27 noiembrie 2019

Sânziene

Formaţia Zdob și Zdub lansează „Sânziene”, încă un single de pe albumul prospăt lansat – „Bestiarium” –, al zecelea material discografic din carieră şi totodată o colecţie de 14 melodii. Zdob şi Zdub a lansat până în prezent 5 melodii de pe album: „Ursul”, „Lupul Solidar”, „Omul liliac”, „Colindul leului” şi „India mă cheamă”.



Roman Iagupov, Zdob și Zdub, declară:

Piesa „Sânziene” am compus-o în timpul concediului creativ din Munții Carpați. Hoinărind prin pădure, izolat de civilizație, cu telefonul deconectat, în imaginația mea au apărut imagini din basmele și tradițiile populare. Natura însăși mi-a șoptit, mi-a amintit despre tradiția mistică și personajele feerice – Sânzienele. Aș zice, chiar le-am „zărit” în poieniță, în mijlocul codrilor seculari.

Am coborât din munți la hanul din Oituz, unde ne-am cazat cu toată trupa, și i-am povestit lui Mihai (chitară bas, autorulul pieselor ZsZ) despre viziunea mea. Mihai a prins ideea și a fredonat câteva note – lietmotivul piesei. A fost acel moment magic, când minunea se întamplă parcă de la sine. Melodia a venit firesc și usor… Ca și toate minunile din lume, când puzzle-ul devine un întreg. Dar, am simțit că doar o voce feminină ar accentua atmosfera mirifică a melodiei și a textului. Peste câteva luni am fost invitați la concursul Vocea României. Acolo am întâlnit-o pe Irina Rimes. Din primele minute, comunicarea noastră a fost pe aceeași undă. Am simțit că e o persoană sensibilă și sinceră.

În acel moment am ințeles că Irina e „Sânziana” noastră. Prin febra turneului de lansare am reușit să croim o jumătate de zi pentru a filma videoclipul în împrejurimile Bucureștiului. Clipul a fost realizat de o echipă tânără din România, cu care am avut plăcerea nu doar sa filmăm, dar și să comunicăm despre cinematografie. Vă prezentăm acest clip văratic acum, în ajunul concertelor de lansare la București, Iași, Brașov și Chișinău, unde veți putea auzi piesa live.

Irina Rimes spune:

Am fost fană ZsZ de când mă stiu. Anul trecut am avut şansa să ne cunoaştem la Vocea României, unde i-am invitat să cânte împreună cu finalista mea, Dora Gaitanovici. A fost un moment pe care nu-l voi uita niciodată, pentru că am legat o prietenie frumoasă şi din această prietenie a ieşit piesa Sânziene. Este una dintre cele mai dorite colaborări din portofoliul meu.

Concertul de lansare al noului album Bestiarium are loc la Bucuresti, la Sala Palatului, pe 28 noiembrie 2019, iar pe 8 noiembrie 2019, Zdob şi Zdub a început turneul naţional cu acelaşi nume.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook