Un nor negru a dispărut şi altul încet, încet, s-a înfiripat din nou peste o parte din Europa – perioada de impunere, de presiune şi posesie, de exterminare a valorilor şi întoarcere în barbarie, întoarcere în comuna primitivă, întoarcere împotriva firii. A fost impusă legiunea roşie, pentru a strica o bună rânduială, clădită şi verificată prin proces natural, în sute şi mii de ani. A fost o perioadă ce a forţat acest popor să abdice de la valori de mii de ani, să renunţe la credinţă, la datină, la dreptul de a gândi, la libertate, la tot. Nu erau de ajuns năpastele trecute peste noi, năpaste care ne-au ţinut în urma Europei? A trebuit să avem parte şi de năpasta roşie, năpastă venită tot dinspre răsărit.

Această venire l-a transformat pe Dumnezeu în duşman, biserica fiind transformată din valoare milenară de dăinuire şi creaţie în valoare negativă, coborâtă şi umilită, apoi cucerită forţat, dărâmată, neglijată, uitată şi schimbată întru lauda conducătorului şi a legiunii roşii.

Crimă şi genocid spiritual, mutilare şi deformare, chiar anihilare a valorilor şi reperelor morale. Dezinformarea a transformat mila în ură, dărnicia în zgârcenie, iubirea în interes, unitatea în dezbinare, dragostea de ţară în ceva umilitor, hărnicia în dezinteres şi lene, prin lipsa responsabilităţii proprietăţii, obiceiul şi tradiţia obştii în adunări de partid de cămin cultural, toate acestea impuse cu forţa.

Şirul transformărilor nu a fost epuizat până când nu s-a ajuns ca acest popor să nu mai poată pune pe masă pânea şi brânza, măslina şi oul, carnea şi salamul. Toate acestea au avut repercursiuni, au generat consecinţe grave, consecinţe care sunt plătite din păcate şi astăzi, ca efect al faptelor săvârşite cu zeci de ani în urmă.

Aceste consecinţe au dus la o prelungire funestă, prelungire pentru preluare de putere de către omenii trecutului, care încă durează şi astăzi, prelungire pentru transformarea unora din cei mai veroşi comunişti în capitalişti. Aceştia, cu rădăcinile înfipte adânc în trecutul roşu, se zbat, se agită, mint, promit, şi încă mai amăgesc acest popor.

Au fost construite cuburi de beton, cuburi în care vara oamenii stau efectiv şi se prăjesc la temperaturi toride. Datorită modului în care au fost construite, amplasate la „şosea”, oferă astăzi gaze şi noxe de maşină, praf, sufocare.

Transformarea valorii produse prin muncă individuală şi de familie în valoare produsă de „moşier” a dus la promovarea nonvalorii în conştiinţa satului. Această nouă civilizaţie şi cultură impusă nenatural, urât şi pervers, a modificat mult de tot pe nea Vasile, nea Ion, nea Gheorghe, nea Petre şi pe copii lor, pe toţi oamenii. Pe toţi i-a atins această ieşire din raţiune, i-a atins ca o boală lungă şi grea, boală care a durat generaţii, boală care încă mai continuă sub anumite forme.

Perversitate şi rafinament psihologic de a manevra mase, grupuri de indivizi împotriva altor grupuri, indivizi contra altora, un machivelism de inchiziţie, dus la extrem. Ţăranul nostru, cu ce a mai scapăt nemutilat moral şi material, s-a trezit cu sapa în spate pe ogorul tuturor, adică al nimănui.

Deşi până mai ieri erau ca neamuri, între vecini s-a infiltrat o întrecere pe criterii pe care nu le înţelegeau, unul lăudat, altul batjocorit, ca să bage dihonie între ei, cât să poată fi conduşi. Aşa a ajuns ţăranul să dorească copiilor săi să nu mai muncească, să înveţe neapărat carte şi să plece la oraş. Să dorească ca fiul sau fiica lui sa devină muncitor sau intelectual, trimis forţat la oraş. Din plug şi tradiţie să facă cuburi de beton, să devină comozi şi emancipaţi, aruncând gunoiul pe geam din cubul de beton. În loc de fermier şi om al pământului, iubitor de pământ şi animale, iubitor de natură, a ajuns să mângâie în scara cubului de beton câini răpănoşi şi să miroasă benzină şi motorină din lungi şiruri de camioane. A ajuns să se mulţumească, în loc grădină şi plai de rai, cu o încrengătură de vrejuri, jumătate verzi, jumătate uscate, cu sârme legate, cu hârtii amestecate.

Seara pe plai… de balcon strâmt, cu o floare în cutie de conservă gata să cadă. Aşa a ajuns să fie reprezentat idealul pentru ţăranul român, respectiv visul şi fericirea sa.

Text de Viorel Muha

1 voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Memorii
Comenteaza! »