I-am cerut lui Dumnezeu să mă facă puternic, pentru ca să pot pune în aplicare proiecte măreţe; iar El m-a lăsat slab precum eram, pentru a mă pastra pentru smerenie. I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea sănătate, pentru a pune în aplicare planuri grandioase; iar el mi-a dat durerea, pentru a-L înţelege mai bine. I-am cerut bogăţia pământului, pentru a dobândi totul; iar El m-a lăsat sărac, pentru a nu deveni egoist. I-am cerut puterea, pentru ca oamenii să aibă nevoie de mine; iar El mi-a dat umilinţa, pentru ca eu să am nevoie de ei. I-am cerut lui Dumnezeu totul, pentru ca să mă pot bucura de viaţa; iar El mi-a lăsat doar viaţa, pentru ca să învăţ a mă încânta de toate.
Doamne, nu am primit nimic din tot ceea ce am cerut, dar totuşi mi-ai dat tot ceeea ce aveam nevoie, şi asta aproape împotriva voinţei mele. Rugăciunile pe care nu le-am făcut mi-au fost împlinite. Fie lăudat Dumnezeul meu, între toate popoarele, căci dintre toţi pământenii nimeni nu a dobândit ceea ce am dobândit eu.
Text de Kirk Kilgour (campion sportiv, ajuns într-un scaun rulant în urma unui accident)
Cei care au urmărit excelentul serial „The Wonder Years” (difuzat de PRO TV la sfârşitul anilor ’90), îşi amintesc desigur de Winnie Cooper, unul dintre personajele principale, interpretat de Danica McKellar. Între timp, fetiţa a crescut şi, deşi nu a renunţat complet la cariera de actriţă, a devenit o matematiciană remarcabilă. Există chiar şi o teoremă, denumită Teorema Chayes-McKellar-Winn, la conceperea căreia a participat.
Recent, Danica McKellar a publicat o carte, bine apreciată de specialişti, intitulată „Math Doesn’t Suck – How to Survive Middle-School Math Without Losing Your Mind or Breaking a Nail” (într-o traducere aproximativă, „Mate nu-i naşpa – cum să spravieţuieşti matematicii din gimnaziu fără să-ţi pierzi minţile şi fără să-ţi rozi unghiile”). Scrisă într-un limbaj accesibil, cartea le arată mai ales fetiţelor că matematica nu e doar pentru băieţi, că este folositoare şi chiar frumoasă.
Un nor negru a dispărut şi altul încet, încet, s-a înfiripat din nou peste o parte din Europa – perioada de impunere, de presiune şi posesie, de exterminare a valorilor şi întoarcere în barbarie, întoarcere în comuna primitivă, întoarcere împotriva firii. A fost impusă legiunea roşie, pentru a strica o bună rânduială, clădită şi verificată prin proces natural, în sute şi mii de ani. A fost o perioadă ce a forţat acest popor să abdice de la valori de mii de ani, să renunţe la credinţă, la datină, la dreptul de a gândi, la libertate, la tot. Nu erau de ajuns năpastele trecute peste noi, năpaste care ne-au ţinut în urma Europei? A trebuit să avem parte şi de năpasta roşie, năpastă venită tot dinspre răsărit.
Un fel de Moş Ene, Sandman este cel care aduce somnul, aşa că pare o lectură potrivită pentru culcare. Numai să nu i se fi dat atribute de personaj negativ, aducător al unui somn mult mai profund…
Să alegi drept personaj un geniu – iată un act incomod şi temerar, recunoscut ca atare şi de scriitori, şi de criticii literari! Dar să alegi ca personaje principale două genii, romanul să devină bestseller – iată o frumoasă nebunie ce ţine mai curând de spaţiul ficţiunii. Şi totuşi…
În spaţiul literar german, tânărul autor Daniel Kehlmann a făcut din Alexander von Humboldt şi Carl Friedrich Gauss personajele principale din romanul său „Măsurarea lumii„, care a detronat în toamna anului 2005 Codul lui da Vinci şi Harry Potter în topurile publicaţiei germane „Spiegel”, cu un tiraj atingând un milion de exemplare.