Search Results

 25 decembrie 2017

„Geniul neprihănit” de Paul Zarifopol

Paul ZarifopolSe tânguiesc iarăși editorii că nu se vând cărțile. Se tânguiesc peste măsura văicărelilor dinadins stereotipate pentru a fi zilnic servite scriitorilor încărcați de manuscris și fometoși de onoare… Eminescu, Vlahuță, Caragiale, marii scriitori în viață nu se desfac decât foarte domol, dacă nu sunt chiar scandalos neglijați pe piață.

Sărăcia, concurența din partea spiritului sportiv, înălțarea generală a voinței în dauna inteligenței – de toate aceste explicații ni s-au ostenit de mult urechile, ni s-a plictisit capul. Sunt înțelese și admise fără rezistență. Criza librărească ne poate însă aduce aminte o altă întrebare, de care nu se pomenește adesea, deși are interesante legături cu chestia cetitului : cât citesc literații de meserie ei singuri, și ce fel de lectură își aleg?

Era odată, aici la noi, de șic consacrat, ca literații să citească puțin și pe apucate. Literații în înțeles restrâns, adică poeți, povestitori, autori dramatici. Se ziceau ei pe atunci și „autodidacți”, cu o întrebuințare cam liberă a cuvântului – și aceasta constituia ca un fel de diplomă specială scriitorilor literari. Asta era mai cu seamă pe vremea lui Caragiale-Vlahuță-Delavrancea. Eminescu, în această privință, a fost un izolat, cu dragostea lui aprinsă și serioasă de învățătură.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 17 noiembrie 2016

„Artişti şi idei literare române: Publicul şi arta lui Caragiale” de Paul Zarifopol

Paul ZarifopolZița, tânără și, cum sunt îndeobște româncele noastre, foarte vioaie, a evoluat energic. Stimulată de ambițiile intelectuale ale lui Rică, ea a pătruns, prin Alecsandri și Bolintineanu, până la câteva romane franceze. Copiii și mai ales copilele lor n-au mai cunoscut decât literatură străină. Fetele chiar au suferit probabil, în delicatețea lor, pe urma „luptei pentru limba românească”, dusă acum douăzeci de ani cu un neuitat brio patriotic, și s-au închis desigur cu atât mai îndărătnic în admirația lor gingașă, pentru Bernstein-Bataille și Prevost-Bourget. Iar nepoții participă adesea activ la producția literară română, chiar când sunt fii și fiice de oameni cu stare; sau cel puțin cunosc, urmăresc și încurajează cum pot literatura românească produsă de vreo două decenii încoace. Totuși, lecturile lor favorite și inspiratoare sunt Henri de Regnier, Samain, Verhaeren, Rachilde – în scurt: catalogul de la „Mercure de France”. La care se adaogă pentru cei cu gustul grav și puternice trebuințe de idei: Barbusse și Romain Rolland. Acum în urmă de tot suntem, se-nțelege, expresioniști.

Astfel mi se arată publicul nostru literar de azi, considerat în elementele lui cele mai energice și hotărâtoare. În așa situație, Caragiale s-a învechit grozav, disproporționat față de timpul în care a trăit și a scris. Dar de învechirea operei sale publicul nu-i singur vinovat.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 11 noiembrie 2015

Ursuleţul lui Freud

Joi, 12 noiembrie 2015, Curtea Veche Publishing invită publicul la evenimentul de lansare a celui mai recent volum semnat de Răzvan Petrescu, „Ursuleţul lui Freud„. Lansarea are loc începând cu ora 19:00 la Connect Hub (Bulevardul Dacia, nr. 99, etaj IV). Alături de cunoscutul prozator, participă Marius Chivu (redactor-editor Dilema Veche) și scriitorul Radu Paraschivescu. Oficiile de gazdă sunt făcute de Dragoș Rouă (cofondator Connect Hub), iar discuția este moderată de Miruna Meiroșu (PR Manager Curtea Veche Publishing). Evenimentul este urmat de o sesiune de autografe.

invitatie

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 24 octombrie 2007

„Din istoria poeziei româneşti” de Paul Zarifopol

Alexandrescu – Bolintineanul Cu aceşti doi poeţi munteni, prin excelenţă aşezaţi între clasicii noştri şcolăreşti, stăm în plină influenţă a poeziei franceze.

Pe Alexandrescu îl cunoscuse Ion Ghica elev la Sfântul Sava, băiat măricel începea să-i mijească mustaţa băiat măricel cu memoria plină de versuri din clasicii francezi. Îmi pare că epistolele, satirele şi fabulele formează inventarul bun al lui Alexandrescu. Orientarea lui naturală a fost clasicistă. Melancolia întrucâtva insistentă, sentimentalism pe tema ruinelor, a fantomelor trecutului, sunt teme literare pe care le impunea literatura apuseană pe atunci. S-a observat, cu dreptate, că adoptarea unor teme ca aceasta nu ne permite a vorbi hotărât de un romantism român. Românii care căutau a face poezie în anii 30 până la 40 luau ce găseau pe piaţa literară franceză. Romantică era poezia aceasta franceză la ea acasă, în Bucureşti şi în Iaşi ea nu era romantică, era poezia nouă din Apus, poezia pe care tinerii români aveau a o pune împotriva poeziei de imitaţie neogreacă.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 21 septembrie 2007

H.G. Wells sau psihologia mulţimii faţă cu Invizibilului

H.G. WellsFragmente din volumul „Omul invizibil” (traducere de Mihu Dragomir, C. Vonghizas, A. Ralian, C. Clarus, Colecţia Biblioteca pentru Toţi, Editura pentru Literatură, 1966):

„Era firesc ca o persoană cu înfăţişare şi comportări atât de ieşite din comun să constituie principalul subiect de conversaţie într-un sat ca Iping. Părerile asupra preocupărilor lui erau împărţite. Mrs. Hall se arăta cât se poate de susceptibilă în privinţa muşteriului ei. Când era întrebată, explica pe îndelete că dumnealui este un ‘cercetător ştiinţific’ (rostea cu gingăşie fiecare silabă, ca şi cum s-ar fi temut să nu-i scape vreuna). Dacă interlocutorul dorea să afle ce-i ai un ‘cercetător ştiinţific’, hangiţa răspundea cu un aer de superioritate că orice om cu carte trebuie să ştie măcar atâta lucru, şi-i destăinuia apoi că ‘domnul descoperă lucruri’. Oaspetele ei, adăuga mrs. Hall, avusese un accident, care îi desfigurase vremelnic faţa şi mâinile şi, fiind o natură foarte sensibilă, nu putea suferi ca lumea să bage de seamă infirmitatea lui.
Dar, fără ştirea ei, circula şi altă versiune: străinul ar fi un criminal, care s-a înfofolit în halul ăsta ca să scape de justiţie, înşelând ochiul poliţiei. Ideea răsărise în mintea lui mr. Teddy Henfrey. Dar nimeni n-auzise ca de pe la mijlocul sau sfârşitul lui februarie încoace să se fi petrecut vreo crimă mai serioasă. Filtrată prin imaginaţia lui mr. Gould, suplinitorul de la Şcoala Naţională, teoria ‘crimei’ a îmbrăcat o altă formă, şi anume, că străinul ar fi fost un anarhist deghizat, care fabrica bombe explozive; zelosul învăţător a luat chiar hotărârea să-l urmărească pe ascuns, atât cât îi îngăduia timpul liber. E drept că cel mai adesea urmărirea se mărginea la privirea scrutătoare pe care mr. Gould i-o arunca străinului, ori de câte ori îl întâlnea, şi la o serie de întrebări de ordin general, adresate unor oameni care nici nu-l văzuseră vreodată. Până la urmă, mr. Gould n-a descoperit nimic.
Un alt curent de opinie era cel lansat de mr. Fearenside. Căruţaşul avea câţiva adepţi, care fie că admiteau ca atare teoria culorilor pestriţe [pe care se presupunea că le are pielea străinului], fie că-i introduceau diverse modificări. Aşa, de pildă, Silas Durgan fusese auzit declarând că ‘dacă s-ar arăta la panoramă, ăsta ar face bănet în două ceasuri!’. Şi, pentru că era şi puţin teolog, mr. Durgan îl asemuia pe străin cu ‘omul cu un singut talant’ din Biblie. Alţii adoptaseră un punct de vedere care soluţiona toate problemele: îl considerau pe misteriosul personaj drept un nebun inofensiv. Această versiune avea avantajul că lămurea dintr-o dată toate semnele de întrebare. În afara acestor grupuri cu opinii bine definite, se mai găseau şi câte unii cu păreri mai schimbătoare sau alţii care amestecau mai multe versiuni la un loc. Locuitorii din Sussex nu prea erau superstiţioşi; abia după întâmplările de la începutul lui aprilie prinse pentru prima oară să umble prin sat zvonul că ar fi ceva necurat la mijloc. Chiar şi atunci însă, numai femeile plecau urechea la asemenea şoapte… Oricum, indiferent de ceea ce gândeau despre obiectul atenţiei lor, toţi locuitorii din Iping cădeau de acord într-o singură privinţă: antipatia pe care o nutreau faţă de el.”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'zelos'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii