Editura Humanitas lansează, astăzi, de la ora 18:00, la Librăria „Humanitas Kretzulescu”, cartea scriitorului brazilian Paulo Coelho, „Vrăjitoarea din Portobello„, povestea unei fetiţe orfane din Transilvania care pleacă într-o călătorie în jurul lumii şi schimbă viaţa personajelor pe care le întâlneşte.
Scriitorul brazilian a fost, cu doi ani în urmă, în România, vizitând atunci şi zona Transilvaniei. Oamenii pe care i-a întâlnit l-au inspirat să aleagă origini româneşti pentru personajul central al noului său volum. Ţiganca vrăjitoare Atena ghiceşte viitorul, dispare miraculos şi poate schimba mersul evenimentelor.
Octave Mouret înnebuneşte femeile de dorinţă. Marele său magazin parizian, La Paradisul femeilor, este o adevărată desfătare a simţurilor. Ţesăturile se amestecă între ele, uimitoare, delicate, din fai sau mătase. Octave Mouret vinde, prin tehnici revoluţionare, tot ceea ce o femeie poate cumpăra în 1883. Succesul este imens. Acest bazar devine o catastrofă pentru cartier, micul comerţ moare, speculaţiile imobiliare se înmulţesc, iar personalul trăieşte o viaţă de infern.
Denise pătrunde în acest vulcan, fără resurse, dar tenace. Zola face din tânăra fată şi din puternicul său patron îndrăgostit de ea simbolul modernismului şi al crizelor pe care acesta le generează. Zola descrie mecanismele comerţului: dorinţa, posesia, tentaţia, cumpărarea compulsivă, iar victima negustoriei cu plăceri este întotdeauna femeia. Descrierea etalărilor de stofe şi de dantele creează o atmosferă de alcov, unde aceste materiale se îmbină perfect între ele, cu unicul scop de a înrobi trupul femeii.
„Mă numesc Roşu„, a scriitorului turc Orhan Pamuk, este o carte serioasă, fără umor. Documentată, scrisă cu grijă şi cu har, dar fără umor. Reuşeşte însă să-ţi smulgă un zâmbet de admiraţie, de mulţumire lui Dumnezeu că ai fost părtaş la o istorie asa de frumoasă. Este vorba de momentul de răscruce al miniaturii otomane în lupta sa, reală sau închipuită, cu meşteşugul frâncilor. Este vorba de linia care desparte Răsăritul de Apus, iubirea de moarte şi omul de Dumnezeu. Orhan Pamuk are o tehnică de scriere care mie mi-a plăcut foarte mult. Firul naraţiunii trece de la un personaj la altul ca un duh, în aşa fel încât în aceeaşi împrejurare fiecare îşi face portretul său şi al celorlalţi. Detaliul şi agerimea cu care sunt înfăţişate aceste portrete sunt, într-adevăr, demne de un miniaturist. Au fost personaje şi replici care m-au făcut să mă opresc din lectură şi să le recitesc cu mintea şi sufletul împreunate.