Viggo Mortensen, Kirsten Dunst și Oscar Isaac, conduşi de bagheta regizorală a lui Hossein Amini, aduc pe marile ecrane din România un film plin de mister, întorsături neașteptate și mult suspans. „Triunghiul dragostei şi al morţii” („The Two Faces of January”), thriller-ul cu accente romantice care are la bază romanul „The Two Faces of January”, scris de Patricia Highsmith, poate fi vizionat începând din 30 mai 2014, în cinematografele din întreaga țară.

1962. Cuplul american format din carismaticul Chester MacFarland (interpretat de Viggo Mortensen) și tânăra și atrăgătoarea sa soție, Colette (interpretată de Kirsten Dunst), se află în Atena în vacanță. În timp ce vizitează Acropole, cei doi îl cunosc pe Rydal (interpretat de Oscar Isaac), un tânăr american care lucrează ca ghid turistic, și care și-a făcut un obicei din a înșela turiste naive. Atras de frumusețea lui Colette și impresionat, în aceeași măsură, de averea și de rafinamentul lui Chester, Rydal acceptă imediat să ia cina cu cei doi soți.

Dar lucrurile nu sunt tocmai ce par a fi cu soții MacFarlands. În spatele prezenței plăcute a lui Chester se ascund secrete întunecate. Atunci când Rydal îi vizitează pe el și pe soția sa la hotelul exclusivist unde aceștia sunt cazați, Chester îl convinge să îl ajute să ascundă trupul unui bărbat, aparent inconștient, despre care Chester spune că l-ar fi atacat. Luat prin surprindere, Rydal este de acord să îl ajute, dar apoi se găsește prins într-o situație din care nu mai poate scăpa. Atracția tânărului ghid față de vulnerabila Colette stârnește gelozia lui Chester și conduce la o adevărată luptă de orgolii între cei doi. Călătoria acestui bizar trio îi duce din Grecia în Turcia, către un final extrem de dramatic ce se desfășoară pe străduțele lăturalnice ale vestitului Bazar din Istanbul.

Regizorul Hossein Amini a declarat în ianuarie 2014 la Londra:

Am citit romanul Patriciei Highsmith, „Triunghiul dragostei și al morții”, acum mai bine de 20 de ani. Mi s-a părut o carte nu foarte reușită, narațiunea era pe alocuri inconsistentă și chiar ilogică, dar totuși povestea în sine, precum și personajele ei m-au acaparat și nu mi-au mai ieșit din minte.

Aceasta a fost singura carte pe care am adaptat-o pentru marele ecran și pe care am simțit nevoia să o și regizez, mai ales pentru că am identificat multe dintre contradicțiile emoționale și defectele personajelor în mine însumi. Highsmith are o abilitate incredibilă de a scoate la iveală părți ale personalității umane pe care am vrea să le ținem ascunse, mai ales când vine vorba despre josnicia comportamentului uman.

Personajele create de ea sunt indivizi mincinoși, șarlatani, bețivi; ei devin geloși peste măsură, paranoici și adesea se comportă prostește. Dar tocmai defectele și contradicțiile lor sunt ceea ce îi face atât de umani și este ușor să te identifici cu astfel de personaje.

Latura întunecată a firii umane este adesea explorată în pelicule cinematografice, dar mai rar se întâmplă ca slăbiciunea să fie în centrul atenției. Asta este ceea ce m-a fascinat la această carte. Este o replică la începutul filmului când Rydal vorbește despre „festele crude pe care zeii le joacă oamenilor”. Cele trei personaje din film sunt la mila destinului, a zeilor, dar în același timp sunt sfidători în lupta împotriva sorții.

Ca regizor, m-am atașat de fiecare dintre cei trei. Nu am vrut să îi studiez la microscop, ci să le devin complice, să simpatizez cu dilemele morale și emoționale pe care le încearcă și să le împărtășesc fricile și dezamăgirile.

Nu am vrut să descriu o versiune idilică a Greciei sau Turciei anilor 1960, ci mai degrabă să aduc pe ecran o lume care să reflecte starea psihologică a personajelor; am vrut să pătrund în tenebrele interioare ale acestora.

Pentru mine, în ciuda tuturor defectelor lor, aceste personaje sunt niște eroi, în felul lor. Viața conspiră să îi înfrângă, dar tocmai în această înfrângere ei sunt demni și umani. Acesta este strigătul lor de sfidare împotriva zeilor.

Începutul

Pentru regizorul debutant Hossein Amini, „Triunghiul dragostei și al morții” este un proiect creat cu pasiune, care i-a stârnit imaginația de-a lungul a mai bine de 15 ani. De prima dată de când a citit thrillerul psihologic scris de Patricia Highsmith, care a fost publicat în 1964, Amini a fost captivat de poveste și a încercat, din răsputeri, timp de mai bine de un deceniu, să aducă Triunghiul dragostei și al morții pe marele ecran. Atracția lui Amini pentru suspansul din roman – care, de altfel, se numără printre operele mai puțin cunoscute ale scriitoarei – s-a rezumat la cele trei personaje și la triunghiul emoțional ce se creează între ei pe parcursul poveștii.

„Am citit Triunghiul dragostei și al morții când eram student”, își amintește Amini, care s-a remarcat ca scenarist de excepție, nominalizat la Premiile Oscar și BAFTA pentru scenariul la „The Wings of the Dove” (1997), primind recenzii foarte bune și pentru scenariile la pelicule precum „Jude” (1996), „Fără onoare” (2002) și „Cursa” (2011). „Personajele mi-au rămas adânc întipărite în minte. Chester este personajul negativ prin excelență, dar la finalul cărții face un gest complet surprinzător care, într-un fel, îl eliberează și care m-a făcut să reanalizez povestea și să-mi dau seama că Highsmith are o anumită pasiune pentru oamenii cu probleme, răi și periculoși. Ea nu doar că îi face pe cititori să se pună în locul acestor personaje negative, dar te face chiar să simți compasiune pentru ei, te face să vrei să îi înțelegi. Își iubește anti-eroii și asta mi-a atins o coardă sensibilă. De fiecare dată când eram între două proiecte asta a fost cartea care îmi revenea sistematic în minte.”

Amini recunoaște că proiectul ecranizării unui roman mai puțin cunoscut al scriitoarei a fost unul destul de dificil. Cartea a fost publicată la nouă ani după cel mai bun roman al lui Highsmith, Talentatul domn Ripley, fără să se bucure însă de același succes. Highsmith a primit chiar și o scrisoare de respingere de la editorul ei care i-a spus că „o poveste poate să aibă două personaje nevrotice, dar trei e prea mult”. În ciuda faptului că nu a reușit să găsească romanul în anii ce au urmat, pentru că nu se mai publica, Triunghiul dragostei și al morții a continuat să-și exercite puterea asupra lui Amini. „De fiecare dată când mă întorceam la el, descopeream ceva nou”, spune el. „Am învăţat multe lucruri despre roman atunci când pregăteam ecranizarea. Am crezut că m-am îndepărtat de esența cărții, dar de fapt foarte mult din ea s-a strecurat, imperceptibil, în film.”

Chiar și un scenarist talentat precum Amini poate să fie pus în dificultate de încercarea de a face publicul să se îndrăgostească de personaje neplăcute. Dar el a primit cu brațele deschise această provocare și și-a propus să încorporeze cele mai fine elemente ale un thriller clasic, păstrând în același timp aerul modern prin ritmul susținut al filmului și evitarea unei povești artificiale. Amini, care a adaptat scenarii pornind de la opere foarte diverse, precum Jude Neștiutul de Thomas Hardy, Aripile unei porumbițe, de Henry James, Fără onoare de A.E.W. Mason și Un glonț, un mort de Elmore Leonard, a simțit că a înțeles thrillerul lui Highsmith mai bine decât orice alt roman pe care l-a adaptat pentru marele ecran.

În ceea ce privește dorința sa de a și regiza Triunghiul dragostei și al morții, Hoss, așa cum îi spun apropiații, spune că nu este atras în mod special de ideea de a deveni regizor, dar că și-a dorit în mod special să spună această poveste. Amini i-a dezvăluit această dorință lui Tom Sternberg, producătorul peliculei Talentatul domn Ripley, când se afla la Londra, unde lucra la o nouă adaptare la Provocări fatale cu Jude Law (care a fost lansat în 2007), dar a explicat că nu avea de gând să facă negocieri cu editura scriitoarei în acest sens. Datorită succesului avut cu Talentatul domn Ripley, Sternberg avea o relație bună cu editura Diogenes, care este, de altfel, foarte grijulie în ceea ce privește operele lui Highsmith. „Am fost impresionat de pasiunea lui Hoss și am spus: Ok, hai să facem proiectul ăsta”, povestește Sternberg. „Procesul de negociere a fost destul de îndelungat, dar am reușit să obțin un rezultat bun.”

Grație relațiilor lui Sternberg, proiectul a ajuns în mâinile celor de la Mirage Enterprises, compania de producție deținută de Anthony Minghella și Sydney Pollack, cei doi fiind regizor, și respectiv producător al ecranizării din 1999. Consiliul Britanic al Cinematografiei, care s-a transformat ulterior în BFI Film Fund, a participat de asemenea la producerea filmului și astfel s-a stabilit că Amini va scrie și regiza pelicula. Înainte de decesul lui Minghella, în 2008, Sternberg i-a trimis acestuia o primă variantă a scenariului lui Amini, primind câteva adnotări și comentarii pe marginea acestuia, dar proiectul nu a rămas prea mult timp la Mirage, întrucât și Pollack a murit la scurt timp după Minghella. Astfel, drepturile au revenit la Sternberg și Amini, cel din urmă continuând să lucreze la versiuni ulterioare ale scenariului până când cei doi au decis asupra versiunii finale, în ianuarie 2010.

Scenariul a început să circule și nu a durat mult până când a ajuns în mâinile lui Viggo Mortensen. Actorul s-a întâlnit cu Amini la finalul anului 2010 și a fost încântat să se alăture proiectului în rolul lui Chester MacFarland făcând apoi eforturi să aducă filmul în fața camerelor. „A fost de mare ajutor de-a lungul întregului proces”, spune Amini. Un adevărat partener. „Odată ce Mortensen a intrat în echipă, StudioCanal a fost de acord să finanțeze producția Triunghiul dragostei și al morții, începând cu pre-vânzarea drepturilor de distribuție în țări precum Spania și Argentina, unde actorul, care vorbește fluent spaniolă, are un public foarte numeros.

STUDIOCANAL i-a invitat pe cei de la Working Title Films să li se alăture în calitate de producători și apoi au încheiat și un alt parteneriat de succes, cu cei de la compania britanică de producție care a lucrat și la Un spion care știa prea multe (2011).

Robyn Slovo, producătorul Working Title la Un spion care știa prea multe a fost ales să producă și Triunghiul dragostei și al morții la începutul anului 2012, lucrând îndeaproape cu Amini pentru a îmbunătăți scenariul și supervizând procesul de producție. „A fost o decizie care a venit natural, mai ales pentru că STUDIOCANAL și Working Title lucraseră împreună și la Un spion…”, spune Slovo, “iar acesta este același gen de film: inteligent, matur, elegant.”

Slovo și Amini au pus la punct o echipă extraordinară de colaboratori, printre care și regizorul de imagine Marcel Zyskind, pe care Amini îl admira mai ales pentru colaborarea cu Michael Winterbottom , designerul de producție Michael Carlin și designerul de costume Steven Noble. „Hoss și cu mine ne-am întâlnit cu fiecare om în parte și am luat deciziile împreună” spune Slovo. „Pentru Hoss a fost foarte util să aibă alături pe cineva care să se implice în proiect, așa cum am făcut noi.”

Distribuţia

După ce Viggo Mortensen a acceptat să joace rolul lui Chester MacFarland, Amini și-a schimbat puțin viziunea cu privire la personaj. „Viggo are o înfățișare de erou, iar personajul are ceva din Gatsby, ceea ce nu prea reiese din carte,” spune Amini. „Mie îmi place foarte mult acest tip de bărbați: arătoși, carismatici, frapanți, care sunt predestinați să fie învinși, într-un fel; Chester mi s-a părut a fi un astfel de personaj, deși în carte el pare învins încă de la început.”

Oscar Isaac a fost următorul actor care s-a alăturat distribuției, în rolul lui Rydal Keener. El și Amini mai lucraseră împreună la thrillerul regizat de Nicolas Winding Refn, Cursa, unde tânărul actor a jucat rolul iubitului latin al personajului interpretat de Carey Mulligan. Dar deși Amini încerca să găsească actorul potrivit pentru a-l interpreta pe escrocul mărunt care devine, fără voia lui, complicele lui MacFarland, Isaac recunoaște că nici prin gând nu i-a trecut că ar putea să ajungă să-l joace pe Rydal, atunci când a citit prima oară scenariul filmului, pe care Amini i l-a dat încă de pe când lucrau împreună la Cursa. Însă, atunci când frații Coen l-au ales pentru a juca rolul principal din cel mai recent film al lor, Inside Llewyn Davis, toate ușile s-au deschis pentru Isaac.

„M-am întâlnit cu mulți actori, dar nu mă gândeam decât că Oscar ar fi perfect pentru rol”, spune Amini. „Din fericire, frații Coen l-au cooptat mai întâi, ceea ce a făcut mai ușor pentru noi să îl alegem pentru rolul nostru. Cred că Oscar este un actor foarte bun. Are o anumită delicatețe. Atunci când faci prim-plan pe ochi, vezi inocență și vulnerabilitate.”

Ca și în cazul lui Mortensen, venirea lui Isaac a modificat puțin felul în care Amini privea personajul, îndepărtându-l și mai mult de „oamenii de aur” al lui F. Scott Fitzgerald, către o reprezentare ceva mai dură. Piesa care a întregit puzzle-ul de actori a fost găsirea actriței potrivite să o joace pe Colette, acesta fiind, totodată, și cel mai greu rol de atribuit pentru că acesta a fost personajul care a suferit cele mai multe transformări în trecerea de la carte la film. „În carte Colette este foarte diferită” spune Amini. „Este aproape o nimfomană, nu prea educată; ea îi face avansuri evidente lui Rydal și este mai degrabă un pion, neștiutoare cu privire la tot ce pe se petrece pe parcursul poveștii.”

Deși inițial se gândea la o altă actriță, atunci când Dunst și-a arătat interesul în a interpreta acest rol, Amini a fost de acord să se întâlnească cu ea și a fost imediat fermecat, stabilind că ea era cea pe care o dorea pentru rolul lui Colette. „Kirsten aduce în mod automat inteligență și sofisticare oricărui rol pe care îl interpretează” spune el. „Cu cât mai gândeam mai mult, mi-am dat seama că ea oferă mai multă mai multă profunzime personajului și îl face tri-dimensional. Toate cele trei dimensiuni sunt inspirate din carte, dar sunt diferite. În film ea este mult mai conștientă de tot ce se petrece în jurul ei.”

Producătorii au reușit să o coopteze pe actriță, care tocmai primise premiul pentru Cea Mai Bună Actriță în cadrul festivalului de film de la Cannes, pentru filmului lui Lars Von Trier, Melancolia . „ Ea joacă rolul soției tinere a unui bărbat mai în vârstă”, explică Slovo. „Era foarte important ca cei doi actori care joacă rolurile Chester și Colette să arate într-adevăr ca și cum ar putea fi căsătoriți. Viggo și Kirsten au reușit să facă această relație să meargă. Datorită lor totul pare plauzibil.”

Actorii nu au fost deloc îngrijorați de lipsa de experiență a lui Amini în spatele camerelor. „Nici nu am simțit că lucrez cu cineva care este prima oară în scaunul regizorului” spune Mortensen. „Hoss este foarte bine pregătit și profită la maxim de această oportunitate. De asemenea, el a invitat pe toată lumea să contribuie și să își exprime părerea. El cunoaște povestea foarte bine, dar nu l-a deranjat că aceasta a mai evoluat și pe platou. Ne-a lăsat să facem modificări și să depășim barierele, uneori. Îmi place asta pentru că este original. Filmul este corect în ceea ce privește dialogul și perioada istorică și prezentarea, dar este și uman, tocmai pentru că este surprinzător pe alocuri”

„Ca persoană, îl consider un gentleman adevărat” spune Isaac. „Ne-am înțeles foarte bine atunci când am lucrat împreună la Cursa, unde am modificat destul de mult personajul pe care îl interpretam, față de cum era acesta în scenariu. De atunci am mare încredere în el.”

Deși toți cei trei actori cunoșteau operele lui Highsmith, niciunul dintre ei nu citise romanul Triunghiul dragostei și al morții, dar toți l-au citit după ce au intrat în proiect. Isaac are numai laude pentru Amini pentru că acesta a adus profunzime și substanță volumului destul de slăbuț al lui Highsmith, precum și pentru că a făcut personajele rotunde și mult mai complexe. „Este ceva mai dinamic și mai real în povestea de pe ecran” spune actorul. „În carte, Rydal tinde să fie mai degrabă un personaj pasiv, dar în film el este mult mai implicat în desfășurarea acțiunii.”

„Scenariul are foarte multe nuanțe”explică Mortensen, care a studiat istoria Greciei antice pentru a se pregăti pentru rolul lui Chester. „Personajele nu spun mereu ceea ce gândesc, sau spun lucruri doar pentru a-și atinge un anumit scop. Chiar și atunci când filmam scenele, la finalul zilei realizam că erau mult mai multe nuanțe decât ne dădeam seama. Și cu toții analizasem scenariul foarte bine. Dar mereu descopeream ceva nou. Nu e vorba doar despre faptul că vor să se înșele unii pe ceilalți, ci și despre toate schimbările ce au loc pe măsură ce se desfășoară povestea.”

Chester și Rydal se lasă, amândoi, conduși de emoții. Rydal, mai ales, este foarte sensibil – scrie chiar și poezie. Ei sunt însă și escroci, deși operează la niveluri diferite. Chester a înșelat mulți investitori bogați din America vânzându-le acțiuni pentru niște puțuri de petrol inexistente, câștigând astfel sume importante de bani, dar când un detectiv privat reușește să îi dea de urmă în Atena trebuie să suporte consecințele faptelor sale. Rydal operează la un nivel mult mai mic, folosindu-se de cunoștințele sale de limbă greacă pentru a lua bani de la turiștii naivi care îl angajează ca ghid local.

„Noi am pornit de la ideea că îi este ușor să facă asta, dar adevărul este că nu se simte confortabil în această poziție” spune Isaac. „Face asta ca să poată supraviețui. Nu aș spune că se simte vinovat, ci mai degrabă nu e tocmai în largul lui atunci când trebuie să facă rost de bani în felul acesta, pentru că are nevoie de ei. Și-ar dori să nu se afle în această ipostază. Prima dată când îl vede pe Chester, îl invidiază pentru ce are, dar îl și disprețuiește un pic, în același timp. Și, desigur, subestimează foarte mult cine este Chester cu adevărat.”

„Atunci când se întâlnesc pentru prima dată, Rydal este destul de neliniștit” continuă actorul. „El se află în căutarea unei identități, a unei figuri paterne. În carte este descris ca cineva care privește mereu direct în ochii oamenilor pentru a vedea dacă este vreo urmă de aventură acolo. Este însetat de aventură.”

Deși în roman Rydal își dă seama destul de repede seama că Chester este un mincinos și un escroc, ceea ce îi transformă în personaje antagonice de la început, Amini așteaptă până pe la jumătatea filmului pentru a dezlănțui lupta dintre cei doi, balanța puterii înclinându-se când către unul, când către celălalt, mai ales atunci când ei devin inseparabili care urmare a tumultului de evenimente, această dinamică tată-fiu începând să prindă mai mult contur. Rydal, al cărui tată a decedat de curând, îl privește inițial pe Chester cu aceeași admirație pe care un fiu i-o poartă tatălui său, o temă pe care Amini l-a încurajat pe tânărul actor să o exploreze; de cealaltă parte, Chester remarcă admirația pe care i-o poartă Rydal și profită de acest lucru pentru a obține un avantaj, pe măsură ce duelul psihologic dintre ei se intensifică.

Această luptă, precum și dualitatea ce există între Chester și Rydal este reflectată și în titlul original al filmului, în limba engleză (The Three Faces of January – Cele trei fețe ale lui Ianuarie). Romanii denumeau luna ianuarie după Ianus, zeul începuturilor și al riturilor de trecere. Deschizând ușa către noul an, luna Ianuarie reprezintă totodată un final, și un început, semnificând, de asemenea, dualitatea ființei umane, Ianus fiind reprezentat ca având două fețe, una privind înapoi,către trecut, cealaltă privind înainte, către viitor. Pe măsură ce destinele lui Chester și Rydal se întrepătrund, ei devin precum cele două fețe ale lui Ianus.

Se știe că personajele feminine din romanele lui Highsmith sunt de obicei mult mai puțin interesante și mai superficial conturate decât cele masculine, iar Colette MacFarland nu dezice această regulă. Atât Amini, cât și Dunst recunosc acest lucru și, deși au reușit să aducă mai multă profunzime personajului, nu au putut să îl dezvolte prea mult fără a afecta esența narativă. Însă, problema complexității personajului său nu a preocupat-o foarte mult pe Dunst.

„Ce m-a interesat pe mine în primul rând a fost povestea” spune actrița. „Pentru mine nu este mereu despre nevoia de a juca un anumit rol. Am vrut să particip la crearea acestei povești. Ca actor, îți dorești să joci în filme precum acesta, pentru că este o provocare. Mi-a plăcut foarte mult dinamismul dintre cele trei personaje. Se dezlănțuie acel tip de energii care te țin cu sufletul la gură și care te fac să te întrebi ce va urma.”

Într-o oarecare măsură, iubirea dintre Chester și Colette începe să se destrame pe măsură ce evenimentele se precipită, în primul rând din cauza faptului că Chester o minte pe Colette cu privire la ce s-a petrecut cu vizitatorul neașteptat care le-a bătut la ușa hotelului din Atena unde cei doi erau cazați. În paralel, există și atracția tot mai puternică a acesteia pentru Rydal, mai apropiat ca vârstă, și care pare să îi ofere lui Colette lucruri pe care soțul ei nu i le poate oferi, cum ar fi înțelegere și compasiune. „Am încercat să redau cât mai bine linia aceea foarte fină în care, deși iubești pe cineva, începi să simți că acea iubire se stinge” spune Dunst. „Colette începe să realizeze că imaginea pe care o avea despre căsnicia s-a începe să se destrame. Chester se transformă într-un monstru, în ochii ei, în timp ce Rydal îi apare ca un cavaler pe cal alb”

Inspiraţia lui Hoss

Având în vedere ecranizările de mare succes a altor romane semnate de Patricia Highsmith, printre care se numără „Talentatul domn Ripley!, în regia lui Anthony Minghella, și „Străini în tren”, regizat de marele Alfred Hitchcock, Amini era conștient de așteptările publicului și ale criticilor: sofisticare, inteligență, contradicții și personaje cu o mulțime de defecte care se găsesc în situații tensionate, periculoase, întunecate. „Acesta este un thriller psihologic mai bine conturat decât Talentatul domn Ripley pentru că urmărim constant cele trei personaje” spune Slovo. În ceea ce privește deciziile morale care sunt luate în Triunghiul dragostei și al morții, adaugă: „Niciunul dintre cele trei personaje nu vor ajunge în Rai. Nu cu ușurință, în orice caz.”

Amini a avut multe referințe cinematografice care să îl ajute și care i-au influențat primul proiect în calitate de regizor: influența lui Hitchcock, părintele thriller-ului modern, este evidentă. Amini a analizat, de asemenea, și numeroase filme produse în perioada în care se petrece acțiunea filmului Triunghiul dragostei și al morții, în special filme de suspans franțuzești și italienești din acea vreme „pentru a analiza cum era redată realitatea, peisajul”. Regizorul a urmărit, printre altele și un clasic al cinematografiei italiene, filmul lui Michelangelo Antonioni din 1960, Aventura, și Disprețul, regizat de marele regizor Jean-Luc Godard, din care s-a inspirat pentru a crea imaginea cuplului care se destramă. El vede Triunghiul dragostei și al morții ca fiind mai aproape de În plin soare (1963), ecranizarea originală a romanului Talentatul domn Ripley , cu Alain Delon în rolul lui Tom Ripley, mai degrabă decât varianta din 1999 a lui Minghella, ce îi are în distribuție pe Matt Damon și Jude Law. Pelicula regizată de Amini a fost puternic influențată și de atracția acestuia față de filmul noir, atât francez, cât și american, mai ales în ce privește tema destinului care zdrobește visurile și speranțele protagoniștilor și a imaginii unei lumi necruțătoare.

„Hoss a realizat un thriller psihologic, în adevăratul sens al cuvântului” spune Isaac. „Este vorba despre explorarea nevrozelor personajelor pe măsură ce destinele lor se întrepătrund și izbucnește conflictul între ei.”

„Lupta psihologică dintre cei Chester și Rydal este tema cu care am rezonat cel mai mult”,spune Amini. „Mă atrage ideea a doi bărbați care se luptă dar care, deși știu că unul dintre ei trebuie să îl distrugă pe celălalt, se respectă și chiar există o relație de afecțiune între ei, toate în același timp. Inițial, am asemănat această poveste cu triunghiul amoros dintre Tezeu, Ariadna și Minotaur. Dar apoi povestea s-a apropiat mai mult de lupta dintre Zeus și Cronos, de ideea că fiul trebuie să își ucidă tatăl, pentru a deveni bărbat.”

Deși toate cele trei personaje au defectele lor și săvârșesc fapte reprobabile, Mortensen nu îl vede pe niciunul dintre ei ca fiind amoral. „Toată lumea are secrete, chiar și cea mai amabilă, cea mai calmă călugăriță poate avea resentimente sau gânduri negre”, spune actorul. „Toate aceste personaje au secretele, dorințele ascunse și resentimentele lor, precum și propriul simț al moralității. Chester este un oportunist. Nu există nici un personaj cu adevărat bun, sau cu adevărat rău în această poveste.”

Din Creta în Atena, Istanbul şi Londra

Filmările la „Triunghiul dragostei și al morții” au început în octombrie 2012 în insula Creta. Thriller-ul lui Highsmith se întinde pe întreg continentul, acțiunea petrecându-se în Paris, Istanbul și Grecia, leagănul civilizației. Din cauza crizei economice prin care trecea Grecia în 2012, care a dus la numeroase demonstrații anti-guvernamentale, producătorii s-au gândit că ar fi mai bine să filmeze doar în Istanbul și în zonele din împrejurimi și apoi în studiourile Ealing Studios din Londra. Dar găsirea unor locuri de filmare potrivite în jurul Istanbulului s-a dovedit destul de dificilă, așa că producătorii s-au decis să filmeze în Creta și puțin în Atena, nu doar în Istanbul (Amini a ales să nu introducă în ecranizare și escapada pariziană a soților MacFarland). În final, filmările la producția care a costat 21 de milioane de dolari au avut loc în Creta, timp de trei săptămâni, în Atena pentru patru zile și patru săptămâni în Istanbul, urmate de alte două la Ealing Studios din Londra.

Operele lui Highsmith explorează epoca de aur a turismului american în Europa și a fost foarte important ca acest aspect să fie adus pe ecran. „Anul 1962 trebuie să fi fost o perioadă interesantă de a călători pentru americani” spune Mortensen. „Erau puțin mai nefericiți, probabil puțin mai gălăgioși, cu siguranță puteai face bani de pe urma lor. Dar pentru cei mai mulți oameni, nu erau „ăia răi„. Pentru europeni în general, chiar dacă americanii apăreau ca fiind puțin prostuți, ei aveau acea aură de simpatie de după cel de-al doilea război mondial.”

Triunghiul dragostei și al morții începe în Atena, pe Acropole, unde se află și Partenonul. Acesta este locul unde Chester și Colette MacFarland îl întâlnesc prima dată pe Rydal, care se află acolo în calitate de ghid pentru un grup de americance tinere și bogate. Deși nimeni nu se aștepta la asta, echipa a primit permisiunea de a filma înăuntrul Partenonului, acolo unde, în mod normal, accesul vizitatorilor este restricționat. Pentru a filma într-una dintre cele mai aglomerate zone turistice din Grecia, designerul de producție Michael Carlin și echipa lui au avut nevoie să mascheze luminile și semnele turistice din jurul Acropolelor și al Partenonului, folosind roci false, fabricate din polistiren. De asemenea, Amini a trebuit să filmeze în jurul unor macarale uriașe care se aflau în zonă, ceea ce s-a dovedit destul de dificil, pentru că a fost nevoit să aleagă unghiuri care să lase cât mai puțin la vedere macaralele, care au fost ulterior complet șterse, în procesul de post-producție.

Având la dispoziție doar două zile pentru a filma tot ce doreau, Amini recunoaște că situația nu era deloc încurajatoare. „Erau sute de turiști în jurul nostru, la doar câțiva metri de camerele de filmat. Am depins de bunăvoința lor. Majoritatea dintre ei erau destul de amabili, dar din când în când mai apărea câte cineva, furios la culme, care spunea: „Am plătit bani pe bilet. O să trec fix prin platoul vostru de filmare!”, își amintește regizorul, zâmbind.

Istanbul și Creta au fost celelalte două locuri de filmare. Pentru holul principal al hotelului din Atena unde sunt cazați Chester și Colette atunci când îl întâlnesc prima dată pe Rydal, echipa a filmat într-o universitate turcească, în timp ce scenele petrecute pe aeroportul din Atena, din finalul filmului au fost filmate la o pistă de curse din Istanbul. Punctul culminant al întâlnirii dintre Rydal și Chester, care începe cu o confruntare intensă în fața unei cafenele, continuându-se apoi cu o urmărire pe străduțele înguste ale orașului a fost filmată în vestitul Bazar, cea mai veche și mai mare piață acoperită din lume. Această cursă de-a șoarecele și pisica prin acest labirint compus din tot felul de străzi și alei întortocheate și la care participă și polițiștii greci care au venit să îl aresteze pe Chester este o secvență „noir” despre care Amini spune că a fost inspirată de clasicul Al treilea om (1949).

„Ironia a fost că a trebuit să transformăm Bazarul în Bazar” spune Designerul de producție Michael Carlin. „Nu poți filma în Bazar decât noaptea, atunci când este închis. Toate magazinele au obloanele trase și nu sunt luminate, iar proprietarii negociază la sânge. În unele cazuri a fost mai ieftin să re-creem partea din față a magazinelor, peste fațada existentă, deși majoritatea oamenilor au fost destul de cooperanți”.

Echipa a trebuit să acopere orice fel de semn modern, precum și tâmplăria nouă care a fost mascată cu ajutorul unor rame vechi, din lemn. „A fost chiar mai dificil decât construcția Palatului Blenheim”, glumește Carlin. A durat opt zile să facem această secvență, de la început până la sfârșit. „Pentru secvența de la cafenea, care se află chiar în mijlocul acestui adevărat labirint, Marele Bazar, am filmat timp de două nopți.”

Tot in Istanbul s-a filmat de fapt și scena din piața Ateniană unde Rydal îi duce pe soții MacFarland și de unde Chester cumpără o brățară pentru Colette. Rydal le explică semnificația brățării cu cap de șarpe – un simbol cretan al nemuririi,care îi protejează pe cei care îl poartă – reușind în același timp să negocieze un preț bun, datorită faptului că vorbește fluent greacă și păstrându-și și el un profit frumușel, fără ca însoțitorii lui să aibă nici cea mai mică bănuială. Pentru această secvență chipa de producție a pus stăpânire pe cartierul Ballat, care a fost cândva un cartier grecesc, împodobindu-l cu tarabe și populându-l cu o mulțime de figuranți, pentru a-i face pe spectatori să simtă că s-au întors în timp. Clădirile ce apar în cadru au fost și ele acoperite, astfel încât să nu se observe îmbunătățirile moderne, iar fațadele și semnele magazinelor au fost de asemenea prelucrate.

