Poantă scurtă
Ştie toată lumea că există: Arta medicinei (scrisă de Galien), Arta teoremei (scrisă de I. Barbu), Arta memoriei (la masoni), Arta conversaţiei (nu doar la doamna Vulpescu), Arta culinară, Arta plastică etc. Ei bine, în acest etc. eu plasez şi ARTA POANTEI.
De ani de zile se pretinde că orice catren este o epigramă, iar orice epigramă trebuie să fie scrisă doar sub forma catrenului!
Un principiu cam rigid care tinde să devină o dogmă. Dar nici titlul revistei „EPIGRAMA” nu obligă la dimensiunea catrenului!
După ce am citit mii de epigrame, am observat că doar cel mult un sfert din ele se pot încadra în definiţia lui A. Decourcelle că „epigrama este un catren cu trei versuri de prisos”, care accentuează astfel rolul poantei. În romanul „Egoistul”, G. Meredith scrie, când îşi prezintă
eroina principală „o ştrengăriţă de porţelan”, că aceasta e o epigramă! Aşa o fi privită epigrama în literatura engleză? adică o caracterizare cât de cât spirituală a unui personaj?
Eu afirm aici că există: catrene umoristice / satirice / aforistice, catrene epigramatice (cele care au nevoie de o victimă sau de un titlu de carte) şi catrene cu poantă (poanta poate să apară şi la celelalte catrene, dar fără a fi obligatorie).
Dacă ne-am lua după etimologia cuvântului, ar însemna că şi toate versurile din „Baladele singaporene” de T. George pot fi privite ca epigrame, pentru că au o dedicaţie precisă.
Exemplu: „Balada spondilitei universale” sau „Balada domestică” dedicate lui Nicolae Mihail (O fi vorba de Nicomah?). Modalitatea de a obţine poanta e diferită şi foarte variată.
În acest text mă voi referi doar la poanta scurtă, care mi se pare că dă o greutate specifică doar unui catren, nu-i alterează cursivitatea, ci îl potenţează prin şocul final foarte concis, fiind deci o reducere deliberată spre esenţă. Un catren cu versul patru scurt nu este schilod, ci aşa cum trebuie să fie pentru ideea exprimată. Adăugarea de cuvinte pentru a egaliza numărul de silabe cu versul pereche (cu care rimează) ar dilua poanta, ar fi o diminuare a resurselor acide ale finalului. Nu fac un elogiu al poantei scurte, ci semnalez un mod important de a încheia cu bine un catren.
E greu de analizat mecanismul prin care se obţine poanta. Dar există un număr limitat de oameni care-i ştiu secretul. Adică acel secret pe care eu îl numesc ARTA POANTEI!
Articol de Gheorghe Leu, preluat din revista „Epigrama” numărul 56, iunie 2011
1 voturi
Încarc...
One thought on "Poantă scurtă"