„Maupassant a înnebunit fiindcă nu credea în Dumnezeu. Acest nenorocit se îndepărtase absolut, se înstrăinase complet de divinitate.” Așa scriau pe vremuri oameni evlavioși și gingași la suflet. Astăzi s-ar zice poate, de exemplu: Maupassant s-a prăpădit de răul pesimismului, fiindcă n-a putut ajunge la o „concepție unitară de viață”. În amândouă formulele ni se prezintă, cum lesne se poate vedea, același punct de vedere nobil, cum se zice, și sublim. Eu cred că față de păreri ca aceste, mai mult pioase și binecrescute decât inteligente, n-a fost rău că în anii din urmă s-a stăruit cu oarecare băgare de seamă, și fără fraze, asupra bolii lui Maupassant. Cititorului cu educație nu-i strică să audă, chiar și mai des, că nimeni nu poate înnebuni, de-a binelea și fără hiperbolă, numai din desperare metafizică. Iar pentru istoricii literari și biografi este mai de folos, cred, să consulte câteodată psihiatria decât să se încânte cu nu-știu-ce-uri solemne, de o eleganță intelectuală foarte îndoielnică.

Pe istoricii literari îi găsesc, în general, puțin dispuși să admită o puternică influență a bolii asupra producției lui Maupassant. Obișnuit este să se dea o prelungită admirație incomparabilei sale obiectivități, și se acordă numai că, în operele din urmă, apare un caracter oarecare sentimental și duios; ori încă poate: că boala i-a sporit pesimismul. Psihiatrul Wilhelm Lange, care ne-a dat o patografie a lui Hölderlin, excelentă chiar și în părțile curat literare, scrie în studiul său critic asupra psihozei lui Maupassant : „În nuvela Le Horla se aude imbecilitatea paralitică”. Iar mai departe: „Pe când schița fantastică Sur l’eau, din 1881, este încă solid compusă, simplu și lucid scrisă, bucata intitulată Lui, din 1884, cuprinde repetări și interjecții directe ale autorului. În Horla (1887), și încă mai mult în Qui sait (1890), repetările, întrebările, suspensiile se acumulează; iar repetarea, cu evidentă satisfacție, a acelorași cuvinte cu greu găsite ne aduce aminte de perseverențele verbale ale oamenilor beți”.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »

În patrimoniul artistic al Muzeului Naţional Peleş se regăsesc colecţii de artă decorativă destinate odinioară meselor regale: servicii de masă din argint şi porţelan, servicii de pahare, tacâmuri, dar şi seturi de masă pentru călătorii, utile în perioada deplasărilor, a vânătorilor regale sau picnicurilor. Acestea sunt adevărate obiecte de artă realizate de artişti orfevrieri, sticlari, ceramişti şi ebenişti de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Ele au fost comandate de la importante manufacturi europene şi orientale şi sunt martori tăcuţi ai fastului curţilor regale şi ai unui „savoir vivre” de altădată. Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale „Arta la mesele regale”, vineri, 20 octombrie 2017, disponibilă în magazinele Romfilatelia.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
Comenteaza! »

„Le Terence de notre siecle”… Cu variații pe această formulă l-au petrecut admiratorii contemporani pe Moliere de la cele dintâi succese până după moarte. Prietenul Scipionilor se potrivea, desigur, mult mai bine cu idealul eleganței nobile, cu dogmele frumuseții binecrescute decât plebeul Plaut.

Prefața ediției din 1682 arată lămurit ce gândeau admiratorii actorului poet: „Tout le monde a regrette un homme si rare et le regrette encore tous les jours: mais particulierement les personnes qui ont du gout et de la delicatesse. On l’a nomme le Terence de son siecle; ce seul mot renferme toutes les louanges qu’on lui peut donner”… Să luăm seama: „du gout et de la delicatesse”, două din ingredientele indispensabile esteticii timpului sunt aici direct legate cu literatura comică, genul care, desigur, a rezistat mai tare tuturor delicateților.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »

Ştie toată lumea că există: Arta medicinei (scrisă de Galien), Arta teoremei (scrisă de I. Barbu), Arta memoriei (la masoni), Arta conversaţiei (nu doar la doamna Vulpescu), Arta culinară, Arta plastică etc. Ei bine, în acest etc. eu plasez şi ARTA POANTEI.

De ani de zile se pretinde că orice catren este o epigramă, iar orice epigramă trebuie să fie scrisă doar sub forma catrenului!

1 voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Leu in Epigrame, Umor
1 comentariu »

„Copiii sunt bine mersi” („The Kids Are All Right„) e o comedie simpatică şi inteligentă, despre o căsnicie pe care, în general, suntem tentaţi să o credem neobişnuită, în care însă descoperim cu uimire că problemele sunt aceleaşi ca în oricare altă familie. Filmul merită văzut, deşi din timp în timp mi s-a părut că acţiunea e mult diluată şi trenează fără să ofere suficiente motive de reflecţie, dar jocul actorilor este excepţional, iar expresia sentimentelor în gesturile lor a reuşit să mă prindă. Dincolo de o oarecare suspiciune (personală) cu privire la găsirea unei soluţii care să se conformeze unei political correctness de care azi ascultă întreaga lume, finalul readuce pacea şi lămureşte lucrurile între oameni frumoşi, armonioşi, care s-au găsit şi au crescut minunat împreună, a căror viaţă poate fi considerată împlinită.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cinema, Dragoste, Impresii despre filme, Interviuri, Umor
Comenteaza! »

În luna noiembrie 2009 comemorăm împlnirea, la data de 30, a împlinirii a 75 de ierni de la plecarea spre Olimpul scriitorilor români a lui Cincinat Pavelescu şi la data de 11 a 58 de veri din clipa plecării tot într-acolo a lui N. Mihăescu – Nigrim.

Primul era născut la 20 octombrie 1872, scriu unii în comuna Milcov din fostul judeţ Râmnicu Sărat, alţii că la Bucureşti, iar cel din urmă la 19 martie 1871 în Gura Sărăţii judeţul Buzău.

Epigramistul râmnicean Octavian Moşescu a realizat, în anul 1977, placheta „Epigramişti râmniceni” în care sunt publicate epigrame scrise de sau privind pe epigramişti născuţi în Râmnicu Sărat sau prin apropiere, printre care Cincinat Pavelescu, Ion Pavelescu, Nicolae Gr. Mihăiescu – Nigrim şi Camil Petrescu.

Redăm, în cele ce urmează, epigramele publicate chiar pe primele file ale plachetei şi aflăm – credem noi – cum s-a ajuns ca, de la un început de duel epigramatic, Cincinat să dedice circa 20 de epigrame lui Nigrim, cel ce i-a făcut propunerea.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Umor
Comenteaza! »