„Nu mai este timp/Să ne mințim/Cu jurăminte” sunt versurile primului cântec, „Monalisa”, al lui Adrian Petrache. Așa cum ne-a cucerit cu șarmul său dezinvolt, artistul ne încântă cu un summer hit, despre cum ți se poate umple inima de bucurie și îndrăzneală atunci când noi experiențe ți se ivesc în viață, într-un mod imprevizibil.
Continuare »
1 voturi
Încarc...Au venit gâștele?
Vestea cea mare ne-a umplut de neastâmpăr, pe tovarășul meu și pe mine, fiindcă amândoi aveam pasiunea vânatului de baltă.
În fiecare an la începutul primăverii o viață nouă și zgomotoasă se abate prin stuhurile bălților mari dinspre Ungheni. Un norod nenumărat de gâște sălbatice și gâlițe, sosite în lungi stoluri migratoare din ținuturi necunoscute, rațe și rățuște de douăsprezece soiuri, lișițe, bâtlani și pescăruși cu aripi elegant arcuite, nagâți, grauri, ciori băltărețe și alte zburătoare misterioase care n-au nume pun stăpânire odată cu dezghețul pe toată revărsarea apelor și împărăția trestiilor dintre zăvoaiele Prutului și matca cea înșelătoare a Jijiei, care curge pe-aici domol ca un curent submarin printre maluri nevăzute.
Sus, pe culmea dealului din față, castelul prințului Sturza, alb și ireal ca palatul lui Papură-vodă, pare un miraj proiectat în văzduh de lumina apelor. De la poalele lui, se desfășoară, cu oglinzi neclintite de oțel întunecat și ostroave lungi de drinduri înverzite proaspăt în lucirea primăverii. Stoluri de rățuște dau necontenit ocoluri pe deasupra, încurcând în belțuri și ochiuri capricioase un fir nevăzut, pe care la urmă îl înnoadă brusc într-un pâlc de trestii înalte. Și balta toată gârâie, și miaună, și cântă-n soare cu glasuri multiple și stranii, de-ți pare că ai descins aievea pe altă planetă mai tânără sau, cu milioane de ani în urmă, în luminoasa eră a primăverii pe pământ.
Nicăieri patima vânătorească nu-ți oferă o emoție mai aleasă. Și nicăieri focul de pușcă nu-ți poate dărui surprize mai variate.
Continuare »
fără voturiÎncarc...
În acea zi, după şcoală, Emma Hartland s-a întors acasă târziu, transpirată, profund tulburată, cu picioarele umflate. Nici ea nu ştia din ce cauză tremură, de excitată ce era sau din cauza frigului ce îi intrase în oase.
Trântind uşa de la intrare, a strigat spre sufragerie că nu îi este foame, că a fost cu prietenele la un spectacol organizat de şcoală şi merge direct în camera ei să înveţe şi să se culce.
– Dar, a strigat mama ei, trăgând uşa rabatabilă şi privind spre scări, vino măcar să-ţi iei desertul!
Era ora mesei de seară şi toţi ai casei se întorseseră din oraş. Mâncau, beau şi sporovăiau indiferenţi. Nu era niciun necaz atunci când, din diverse motive, lipsea câte unul de la cină.
– Nu-mi trebuie niciun desert, a aruncat Emma peste umăr, urcând ultimele trepte şi luând-o la stânga, pe culoar, spre camera ei.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Formaţia Zdob și Zdub lansează „Sânziene”, încă un single de pe albumul prospăt lansat – „Bestiarium” –, al zecelea material discografic din carieră şi totodată o colecţie de 14 melodii. Zdob şi Zdub a lansat până în prezent 5 melodii de pe album: „Ursul”, „Lupul Solidar”, „Omul liliac”, „Colindul leului” şi „India mă cheamă”.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Lumea de astăzi pare, mai mult ca în orice altă epocă, cuprinsă de un haos incurabil, cufundată, fără scăpare, într-un haos total, aproape, s-ar putea chiar spune, captivă unui haos universal.
Deși sentimentul acesta de neorânduială deplină nu e prima oară în istorie când e resimțit la nivelul întregii colectivități, parcă acum e mai rău ca niciodată, parcă acum starea de disperare, însoțită de un defetism ce reușește să stârpească orice apel la acțiune, face chiar parte integrantă din natura umană, parcă dezordinea prezentă este atât de mare, atât de prevalentă, încât apare oricărui observator cât de cât atent la ce se întâmplă în jurul său a fi complet organizată.
Continuare »
fără voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies