I
De o săptămână mă aflam la Florența, alergând în toate zilele, de dimineață pân-în seară, prin deosebitele părți ale orașului, spre a vedea nenumăratele minuni cuprinse în sânul său; la tot pasul un nou lucru vrednic de laudă se arăta ochilor mei și îmi insufla un sfânt respect pentru maeștrii nemuritori care au înzestrat patria lor cu atâtea podoabe ce fac mirarea călătorilor. Când a da Dumnezeu (ziceam în mine, în fața unui monument sau a unui tablou) să avem și noi în Moldova un Raphael, un Michel Ange, ale căror produceri minunate să poată atrage ochii și laudele națiilor asupra noastră!” Dar aceste visuri mândre făceau loc îndată altor idei trezite în minte-mi prin priveliștea vreunei alte capodopere de zugrăvie sau de arhitectură ce se înfățișa ochilor mei, căci obiectele de artă sunt atât de multe în Italia și mai ales cu așa talent lucrate, încât călătorul nu mai are vreme nici să gândească, ci își simte ființa cufundată într-o mirare îndelungată și plină de plăceri. El în trecerea sa prin Italia gustă o viață nouă, necunoscută; și când iese de pe țărmurile acelui pământ poetic, atunci i se pare că s-a visat zburând printr-o câmpie îmbogățită cu toate podoabele raiului.

Într-o duminică, trecând pe piața de Domo, văzui o mulțime de echipajuri așezate în linie, în fața catedralei Santa Maria del Fiore, ce se găsește în mijlocul pieței; și îndemnat de curiozitatea de a vedea damele aristocrate din Florența, intrai în ea. Priveliștea ce mi se înfățișă mă umplu de un sentiment atât de puternic și de sfânt, că rămăsei împietrit ca statuia sfântului Ioan lângă care mă aflam. Biserica era luminată de vro câteva candele ascunse pe după coloane, încât razele lor aruncau o lumină slabă, ca glasul cel de pe urmă al unui om ce moare, și misterioasă ca sfintele taine ce se serbau înaintea veșnicului părinte. Un popor întreg sta îngenuncheat în fața altarului și cufundat în dulcea mângâiere a rugăciunii; glasul răsunător și plin de melodie al organelor zbura prin nourii de tămâie ce se ridicau în văzduh și vuia ca o harpă cerească ce părea că cheamă sufletele la pocăință. Un aer de sfințenie ce-ți răcorea inima de toată durerea domnea asupra tuturor acelor capete plecate…

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »

I
Pentru a judeca și a prețui meritul unui autor, trebuie a cunoaște bine timpul în care el a scris, gradul de cultură a limbii în care el a fost îndemnat a scrie și dificultățile de tot soiul, prin care geniul său și-a făcut drum pentru ca să iasă la lumină. Să vedem dar în ce epocă C. Negruzzi a creat pe Aprodul Purice și pe Alexandru Lăpușneanu, acest cap d-operă de stil energic și de pictură dramatică, în ce epocă el a tradus cu atâta măiestrie Baladele lui V. Hugo și a compus acea colecție de Păcate ale tinereților, ce sunt de natură a pune pe C. Negruzzi în pleiada de frunte a literaților români.

A sosi pe lume într-o țară liberă și civilizată este o mare favoare a soartei; a găsi în acea țară o limbă cultă și avută, pentru a-și exprima ideile și simțirile, este un avantaj imens pentru acei chemați a culege lauri pe câmpul înflorit al literaturii. Un geniu muzical are facilitatea de a produce efecte admirabile de armonie atunci când el posedă instrumente perfecționate; un cultivator harnic și priceput are posibilitate a produce mănoase recolte pe locuri deschise, ce au fost nu de mult acoperite cu păduri spinoase; însă dacă meritele acelui muzic și ale acelui cultivator sunt demne de laudă, nu se cuvine oare cunună de lauri acelui care a inventat și perfecționat instrumentele armoniei, nu se cuvine un respect plin de recunoștință curajosului pionier care a abătut pădurile sălbatice și a pregătit pământul pentru holdele viitorului? Demnul de multă regretare C. Negruzzi a fost unul din acei pionieri literari din România care a înzestrat patria lui cu produceri atât mai prețioase, că ele au fost rodul unui timp contrar dezvoltării spiritului.

Iată un tablou fidel al timpului în care C. Negruzzi a viețuit, a luptat și a produs. El va părea fabulos în ochii oamenilor tineri din generația actuală; însă mulți sunt încă în viață care îl vor recunoaște și-l vor declara exact. Acel tablou arată societatea semiorientală în care C. Negruzzi s-a găsit rătăcit chiar la primii pași ai juneții sale, el, ce avea o inimă fierbinte și un spirit luminat de razele soarelui occidental.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Eseuri
Comenteaza! »

Eu o priveam pe tânăra fată cu uimită sinceritate, ochii ei îmi zâmbeau cald, a bunătate fluidă și păreau că ar fi vrut să-mi ofere mai mult de atât. Ea era pentru mine o străină, cum și eu îi eram ei un necunoscut, dar senzația reciprocă, nedeclarată însă consimțită tacit și voit nedisimulată, era că ne știm de-o viață, probabil o alta. Mă simțeam fericit în prezența ei…

Își ținea tot timpul părul strâns, niciodată nu am văzut-o cu el despletit, doar îmi închipuiam cât de frumoasă ar fi putut arăta cu părul ei negru desfăcut pe umerii rotunzi. Simțea că o plac mult, că-mi place să fiu cât mai des în preajma ei și de fiecare dată când ne întâlneam îmi căuta privirea, îmi zâmbea anume, curat, inocent, dar nu decisiv. Aștepta să fac eu primul gest, primul pas. Era ceva mistic în surâsul ei, ceva din altă lume, o lume mult mai senină decât cea de azi, o lume pe care eu am cunoscut-o cândva, iar ea știa foarte bine lucrul ăsta. Știa pentru că și ea trăise odată în lumea aceea.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Eduard Zalle in Povestiri
Comenteaza! »

La Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă” din Chişinău, în cadrul Salonului literar artistic «La Creangă» a avut loc o manifestare culturală, dedicată aniversării a 110 ani de la naşterea poetei Liuba Dimitriu, cu participarea Fundaţiei „Mihai Eminescu” şi a Secţiei Cultură din Cimişlia.

3 voturi

Încarc...

Publicat de Mihai Cucereavii in Cărţi, Poezii, Ştiri
5 comentarii »

Premiul Nobel pentru Literatură 2010 i-a revenit scriitorului peruan Mario Vargas Llosa pentru „cartografierea structurilor puterii şi pentru francheţea imaginilor prin care a descris rezistenţa, revolta şi înfrângerea individuală”, dar şi pentru „modul fantastic în care a dezvoltat arta de a povesti”, după cum şi-a motivat decizia juriul de la Academia Suedeză.

Mario Vargas Llosa s-a declarat foarte surprins şi entuziasmat de primirea premiului. „Nici nu credeam că mă aflu printre candidaţi”, a spus scriitorul în primul său interviu după aflarea veştii. Este primul laureat sud-american al prestigiosului premiu în ultimele două decenii, urmându-i pe Octavio Paz din Mexic în 1990 şi Gabriel Garcia Marquez din Columbia în 1982.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Ştiri
Comenteaza! »

Fragmente din volumul „Caracterele sau moravurile acestui veac” (traducere de Aurel Tita, Colecţia Biblioteca pentru Toţi, Editura pentru Literatură, 1968):

„Îi dau îndărăt publicului ceea ce mi-a dat cu împrumut; de la el am luat materia acestei lucrări; după ce am aşternut-o pe hârtie cu toată grija pentru adevăr de care sunt în stare şi pe care o merită din partea mea, este drept să i-o restitui. Poate să-şi privească pe îndelete portretul pe care i l-am făcut după natură, şi dacă recunoaşte în el unele dintre cusururile pe care le-am zugrăvit, să se dezbare de ele. E singurul ţel pe care trebuie să ni-l propunem când ne apucăm de scris, alături de succes, către care se cade să năzuim mai puţin; dar cum oamenii nu se scârbesc deloc de viciu, nici noi nu trebuie să pregetăm cu dojenirea; poate c-ar fi şi mai răi decât sunt dacă s-ar trezi fără îndrumători sau fără critici; de aceea se rostesc predici şi se scriu cărţi. Oratorul şi scriitorul nu şi-ar putea birui dorinţa pe care o nutresc de a fi admiraţi; dar ar trebui să le fie ruşine faţă de propriul lor cuget dacă n-ar năzui prin cuvântările lor sau prin scrierile lor decât laude, lăsând la o parte faptul că aprobarea cea mai sigură şi cea mai puţin îndoielnică stă în schimbarea moravurilor şi în îndreptarea celor care-i citesc sau care-i ascultă. Nu se cade să vorbim, nu se cade să scriem decât ca să dăm oamenilor o învăţătură; iar dacă se întâmplă să le şi plăcem, nu trebuie totuşi să ne căim de aşa ceva dacă farmecul graiului slujeşte să strecoare pe nesimţite şi să semene în suflete adevărurile care trebuie să le aducă oamenilor o învăţătură.”

7 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
1 comentariu »