Cea mai relaxată perioadă de filmare a fost cea din Creta, unde echipa a avut „cartierul general” în pitorescul port Chania, de unde porneau să filmeze în zonele din împrejurimi, pe dealurile stâncoase și pe străduțele orășelelor învecinate, precum și pe malul mării. Una dintre zonele portului este sit arheologic, păstrând rămășițele unei moschei otomane și oferind o priveliște minunată asupra unui vechi far venețian. Echipa de scenografi a creat o piațetă plină de viață, aproape de malul apei, unde s-au filmat scenele în care cei trei protagoniști iau cina și unde, mai târziu, Chester încearcă să-și croiască drum prin mulțime, căutându-și disperat soția și pe Rydal. „Mi-a plăcut foarte mult Chania”, se entuziasmează Isaac. „Nu am mai fost niciodată într-un loc atât de magic ca acesta. Mama mea a venit și ea să mă viziteze în Creta. Este un loc pe care l-am adorat, pur și simplu. Este extraordinar.”

O grevă națională s-a dovedit a fi de bun augur pentru echipa de producție, pentru că așa au avut ocazia să filmeze la Cnosos, orașul minoic care a dat naștere mitului lui Tezeu și al Minotaurului, fără zecile de turiști care vizitează în mod normal locul, pentru că acesta a fost și el închis din cauza grevei. Deși interiorul din Cnosos a fost recreat la Ealing Studios, Amini a filmat timp de două zile în Cnosos, care este, de altfel, locul unde se petrec cele mai șocante schimbări de situație din poveste.

„Au pregătit toate locurile de filmare foarte bine” observă Mortensen. „Munții din Creta, Cnososul, Istanbulul, faptul că am obțin permisiunea de a filma în Partenon – totul a fost extraordinar. În Cnosos am fost foarte norocoși pentru că tot locul a fost al nostru, dar toate filmările au fost la fel de reușite. Există un proverb persan care spune: „Norocul le surâde celor eficienți.” Noi eram mereu pregătiți, așa că dacă apărea câte o ocazie ca aceasta, nu o ratam.”

La Ealing Studios, Amini a recreat interioarele hotelului din Atena, al unei pensiuni din Chania și porțiuni din pasajele subterane de la Cnosos. „A trebuit să ne aducem aminte cât de cald era în Grecia și în Turcia atunci când filmam în Londra”, râde Dunst. Exteriorul hotelului Grand a fost de asemenea filmat în Londra, după ce planurile de a filma undeva în Istanbul au eșuat. „Ne-am dus acolo într-una din zile și am văzut că pe clădire fuseseră înălțate schele” spune Carlin. „Lucrurile se petrec foarte repede în Istanbul”.

Directorul de imagine, danezul Zyskind, a lucrat aproape simbiotic cu Amini, ajutându-l să își ducă la bun sfârșit viziunea. „Este tânăr și dinamic și am avut nevoie de el ca să pot filma rapid, pentru că ne tot plimbam dintr-un loc în altul”, spune regizorul-scenarist. Amini s-a gândit inițial să filmeze pe peliculă, dar până la urmă a ales digitalul. Zyskind a ales însă obiective anamorfice, care permit ca imaginea să se asemene mai mult cu cea filmată pe peliculă, creând o imagine mai apropiată de cea clasică. „Multă lumea ne-a spus că este un exemplu foarte bun de cum poți aduce digitalul mai aproape de filmul pe peliculă”

Costumele

Așa cum îi stă bine unui cuplu de americani stilați care vizitează Europa în 1962, hainele purtate de Chester și Colette reflectă statutul și eleganța celor doi . Chester poartă mai ales costume, inclusiv unul din stofă crem care iese în evidență în secvența fugii lor din Atena și pentru care designerul de costume Steven Noble s-a inspirat din Marele Gatsby, iar Colette poartă mai ales haine elegante de zi. Noble a ales două rochii vintage pentru Dunst, creând celelalte ținute folosind imprimeuri digitale ale materialelor originale și adăugând o notă contemporană prin reducerea numărului de accesorii – mai ales pălării și mănuși – pe care o femeie de statutul lui Colette le-ar fi purtat la acea vreme.

„Ea este în pas cu moda anului 1962, imediat după ce moda a renunțat la fustele voluminoase ale anilor 50, pentru un look mult mai subțire” spune Noble. „Dar tivul fustelor este tot sub genunchi. Am dorit să folosesc o linie care să îmbrace silueta, pentru a-i da lui Kirsten acea alură fermecătoare atunci când merge.”

Noble a găsit inspirație pentru costumele din film în revistele și filmele din acea vreme, precum și în câteva filmări personale făcut de cretani la începutul și mijlocul secolului al XX-lea. Pentru rolul lui Rydal, Noble l-a îmbrăcat pe Isaac așa cum obișnuiau să se îmbrace grecii din acea vreme, pentru a reflecta cât mai bine stilul cuiva care locuia în Atena de câțiva ani. Majoritatea ținutelor sunt piese vintage, pe care Noble le-a găsit într-un magazin din Londra. „Proprietarul este grec, ceea ce m-a ajutat foarte mult”, spune el zâmbind.

„De îndată ce m-am îmbrăcat în aceste ținute, parcă m-au făcut să merg și să mă port diferit”, spune Dunst. „Lucrul care mi-a plăcut cel mai puțin au fost pantofii, pentru că erau pantofii aceea mici, vintage, ai anilor 60, cu care e cam greu să mergi. Nu a fost prea confortabil să mă plimb în jurul Partenonului încălțată cu pantofii ăia”.

Noble și echipa lui au lucrat din greu pentru a se asigura că fiecare figurant era îmbrăcat în mod corespunzător vremii și chiar că aveau coafura potrivită. „De multe ori, chiar și în producțiile de anvergură, oamenii din fundal s-ar putea să nu fie îmbrăcați corespunzător în ceea ce privește calitatea costumelor din acea perioadă” spune Mortensen. „Sau se întâmplă ca perucile lor să fie așezate strâmb. Nu mereu se acordă destulă atenție acestor detalii. Dar în acest film absolut fiecare persoană din fundal, sau oricare dintre persoanele care trec la un moment dat prin cadru, fie că acțiunea are loc în Grecia sau în Marele Bazar, arăta așa cum trebuie. Asta te transpune în acea perioadă.”

Deși acțiunea filmului se petrece în 1962, nici Amini și nici actorii nu au dorit ca Triunghiul dragostei și al morții să pară un film de epocă. Mortensen a considerat că este important ca actorii să nu se simtă constrânși de prea multe detalii și s-a bucurat că atitudinea lui Amini nu era deloc sufocantă, dându-le multă libertate. „Am avut în echipă și oameni care erau de-a dreptul obsedați ca totul să fie perfect” spune el. „Cravata să fie perfect asortată, la fel și butonii, trebuia ca nimic să nu fie nelalocul lui. Dar datorită modului lui Hoss de a face lucrurile, nu ne-am simțit constrânși, deși se dorea păstrarea aspectului vizual al perioadei, precum și felul în care oamenii vorbeau pe atunci.”

