Search Results

 8 ianuarie 2018

„Sentimentalul Maupassant” de Paul Zarifopol

Paul Zarifopol„Maupassant a înnebunit fiindcă nu credea în Dumnezeu. Acest nenorocit se îndepărtase absolut, se înstrăinase complet de divinitate.” Așa scriau pe vremuri oameni evlavioși și gingași la suflet. Astăzi s-ar zice poate, de exemplu: Maupassant s-a prăpădit de răul pesimismului, fiindcă n-a putut ajunge la o „concepție unitară de viață”. În amândouă formulele ni se prezintă, cum lesne se poate vedea, același punct de vedere nobil, cum se zice, și sublim. Eu cred că față de păreri ca aceste, mai mult pioase și binecrescute decât inteligente, n-a fost rău că în anii din urmă s-a stăruit cu oarecare băgare de seamă, și fără fraze, asupra bolii lui Maupassant. Cititorului cu educație nu-i strică să audă, chiar și mai des, că nimeni nu poate înnebuni, de-a binelea și fără hiperbolă, numai din desperare metafizică. Iar pentru istoricii literari și biografi este mai de folos, cred, să consulte câteodată psihiatria decât să se încânte cu nu-știu-ce-uri solemne, de o eleganță intelectuală foarte îndoielnică.

Pe istoricii literari îi găsesc, în general, puțin dispuși să admită o puternică influență a bolii asupra producției lui Maupassant. Obișnuit este să se dea o prelungită admirație incomparabilei sale obiectivități, și se acordă numai că, în operele din urmă, apare un caracter oarecare sentimental și duios; ori încă poate: că boala i-a sporit pesimismul. Psihiatrul Wilhelm Lange, care ne-a dat o patografie a lui Hölderlin, excelentă chiar și în părțile curat literare, scrie în studiul său critic asupra psihozei lui Maupassant : „În nuvela Le Horla se aude imbecilitatea paralitică”. Iar mai departe: „Pe când schița fantastică Sur l’eau, din 1881, este încă solid compusă, simplu și lucid scrisă, bucata intitulată Lui, din 1884, cuprinde repetări și interjecții directe ale autorului. În Horla (1887), și încă mai mult în Qui sait (1890), repetările, întrebările, suspensiile se acumulează; iar repetarea, cu evidentă satisfacție, a acelorași cuvinte cu greu găsite ne aduce aminte de perseverențele verbale ale oamenilor beți”.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 2 ianuarie 2018

„Artă literară şi simplă literatură (Observaţii nepractice şi unilaterale)” de Paul Zarifopol

Paul ZarifopolMadame Louise Ackermann, poeta filozoafă, nu era femeie frumoasă. Drept este că și disprețuia adânc tot ce este exterior. Se îmbrăca așa, încât parizienii o luau drept o bătrână sărmană, dintre acele care, pe piețe și în grădini publice, închiriază scaune la lumea care se plimbă. Măritată cu un teolog blând și studios, își pierduse bărbatul de tânără; dragostea însă pentru cărți și învățături serioase și-a păstrat-o întreagă pân’ la moarte. Rare au fost, cred, femeile atât de perfect filozoafe ca dânsa; sufletul ei era o severă poemă didactică. Ca o alegorie gravă și cenușie a stoicismului se arată cărunta poetă în mascarada cheflie și pitorească a imperiului al doilea.

Totuși, madame Ackermann s-a supărat rău când Anatole France, cu perfida lui modestie, i-a spus că poeziile ei sunt foarte frumoase, dar n-au imagini… „Elle demeura un moment stupefaite. Puis, dans l’exces de l’etonnement, elle s’ecria: „Pas d’images! Que dites-vous la? Je n’ai pas d’images! Mais j’ai l’esquif. L’esquif n’est-ce pas une image?… L’esquif sur une mer orageuse, l’esquif sur un lac tranquille!… Que voulez-vous de plus?”” Oricum, o asemenea supărare trădează, pare că, oarecare ambiții frivole, nu prea de înțeles la o persoană atât de serioasă…

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 17 noiembrie 2016

„Artişti şi idei literare române: Publicul şi arta lui Caragiale” de Paul Zarifopol

Paul ZarifopolZița, tânără și, cum sunt îndeobște româncele noastre, foarte vioaie, a evoluat energic. Stimulată de ambițiile intelectuale ale lui Rică, ea a pătruns, prin Alecsandri și Bolintineanu, până la câteva romane franceze. Copiii și mai ales copilele lor n-au mai cunoscut decât literatură străină. Fetele chiar au suferit probabil, în delicatețea lor, pe urma „luptei pentru limba românească”, dusă acum douăzeci de ani cu un neuitat brio patriotic, și s-au închis desigur cu atât mai îndărătnic în admirația lor gingașă, pentru Bernstein-Bataille și Prevost-Bourget. Iar nepoții participă adesea activ la producția literară română, chiar când sunt fii și fiice de oameni cu stare; sau cel puțin cunosc, urmăresc și încurajează cum pot literatura românească produsă de vreo două decenii încoace. Totuși, lecturile lor favorite și inspiratoare sunt Henri de Regnier, Samain, Verhaeren, Rachilde – în scurt: catalogul de la „Mercure de France”. La care se adaogă pentru cei cu gustul grav și puternice trebuințe de idei: Barbusse și Romain Rolland. Acum în urmă de tot suntem, se-nțelege, expresioniști.

Astfel mi se arată publicul nostru literar de azi, considerat în elementele lui cele mai energice și hotărâtoare. În așa situație, Caragiale s-a învechit grozav, disproporționat față de timpul în care a trăit și a scris. Dar de învechirea operei sale publicul nu-i singur vinovat.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 29 mai 2014

Triunghiul dragostei şi al morţii

Viggo Mortensen, Kirsten Dunst și Oscar Isaac, conduşi de bagheta regizorală a lui Hossein Amini, aduc pe marile ecrane din România un film plin de mister, întorsături neașteptate și mult suspans. „Triunghiul dragostei şi al morţii” („The Two Faces of January”), thriller-ul cu accente romantice care are la bază romanul „The Two Faces of January”, scris de Patricia Highsmith, poate fi vizionat începând din 30 mai 2014, în cinematografele din întreaga țară.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 10 octombrie 2013

Malavita: O familie criminală

Filmul „Malavita: O familie criminală” („The Family”), o comedie neagră cu Robert De Niro şi Michelle Pfeiffer, poate fi văzut din 11 octombrie 2013 în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, rețeaua Cinema City (Arad, Arad GTC, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Constanța, Cotroceni, Ploiești, Sun Plaza, Târgu Mureș), Cinema Glendale (București), Palace (Oradea), Cortina (Oradea), Cityplex (Constanța, Brașov), Grand Mall (Satu Mare), Marcom (Buzău) și Colours (Craiova).


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 27 februarie 2013

Aforismele lui Valeriu Butulescu, publicate în Croaţia

La aproape treizeci de ani de la debutul lui Valeriu Butulescu, la Editura Cartea Românească, cu selecţia de aforisme „Oaze de nisip”, acest titlu continuă să apară, constant, în cele mai diverse ţări ale lumii. Acum a ieşit de sub tipar, la Zagreb, volumul „Pescane oaze”, sub egida Editurii „Boskovic” din Split. Acest volum, tradus de Goran Mrakic şi Mladen Vukovic ridică la aproape cincizeci, numărul limbilor în care s-au publicat aceste aforisme. Cartea a apărut într-o ţinută grafică de excepţie, coperta fiind semnată de artistul plastic Milan Bestic.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 6 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+noapte,univers +numai +al +meu'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

mai 2024
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii