20 august 2021

Brașov Folk Festival

Asociația Promusic Events organizează prima ediție Brașov Folk Festival, în perioada 28-29 august 2021. Evenimentul are loc la Bastionul Țesătorilor din orașul de la poalele Tâmpei, este un eveniment cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov și sprijinit de Muzeul Județean de Istorie Brașov.



Pe scena amplasată în cadrul bastionului urcă cei mai îndrăgiți folk-iști ai momentului, după următorul program:

Sâmbătă, 28 august 2021: Mircea Vintilă, Ocru, Victor Socaciu

Duminică, 29 august 2021: Fără Zahăr, Emeric Imre, Ducu Bertzi

Cu această ocazie organizatorii premiază câteva personalități importante din peisajul cultural, persoane care au susținut și promovat fenomenul muzical din România.

Biletele și abonamentele sunt disponibile online (în număr limitat).

Și pentru că sănătatea participanților la Brașov Folk Festival 2021 este foarte importantă pentru noi, vă informăm că accesul persoanelor în zona de festival se face respectând toate măsurile impuse de autorități pentru perioada evenimentului: certificat de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 – persoanele vaccinate pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 cu rezultat negativ a cărui valabilitate să nu depășească 72 de ore de la momentul testării; test antigen rapid cu rezultat negativ efectuat cu maximum 24 de ore înaintea venirii la evenimentul Brașov Folk Festival (sunt valide doar testele prelucrate de către laboratoare de analize medicale acreditate); un buletin/ carte de identitate prin care să poată fi dovedită apartenența dovezii de vaccinare/ testului.

Participanții cu vârste cuprinse între 5 – 18 ani împliniți pot intra la eveniment fără a fi nevoie de vreo dovadă medicală (vaccinare, testare, anticorpi), dar sunt obligați să poarte mască, potrivit prevederilor Ordinului nr. 3.245/1.805/2020 completat la 20.05.2021.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook