17 februarie 2016

Orașele României, Braşov

Venind ca o continuare a ceea ce înseamnă orașul Brașov din punct de vedere cultural, dar și arhitectural, Romfilatelia îl include în ciclul de emisiuni de mărci poștale „Orașele României”, dedicându-i astfel cel mai recent proiect de timbre, denumit simbolic „Orașele României, Brașov”. Acesta este disponibil spre vânzare începând de miercuri, 17 februarie 2016.

Brasov

Cele patru timbre ale emisiunii reproduc monumente reprezentative ale orașului, cunoscute pentru importanța istorică și arhitecturală pe care o au în identitatea orașului.

Cu valoarea nominală de 3,00 lei, timbrul ce ilustrează Biserica Neagră din Brașov prezintă cel mai important monument de arhitectură din oraș, dar și cea mai mare clădire de cult din România, cu
o lungime de aproximativ 90 m și o înălțime a turnului la cruce de 65 m. Construită în perioada
1383 – 1477, Biserica Neagră este cel mai mare lăcaș de cult în stil gotic la est de Viena, primindu-și numele în urma marelui incendiu din 1689. Este celebră nu doar prin dimensiunile sale, dar și prin patrimoniul pe care îl deține: cea mai mare colecție de covoare orientale din Europa, datând din secolele XV-XVI (cu excepția Turciei), cel mai mare clopot mobil (6 tone) și cea mai mare orgă mecanică din România (orga Buchholz).

Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei se regăsește ilustrată Poarta Ecaterinei, unul dintre monumentele reprezentative ale stilului Renașterii în arhitectura transilvăneană. Până în prima jumătate a secolului al XIX-lea, Poarta Ecaterinei a fost singura intrare în Cetatea Brașovului dinspre Schei, turnul exterior păstrându-se în zilele noastre ca unic element din ansamblul fortificat al porții medievale.

Prima Școală Românească este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 5,00 lei. La tiparnița școlii, în perioada 1556 – 1588, Diaconul Coresi și alți colaboratori tipăresc cele dintâi cărți de circulație în limba română, oficializând definitiv biruința scrisului în limba română. Astfel, la Școala Românească din Scheii Brașovului au fost tipărite prima cronică având subiect românesc (1628 – 1633), prima gramatică (1757) și primul calendar almanah românesc (1731). Clădirea muzeului „Prima școală românească” păstrează stilul baroc de la modificările care i-au fost aduse în anii 1760.

Casa Sfatului este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei. Cronicile medievale amintesc mai multe modificări ale arhitecturii Casei Sfatului și diverse destinații pentru încăperile acesteia. Distrusă de marele incendiu în 1689 și refăcută treptat în timp, Casa Sfatului a găzduit administrația orașului Brașov până în anul 1876. În prezent, aici se găsește Muzeul Județean de Istorie Brașov, unde peste 3000 de piese prezintă identitatea istorică a județului Brașov din preistorie și antichitate până în zilele noastre.

Cele patru mărci poștale ale emisiunii Orașele României, Brașov sunt completate de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă și blocul de 4 timbre (în album filatelic).

Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 245 exemplare și echipat cu blocul de 4 timbre al emisiunii și plicul prima zi cu ștampila „prima zi” aplicată în clar în folio. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 245.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook