În perioada 17 noiembrie – 11 decembrie 2016 are loc la Munchen „Zilele Culturii Române”. Acest eveniment de amploare şi-a câştigat un renume nu doar la nivel regional, manifestările organizate atrăgând un public numeros.
„Zilele Culturii Române”, organizate anual în colaborare cu parteneri de prestigiu care activează pe scena culturală din Bavaria, aduc în faţa invitaților un program cultural divers. Acesta cuprinde Festivalul Filmului Românesc, eveniment prestigios, de mare anvergură, primit cu entuziasm atât de publicul cinefil, cât şi de presa de specialitate, şi aflat la cea de-a 11-a ediţie, precum şi o serie de manifestări culturale, din domenii precum teatrul, muzica sau artele vizuale.
Institutul Cultural Român, prin Direcția Relații Internaționale, este partener al primei ediții a Festivalului de Film Românesc de la Buenos Aires, desfășurat în perioada 20-26 octombrie 2016 la BAMA Cine Arte.
Vineri, 26 august 2016, începe la Tulcea cea de-a 6-a ediție a RowmaniaFest – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle. Va fi un weekend cu atmosferă de festival, sport, muzică, filme, statui vivante și expoziții foto, dar mai ales va fi un prilej de a discuta despre cum se poate dezvolta mai bine, mai repede și mai sustenabil orașul care este poarta de intrare în Delta Dunării, regina ecoturismului din România.
Trupa indie/alternative The Amsterdams lansează un nou single de pe cel mai recent album „Eternity for Dummies”. Piesa se numește „Girl, You’re Frightened”, iar videoclipul prezintă imagini din filmul „Ilegitim”, singurul lungmetraj românesc prezent anul acesta în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Regia clipului este semnată chiar de regizorul filmului, Adrian Sitaru, iar imaginea de Luchian Ciobanu.
Cinematografia românească este reprezentată la Festivalul de film de la Cannes din 11-21 mai 2016. Anul acesta pare să fie cea mai consistentă prezență românească din istoria Cannes-ului.
Standul românesc din „Marché du Film” este organizat de Centrul Național al Cinematografiei împreună cu Ministerul Culturii și are ca scop principal promovarea cinematografiei românești pe plan internațional. Standul furnizează informații la zi despre industria românească de film și pune în legătură cineaști români cu industria internațională de cinema, cu instituții străine, organizații, sau companii de producție și de distribuție. România este totodată promovată ca un partener ce poate furniza servicii de producție prin intermediul studiourilor cinematografice și al echipelor de producție din țară.
Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, desfăşurat în perioada 11-21 februarie 2016, a anunţat sâmbată seară câştigătorii celei de-a 66-a ediţii a festivalului. Printre aceştia se numară şi două producţii româneşti: lungmetrajul independent „Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, şi scurtmetrajul „O noapte în Tokoriki”, regizat de Roxana Stroe.
Prezent în secțiunea Forum, lungmetrajul independent “Ilegitim” a fost distins cu Premiul C.I.C.A.E – „Confédération Internationale des Cinémas d’Art et d’Essai” (Confederația Internațională a Cinematografelor de Artă). Trofeul, care reprezintă o importantă „carte de vizită” a peliculei pentru distribuitorii din întreaga lume, a fost ridicat de producătoarea Anamaria Antoci. Juriul format din Michal Matuszewski, Aistė Račaitytė, Lysann Windisch a avut de ales dintr-o listă de 44 de producții participante, din care 34 au fost proiectate în premieră mondială.