Duminică, 4 iunie 2017, de la ora 11:00, la Sala Atelier a TNB, domnul Cristian Bădiliță susține conferința cu tema „Ochelarii lui Mircea Eliade. Pagini salvate din Jurnalul marelui savant”.
Continuare »
2 voturi
Încarc...Sâmbătă, 28 martie 2015, de la ora 17:00, ARCEN – Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate invită bucureștenii la un nou traseu – cultural pietonal, intitulat „Prin Bucureștii lui Mircea Eliade”, care aduce în atenție o zonă reper pentru Bucureștii începutului de secol XX. Participarea la traseu este gratuită.
Continuare »
1 voturiÎncarc...Joi 7 noiembrie 2013, de la ora 17:00, la Accademia di Romania în Roma (Piazza Josè de San Martin, no.1) are loc simpozionul „Mircea Eliade. Nuove ricerche. Simposio di studi e presentazione di libri” („Mircea Eliade. Noi cercetări. Simpozion de studii şi prezentare de carte”).
Simpozionul îşi propune să prezinte şi să dezbată cele mai recente publicaţii ştiinţifice dedicate operei lui Eliade.
Continuare »
fără voturiÎncarc...
În interviurile acordate lui Claude-Henri Rocquet, Mircea Eliade îşi dezvăluie structura bipolară, relevând complementaritatea existentă între omul de ştiinţă (a cărui operă se bazează pe logică şi rigoare, având drept scop transmiterea de informaţii) şi, pe de altă parte, scriitorul ce-şi clădeşte producţiile pe resorturile inepuizabile ale imaginaţiei. Asistăm în felul acesta la apariţia a două regimuri, unul diurn şi altul nocturn, ilustrare supremă a principiului coexistenţei contrariilor, potrivit căruia un lucru nu poate exista fără opusul său. Spre deosebire de activitatea literară, care reclamă dezlănţuirea fanteziei, operele ştiinţifice presupun clarviziunea regimului diurn, adică prezenţa luminii ca simbol al cunoaşterii. Fiind o întruchipare a lucrurilor neclare, schimbătoare, umbra i se opune luminii, constituind un mediu de trecere înspre impenetrabilitatea nopţii. Negând puritatea imaculată a zilei, întunericul provoacă reîntoarcerea lumii în haos: contururile obiectelor dispar, totul degenerând într-o profundă obscuritate.1
Pe o asemenea structură bipolară se axează şi „Domnişoara Christina” (1936), primul roman fantastic de certă valoare în literatura română. Încă de la apariţia cărţii sale, Mircea Eliade atrage atenţia asupra particularităţii fantasticului din această creaţie, un fantastic diferit întâlnit în proza anterioară, precum „Isabel şi apele diavolului” sau „Lumina ce se stinge”. Este vorba de un fantastic de stringente folclorică, prezent şi în operele altor scriitori români, ca de exemplu I.L. Caragiale, Ion Agârbiceanu, Cezar Petrescu, Vasile Voiculescu sau Ştefan Bănulescu.
Continuare »
6 voturiÎncarc...Eugen Simion, despre demersul său critic din lucrarea „Mircea Eliade. Nodurile şi semnele prozei” (ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005):
„Am încercat, la începutul şi la sfârşitul cărţii, să fac un portret al scriptorului Eliade, omul care nu se resemnează în eşec, spiritul obsedat de superstiţia procesului, credinciosul fără religie (Cioran), enciclopedistul rătăcit în epoca modernă (Eugène Ionesco), Parsifal care ajunge, în fine, la curtea regelui bolnav al Occidentului (Noica) etc. Un portret care este o sumă de schiţe abandonate şi reluate. Căci omul, ca şi scriitorul, nu-i uşor de prins într-un portret definitiv. Ceva, în el, se ascunde, fuge din ramă, o bunătate şi o toleranţă în idei care deconcertează pe cel care vrea să-i prindă, cum anunţam mai înainte, figura spiritului. Prin ce este tipic şi atipic Mircea Eliade în generaţia şi în timpurile secolului său (căci sunt mai multe)? Ce-a adus regelui Marc acest Parsifal rătăcit în istoria religiilor? Ce-a mişcat, ce inerţii a distrus în proza românească admiratorul lui Papini şi imitatorul lui Joyce?”
Continuare »
1 voturiÎncarc...
Un text al lui Petre Ţuţea despre Mircea Eliade are de ce să stârnească interesul imediat al cititorului. Ca şi cum ne-am situa în locul de basm unde munţii se lovesc în capete. Editura Eikon a avut buna idee de a ne readuce în atenţie eseul acesta apărut pentru prima oară în 1992 la Editura Anastasia, după ce apăruse în foileton în revista Familia.
Ediţia de faţă, bine îngrijită de Tudor B. Munteanu, ar trebui să fie un bun prilej pentru discutarea straniei personalităţi a lui Ţuţea, într-o atmosferă intelectualmente diferită de furtunile începutului decadei 90.
Articolul integral din Adevărul…
fără voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies
