibilă la teatrele bucureştene, aşa că, într-un final, piesa a fost lansată sub egida ArCuB la Teatrul de Operă. Mi-a mai spus că era tot ce trebuia să ştiu înainte de a vedea spectacolul şi m-a sfătuit să nu citesc anticipat pe internet cronici sau impresii…
Joi, 20 martie 2008, de la ora 19:00, publicul cinefil bucureştean va putea vedea, la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru nr.38) un documentar şi trei scurtmetraje de ficţiune realizate de Igor Cobileanski: „Murind pentru Madrid”, „Saşa, Grişa şi Ion”, „(Plictis) şi Inspiraţie”, „Când se stinge lumina”. Intrarea este liberă.