„Hai, să vorbim despre viață!” de Ana Sorina Corneanu, desemnată „Cea mai bună piesă a anului 2019”, la Concursul de Dramaturgie organizat de UNITER, este viitoarea premieră a Teatrului Național „I.L Caragiale” din București, programată pentru seara de 13 iunie 2021, de la ora 20:00, la Sala Atelier.
Continuare »
fără voturi
Încarc...Luni, 17 februarie 2014, de la ora 19:00, Curtea Veche Publishing organizează, la Librăria Humanitas Cișmigiu, “Seara Dale Carnegie” – o discuție practică despre principiile de dezvoltare personală propuse de renumitul autor și despre ce înseamnă “Secretele succesului” în societatea contemporană. La dezbatere participă, alături de reprezentanții Curtea Veche Publishing, membri ai Dale Carnegie Training România: Mihaela Perianu, General Manager Dale Carnegie Training Romania, Andrei Popescu, master trainer, și Doru Dinu, trainer.
Pentru Curtea Veche Publishing, aceasta este o întâlnire specială, “Secretele succesului” fiind cartea care, în 1998, a inspirat apariția editurii și primul volum publicat, volum ce în continuare este bestseller al editurii. Au urmat, de-a lungul anilor, titluri noi din seria de autor, precum “Liderul poti fi tu”, “Lasă grijile, incepe sa trăiești”, “Cum să vorbim în public”, “Tehnici de a vinde” și “Secretele succesului în era digitală”, toate publicate la Curtea Veche Publishing.
Continuare »
fără voturiÎncarc...După participarea la mai multe festivaluri internaţionale de prestigiu, „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”, cel mai recent film al regizorului Corneliu Porumboiu, are premiera în România în data de 20 septembrie 2013. Din distribuţie fac parte Bogdan Dumitrache, Diana Avrămuţ, Mihaela Sîrbu şi Alexandru Papadopol.
Continuare »
fără voturiÎncarc...
Când simt că am ajuns la un capăt de drum, că o anumită situaţie de viaţă m-a făcut şah-mat, dărâm piesele şi încep un nou joc. Condiţiile exterioare ale vieţii nu se schimbă, aşa cum nu se schimbă nici tabla de joc, nici piesele, nici regulile, însă tactica va fi alta, înţelegând prin asta atitudinea mea faţă de joc.
Pe de-o parte, sunt zile în care nu găsesc bucurie în ceea ce fac, deşi ştiu că ea există, aşteaptă doar să o redescopăr. De exemplu, mă stresează faptul că trebuie să învăţ şi nu mai am timp de citit beletristică, dar când mă cufund în studiu mă simt fericită. Seara, mă stresează gândul că a doua zi trebuie să merg la serviciu şi nu mai am posibilitatea să mă plimb dimineaţa pe malul mării, dar când sunt la serviciu, mă simt bine. Fericirea nu este în afara mea, ci în mine, şi ea nu alege să se manifeste într-un loc sau în altul, într-o împrejurare sau alta. Să accept să fiu acolo unde sunt sau urmează să fiu, făcând ceea ce fac sau urmează să fac, fără să mai amestec lucrurile, iată secretul fericirii.
Continuare »
14 voturiÎncarc...Într-o seară, înainte de a adormi, soţul meu m-a întrebat pe neaşteptate: „Spune-mi un lucru frumos care ţi s-a întâmplat astăzi”. Am deschis ochii larg în întuneric. Mi-au trecut fulgerător prin minte momente de pe parcursul acelei zile, la serviciu şi acasă, senzaţii percepute, sentimente încercate, cuvinte rostite şi ascultate, atitudini… Le-am răsfoit la repezeală, ca pe paginile unei cărţi în care nu găsesc „cuvântul în stare să mă mişte”.
Nu-mi aminteam nimic frumos, în afara faptului de a-l iubi pe el, amestecat firesc printre gândurile mele de serviciu, printre treburile casnice, printre rândurile cărţii pe care o citeam. Dar el este viu, cuprinzător, oriunde îmi întorc gândul este acolo, într-un fel sau altul. Nu mă pândeşte, nu-mi iese în cale, este cumva în cele mai ascunse cotloane ale fiinţei mele. Chiar şi în momentele când uit de el, uitarea însăşi devine o amintire despre el. Ştiu în orice clipă ce simte pentru mine, şi asta nu înseamnă că sunt informată asupra a ceea ce simte, înseamnă că simt acelaşi lucru. Îl simt în braţe, în umeri, în stomac, în ficat, în inimă, în picioare, în gânduri, în firele de păr, în privire… Scarlat Demetrescu spune: copilul, înainte de a se naşte, învăluie cu spiritul lui corpul mamei. Aşa îl simt şi eu pe el.
Continuare »
11 voturiÎncarc...Nu ţin minte ca părinţii mei să-mi fi citit poveşti seara, înainte de culcare, ori în după-amiezele ploioase de duminică sau în ajunul sărbătorilor. N-am amintiri nici din vremea când am început să citesc singură. Dar mi-ar plăcea să ştiu cum s-a numit prima carte pe care am citit-o şi, plecând de la ea, să pot face un fel de „arbore genealogic”, pe care să-l împodobesc cu numele tuturor lecturilor de până azi. Aş fi curioasă să înţeleg felul cum au „înrămurit” unele din altele, să identific prin intermediul lor etape în evoluţia mea spirituală. Ar fi, probabil, una dintre cele mai frumoase reprezentări ale vieţii mele, nu foarte coerentă, dar cu siguranţă mult mai sinceră decât orice biografie.
Nostalgia asta se leagă de o experienţă veche, din primii ani de şcoală, care, practic, m-a făcut să mă îndrăgostesc de lectură. Este vorba de una dintre învăţătoarele mele, al cărei nume şi al cărei chip le-am uitat de mult. N-am uitat însă silueta subţire, rezemată comod de catedră, mâna cu degete osoase şi unghii ovale, îndoind în spate coperta cărţii… coperta aceea moale, lucioasă şi elastică, mirosind a raft de bibliotecă şi încălzită de lumina soarelui tomnatic care cădea din fereastră… şi cealaltă mână, lipită delicat de gât, ca şi când ar fi vrut să simtă vibraţia fiecărei silabe chiar în corzile vocale.
Continuare »
4 voturiÎncarc...Contact | Publicitate | Termeni de utilizare | Cookies