Finalul

Pentru a compune coloana sonoră a filmului, Amini l-a ales pe Alberto Iglesias, care a lucrat mai ales cu Pedro Almodovar. „Am simțit că ne trebuie un clasic, o coloană sonoră a la Bernard Herrmann, iar Alberto este unul din puținii compozitori care pot face acest lucru”, spune Amini. „Este foarte versatil în creațiile sale. Coloana sonoră creată de el îi ajută pe spectatori să se îndrăgostească de personaje. Este un echilibru foarte fragil între cele trei personaje. Trebuie să îi faci pe spectatori să se pună în locul lor, iar muzica lui Alberto te face să te simți mai aproape de personaje.”

Pentru Amini, cel mai dificil aspect al întregii producții a fost cel din studioul de editare, unde a încercat, împreună cu editorul său, să șlefuiască această poveste plină de suspans. El mărturisește că s-a simțit puțin pierdut în primele etape ale procesului de editare, atunci când încerca să găsească echilibrul perfect și să finiseze povestea. „Am învățat atâtea lucruri în timpul procesului de editare” spune Amini. Una dintre lecții este că poți să începi filmul ca o dramă, dar atunci când se transformă în thriller nu mai poți reveni la dramă, pentru că publicul deja este obișnuit cu un alt ritm”.

„A fost interesant să descoperim că putem să scurtăm filmul de la două ore la 90 de minute, dar să spunem aceeași poveste”, continuă el. „Atunci când filmezi în locuri așa de frumoase, precum Grecia și Turcia și ai și un director de imagine extraordinar, ești tentat să vrei să păstrezi totul. Dar chiar și după ce am scos din scene, sau le-am scurtat, publicul tot va rămâne cu aceeași impresie, indiferent dacă un cadru durează șase secunde sau trei secunde.”

Deși inițial a declarat că ambițiile sale regizorale se vor opri la „Triunghiul dragostei și al morții”, Amini nu a rezistat „microbului” și speră că va găsi și alte oportunități de a se urca în scaunul de regizor. „După ce faci asta o dată, devii dependent”, spune el. Dunst adaugă, râzând: „Cred că încă din a doua zi Hoss spunea: Îmi place la nebunie! O să mai fac asta!”.

„Desigur, Hoss a avut parte și de multe nopți albe”, spune Slovo. „Dar care regizor nu pățește la fel? Dar adoră să regizeze și este și foarte priceput la asta. Regizorii au stiluri foarte diferite, dar cei buni știu bine ce vor și știu și când au obținut rezultatul dorit.”

Amini este, pe bună dreptate, foarte mândru de filmul său și spune că interpretarea celor trei actori principali, Mortensen, Dunst și Isaac este unul dintre punctele forte ale filmului. „Totul se reduce la principalul atu al cărții, și anume cele trei personaje principale, care sunt foarte convingătoare” spune el. „Pentru mine provocarea a fost să fac publicul să se îndrăgostească de trei personaje care nu sunt deloc ușor de plăcut. Este o poveste despre gelozie, rivalitate, vicii. Toate acestea sunt defecte, dar sunt, totodată, caracteristici umane. Este o tragedie greacă unde omul se luptă cu zeii și, inevitabil, pierde dar înfrângerea sa este eroică. Umanitatea personajelor este victoria lor.”

Actorii şi echipa de producţie

Viggo Mortensen a avut o carieră marcată de interpretări notabile, în roluri foarte diverse, încă de la debutul său pe marele ecran, în rolul unui tânăr fermier Amish, în filmul regizat de Peter Weir – „Martorul”.

Cel mai recent film al său este thrillerul argentinian „Todos tenemos un plan”, unde joacă dublu rol. Printre producțiile mai recente care îl au în distribuție pe Mortensen se numără „Metodă periculoasă”, care marchează cea de-a treia sa colaborare cu David Cronenberg.

În palmaresul actorului intră și filmul regizat de John Hillcoat, „Drumul”, o ecranizare de succes a romanului lui Cormac McCarthy, „Appaloosa”, regizat de Ed Harris, și „Good”, regizat de Vicente Amorim. Interpretarea lui Mortensen filmul regizat de David Cronenberg, „Lorzii crimei”, i-au adus nominalizări la Premiile Oscar, Globurile de Aur, SAG, și BAFTA pentru interpretare în rol principal masculin.

Născut în New York, dintr-o mamă americană și un tată danez, Mortensen și-a petrecut prima parte a copilăriei în Manhattan. Familia lui a călătorit foarte mult și a locuit câțiva ani în Venezuela, Argentina, și Danemarca. El a început să studieze actoria la New York, împreună cu Warren Robertson și a jucat în mai multe piese de teatru și filme înainte de a se muta în Los Angeles. El este și poet, fotograf și pictor. A avut propria sa expoziție de fotografie, intitulată „Skovbo” in Islanda, la Muzeul de Fotografie din Reykjavik, precum și o altă expoziție, împreună cu George Gudni la Bergamot Station in Santa Monica. Mortensen a avut expuse lucrări și la Robert Mann Gallery in New York, precum și în Noua Zeelandă, Danemarca și Cuba.

În 2002, el a înființat Perceval Press, o editură independentă specializată în publicarea de cărți de artă, poezie și critică. Misiunea acesteia este de a publica texte, imagini și înregistrări care altfel nu ar vedea niciodată lumina tiparului. Cărțile de fotografie ale lui Mortensesn, precum și alte operele ale actorului sunt disponibile la Perceval Press.

Kirsten Dunst a debutat la vârsta de trei ani, atunci când a început să apară în reclame de televiziune. După ce a jucat în mai bine de 50 de reclame, ea a trecut la marele ecran, în filmul din 1989 al lui Woody Allen, „New York Stories”. De atunci a jucat în numeroase filme de mare calibru, printre care „Marie Antoinette” şi trei filme din seria Spider-man.

Cariera lui Dunst nu se rezumă însă doar la marele ecran. Pe lângă rolul său din drama de televiziune „Spitalul de urgență”, pentru care a primit premiul pentru Star în ascensiune din partea celor de la The Hollywood Reporter, ea a jucat și în producții de televiziune precum „La limita imposibilului” și „Lista diavolului”, produs de Dustin Hoffman și Mimi Rogers; în filmul de televiziune „Ruby Ridge: o tragedie americană”, „Tower of Terror” și „15 AND Pregnant”.

