Biblioteca Națională a României (Bd. Unirii nr. 22) organizează, duminică, 11 decembrie 2022, între orele 10:00 și 16:00, cea de-a 30-a ediție a Bazarului diplomatic de Crăciun, „IWA Christmas Bazaar”, eveniment caritabil organizat în fiecare an de IWA – Asociația Internațională a Femeilor din România, sub egida Ministerului Afacerilor Externe.
Asociația Prietenii Muzeului Național de Artă al României, în colaborare cu Muzeul Național de Artă al României, a organizat în data de 30 septembrie a.c. o gală pentru strângerea de fonduri necesare organizării (în 2023) a expoziției dedicate lui Victor Brauner, artist originar din România, una dintre cele mai importante figuri ale artei universale.
Kali Uchis a lansat piesa „Desafinado”. Noua melodie aparține coloanei sonore a filmului „Minions: The Rise of Gru” și este un cover al cântecului cu același nume realizat de Stan Getz & Joao Gilberto. Noul film debutează în cinematografe pe 1 iulie 2022.
Teatrul Nottara anunță premiera spectacolului „Oglinda neagră”, o poveste muzicală, programată vineri, 15 aprilie 2022, de la ora 19:30, la Sala George Constantin. Montarea după texte de I.L. Caragiale este o poveste muzicală de Cristina Juncu, pe beat-uri de Sever Bârzan și Iulian Sfircea. Protagoniștii sunt Rareș Andrici, Mihaela Subțirică, Vlad Bălan, Cristina Juncu, Crenguța Hariton, iar scenariul este semnat de Vlad Bălan și Cristina Juncu.
Salem Ilese a lansat piesă „Thank You Note”. Melodia este una specială realizată pentru perioada sărbătorilor, un cadou pentru fani, artista încercând să grăbească atmosfera de poveste prin lansarea acestei piese.
Asociația Promusic Events organizează prima ediție Brașov Folk Festival, în perioada 28-29 august 2021. Evenimentul are loc la Bastionul Țesătorilor din orașul de la poalele Tâmpei, este un eveniment cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov și sprijinit de Muzeul Județean de Istorie Brașov.