Humanitas Fiction a publicat în colecţia Raftul Denisei romanul „Dansatoarea lui Degas” de Kathryn Wagner.
Este o poveste dramatică de dragoste în splendida Belle Epoque, traseul unui dublu destin: al unei balerine talentate şi al unui pictor faimos, o variantă neidealizată a Parisului din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
În universul plin de fast şi de culoare al Operei din Paris, balerinele par să ducă o existenţă privilegiată. Însă după căderea cortinei, viaţa acestora se transformă într-o luptă permanentă, nu numai pentru integritate sufletească şi morală, dar şi pentru supravieţuirea de zi cu zi. Când Alexandrie reuşeşte să ajungă în corpul de balet al prestigioasei Opere, totul pare că i se aşterne la picioare, mai ales că îl întâlneşte pe pictorul Edgar Degas, de care se îndrăgosteşte. Dar în această lume a dansului şi a artei nimic nu e ceea ce pare, iar Oraşul Luminilor se dovedeşte a fi doar un miraj.
Clive Owen, Andrea Riseborough și Gillian Anderson joacă împreună în „Dansatoarea din umbră” („Shadow Dancer”), o coproducţie britanico-irlandeză în regia James Marsh (câştigătorul Premiului Oscar pentru Cel mai bun documentar cu „Man on Wire”, 2008), inspirată de luptele dintre MI5 (serviciul britanic de informaţii) şi IRA (Armata Republicană Irlandeză), din perioada ‘80-’90. Premiera în România are loc vineri, 15 martie 2013, la Cinema Elvira Popescu. Filmul va rula la Cinema Studio, Elvira Popescu, Cinemacity Cotroceni, Cinemacity Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex (Băneasa), Movieplex Cinema Plaza și Hollywood Multiplex, din București. Shadow Dancer va intra ulterior la Noul Cinematograf al Regizorului Român de la Muzeul Țăranului Român şi la Union (București), la Cityplex din Constanţa și din Braşov și la cinema Victoria din Cluj.
Humanitas Fiction a publicat recent, în colecţia Raftul Denisei, cartea „Dansatoarea din Izu„, scrisă de Yasunari Kawabata, a cărei traducere din japoneză este semnată de Flavius Florea.
Yasunari Kawabata este primul scriitor japonez căruia i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură (1968). Povestirile lui, adevărate bijuterii literare, au simplitatea înşelătoare a artei Extremului Orient: frumuseţea stampelor japoneze, delicateţea şi echivocul lor încărcat de semnificaţii subterane.
Textul care dă titlul volumului „Dansatoarea din Izu” este considerat la piece de resistance; singurătatea şi prima dragoste, căutarea de sine, graniţa precară dintre inocenţa copilăriei şi conştiinţa propriei sexualităţi – acestea sunt temele predilecte ale povestirii. Când un tânăr care încearcă să-şi exorcizeze sentimentele de tristeţe şi dezamăgire porneşte într-o călătorie, ea se dovedeşte a fi cu adevărat iniţiatică, pe parcusul acesteia îndrăgostindu-se fără scăpare de o frumoasă dansatoare. Însă când, văzând-o goală din întâmplare, va afla că ea nu a intrat încă în adolescenţă, va începe o luptă sfâşietoare între dorinţă şi sentimentul de culpabilitate născut din neaşteptata pasiune. Textele vizează emoţiile de nestăpânit care însoţesc procesul maturizării, melancolia declanşată de marile incertitudini şi sunt pline de rafinamentul, subtilitatea şi ambiguitatea ce camuflează misterul tipic scrierilor japoneze, fiind mici bijuterii stilistice perfect construite.
Erau odată douăzeci și cinci de soldați de plumb și toți erau frați, fiindcă fuseseră făcuți dintr-o lingură veche. Țineau pușca în mână și fruntea sus. Aveau o uniformă foarte frumoasă, roșie și albastră.
Cel dintâi lucru pe care l-au auzit pe lumea asta, când s-a ridicat capacul de pe cutia în care ședeau, au fost cuvintele: „Soldați de plumb!” Cuvintele acestea le-a rostit un băiețaș care bătea din palme de bucurie. Tocmai îi primise cadou de ziua lui. I-a scos și i-a înșirat pe masă. Toți semănau leit între ei, unul singur era puțin mai altfel: avea numai un picior, pentru că fusese făcut cel din urmă și nu mai ajunsese plumbul; dar deși avea numai un picior, stătea tot așa de drept ca și ceilalți cu două picioare și tocmai el avea să facă cele mai mari isprăvi, așa cum aveți să vedeți îndată.
Pe masa pe care stăteau ei înșirați mai erau o mulțime de jucării; era mai cu seamă un castel de hârtie de toată frumusețea. Pe ferestre puteai să te uiți înăuntru și să vezi toate încăperile. În fața castelului era un pâlc de copaci și în mijlocul lor era o oglinjoară care închipuia un lac. Pe ea pluteau și se oglindeau lebede de ceară. Toate jucăriile erau drăgălașe, dar cea mai drăgălașă era o fetiță care stătea în ușa castelului; era făcută și ea din hârtie, însă avea haine frumoase și pe umeri o panglică subțire și albastră, chiar ca o broboadă. Pe broboadă, drept la mijloc, era o stea strălucitoare, cât fața ei de mare. Fetița stătea cu brațele ridicate, fiindcă era dansatoare și își ridicase și un picior, dar așa de sus încât departe soldatul de plumb nu vedea unde-i și credea că fata are ca și el numai un picior.
Din România în Republica Dominicană, Nicole Cherry, prințesa muzicii românești, cu zeci de hit-uri și colaborări, face echipă în 2021 cu senzaționala artistă originară din America de Sud, Jenn Morel.
Humanitas Fiction a publicat în colecţia Raftul Denisei romanul „Dansatoarea lui Degas” de Kathryn Wagner.
Încarc...