Explorând și lumea din spatele camerelor de filmat, Dunst și-a făcut debutul regizoral cu scurt-metrajul WELCOME, care o are în distribuție pe Winona Ryder, și care a fost prezentat la ediția din 2008 a Festivalului de Film Sundance, și recent a finalizat lucrul la un alt scurt metraj scris și regizat de ea BASTARD.  Filmul care îi are în distribuție pe Juno Temple și Brian Geraghty, a fost acceptat la ediția din 2010 Tribeca Film Festival și la Festivalul de Film de la Canness.

Oscar Isaac a apărut recent în „Moștenira lui Bourne”, cel de-al patrulea film din franciza Bourne, regizat de Tony Gilroy. Isaac a mai jucat de curând și în „W.E.”, regizat de Madonna, în filmul regizat de Nicolas Winding Refn, „Cursa”, și în rolul lui King John in versiunea regizată de Ridley Scott a lui „Robin Hood”.

Printre celelalte filme în care a jucat actorul se numără și „Întâlnire de zece ani”, pentru care Oscar a scris și un cântec inclus pe coloana sonoră, filmul regizat de Zak Snyder Sucker „Punch: Evadare din realitate”, „Agora”, regizat de Alejandro Amenabar, „Balibo” pentru care Oscar a primit un premiu AFI la categoria Cel mai bun actor în rol secundar, filmul regizat de Ridley Scott „Un ghem de minciuni”, filmul regizat de Vadim Perelman „Amintiri din abis”, rolul lui Iosif în „Povestea nașterii Domnului”.

Off-Broadway, Isaac a jucat în piesa lui Zoe Kazan „We Live Here” la Manhattan Theatre Club, în rolul lui Romeo în „Romeo și Julieta”, și în „Cei doi tineri din Verona”, ambele producții ale Public Theatre Shakespeare in the Park. Oscar a mai jucat și în „Beauty of the Father” la Manhattan Theatre Club și pe scena MCC Theatre Grace.

Printre alte piese de teatru în care a jucat tânărul actor se numără și „Arrivals and Departures”, „When It Is Cocktail Time in Cuba” și „Spinning into Butter”. Pe vremea când era student la Universitatea Juilliard, Isaac a jucat rolul principal în „Macbeth”.

El a co-scris și a jucat în show-ul „American Occupation”, și în „Nunta lui Figaro”, precum și în multe alte producții.

Daisy Bevan a debutat alături de Cate Blanchett filmul regizat de Shekhar Kapur, „Elizabeth”, în 1998.

Hossein Amini (scenarist & regizor), de origine iraniană, a fost nominalizat la premiile BAFTA și la Premiile Oscar în 1998 pentru adaptarea romanului lui Henry James, „Aripile porumbiței”, care îi are în distribuție pe Helena Bonham Carter, Linus Roach și Alison Elliott.

Amini a scris și scenariul pentru varianta din 1996 a filmului „Jude”, cu Kate Winslet și Christopher Eccleston, film ce a câștigat un premiu pentru cel mai bun film la Festivalul de Film de la Edinburgh.

In 2011, Amini a scris scenariul pentru „Cursa”, cu Ryan Gosling și Carey Mulligan. „Cursa” a fost nominalizat pentru Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes și la categoria Cel mai bun film la Premiile BAFTA, în 2012.

Recent Amini a co-scris scenariul al producția Universal Pictures „Albă ca Zăpada și războinicul vânător”.

Robyn Slovo (producător) și-a început cariera scriind și producând piese de teatru. Apoi ea a făcut muncă de editare pentru film și televiziune, iar în 1993 a devenit director executiv la departamentul BBC de Dramă. Cât timp a lucrat la BBC, ea lucrat la o mulțime de filme de lung-metraj și seriale.

În 1997, Slovo s-a alăturat lui George Faber și Charles Pattinson pentru a înființa Company Pictures. Ea a condus departamentul de film timp de mai bine de un deceniu. Printre filmele produse de această companie în acea perioadă se numără filmul regizat de Stephen Hopkins „Eu, Peter Sellers”, serialul britanic original „Fără rușine”, filmul regizat de Terry Johnson „Not Only But Always”, și pelicula regizată de Tom Hooper, „Elizabeth I”.

În calitate de producător, ea a lucrat la filmul regizat de Lynne Ramsay, „Morvern Callar”, care o are în distribuție pe Samantha Morton; a co-produs filmul regizat de Norman Jewison, „Declarația”, care îl are în distribuție pe Michael Caine; a fost producător executiv la filmul regizat de Penny Woolcock, „Mischief Night”, și la filmul lui Dan Wilde, „Capul familiei”. Ea a produs și „Gimme Shelter”, un scurt metraj regizat de Ben Affleck. Acesta a fost filmat la finalul anului 2008 în Republica Democrată Congo, pentru Înalte Comisie pentru Refugiați a Națiunilor Unite.

Pentru Working Title Films, Slovo a produs „O cauză arzătoare”, care îl are în distribuție pe Derek Luke în rolul eroului sud-african Patrick Chamusso. Filmul a fost regizat de Phillip Noyce și scris de sora lui Robyn, Shawn Slovo.

Pentru Working Title Films și STUDIOCANAL, Robyn Slovo a produs „Un spion care știa prea multe”, regizat de Tomas Alfredson și care îi are în distribuție pe Gary Oldman, Colin Firth și Tom Hardy.

Tom Sternberg (producător) s-a alăturat companiei lui Francis Ford Coppola, American Zoetrope în 1976. Pentru Zoetrope el a produs „Apocalipsul Acum”, „Armăsarul negru” și „Armăsarul negru se întoarce”. Sternberg a mai produs și filmul regizat de Wayne Wang „Dim Sum” și „Eat a Bowl of Tea”, filmul regizat de David Lynch „Metamorfoze”, filmul regizat de Anthony Minghella, „Talentatul domn Ripley”, ce îi are în distribuție pe Cate Blanchett, Matt Damon, Jude Law și Gwyneth Paltrow, filmul regizat de Audrey Wells, „Sub soarele Toscanei”, după un scenariu scris de Wells și ce îi are în distribuție pe Diane Lane, și Kenneth Branagh, “Provocări fatale” după un scenariu de Harold Pinter, cu Jude Law și Michael Caine.

El a fost mereu interesat de filmele străine. Ca reprezentant american pentru mulți producători de film străini, el a vândut drepturile de distribuție în America pentru multe filme străine, precum „Postasul”, „Cinema Paradiso”, „Sfârșit de război în Mediterana”, „Europa Europa”, „Indochina”, „Jean de Florette”, „Manon, fata izvoarelor”, precum și multe dintre filmele lui Francois Truffaut și Eric Rohmer.

Născut în New York, Sternberg a absolvit Universitatea Princeton. După aceea a lucrat petnru Sol Hurok, NBC News, și Children Television Workshop.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cinema, Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »