În acea zi, după şcoală, Emma Hartland s-a întors acasă târziu, transpirată, profund tulburată, cu picioarele umflate. Nici ea nu ştia din ce cauză tremură, de excitată ce era sau din cauza frigului ce îi intrase în oase.

Trântind uşa de la intrare, a strigat spre sufragerie că nu îi este foame, că a fost cu prietenele la un spectacol organizat de şcoală şi merge direct în camera ei să înveţe şi să se culce.
– Dar, a strigat mama ei, trăgând uşa rabatabilă şi privind spre scări, vino măcar să-ţi iei desertul!

Era ora mesei de seară şi toţi ai casei se întorseseră din oraş. Mâncau, beau şi sporovăiau indiferenţi. Nu era niciun necaz atunci când, din diverse motive, lipsea câte unul de la cină.
– Nu-mi trebuie niciun desert, a aruncat Emma peste umăr, urcând ultimele trepte şi luând-o la stânga, pe culoar, spre camera ei.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Victor Martin in Povestiri, Science fiction
Comenteaza! »

Aleksander Nawrocki este o personalitate marcantă a literaturii de azi a Poloniei, poet de largă recunoaştere internaţională, tradus în zeci de limbi. Organizator a două festivaluri internaţionale: Zilele Mondiale ale Poeziei – UNESCO şi Festivalul Poeziei Slave.

Subtilă şi extrem de elaborată s-a dovedit a fi proza scurtă a lui Aleksander Nawrocki. În „Caietele Columna” s-a publicat, în premieră în România, proza „Fata şi Eretele”, în traducerea lui Valeriu Butulescu. Aceasta, împreună cu nuvelele fantastice „Aureola”, „Paştele” şi cu microromanul „Umbra îngerului său” au fost publicate sub formă de carte la Editura „PERFORMANTICA” din Iaşi.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Critică literară, Cărţi
Comenteaza! »

„Cântecul iubirii şi morţii stegarului Christoph Rilke” – titlul sub care este, în general, cunoscut textul, este o odă închinată iubirii şi eroismului, puternic impresionistă, cu efecte muzicale excepţionale. Opera a devenit imediat o carte-cult, datorită tematicii sale legate de viaţa pământească, aşa cum este ea redusă ca importanţă pentru învăţăturile creştine. Fragmentele de mai jos fac parte dintr-o traducere aparţinând lui Eugen Jebeleanu, numită – puţin diferit – „Povestea iubirii şi morţii stegarului Christoph Rilke”.

Prologul:

…La 24 noiembrie 1663, Otto de Rilke, din Langenau-Gränitz şi Ziegra pe Linda, fu înstăpânit pe partea din moşia Linda rămasă în urma fratelui său Christoph, căzut în Ungaria; dar trebui să dea un zapis, potrivit căruia ar fi fost decăzut din avutul moştenit, în caz că fratele său Christoph (care, după actul de moarte adus, pierise ca stegar în compania baronului de Pirovano a împărătescului regiment austriac de cavalerie din Istria) s-ar reîntoarce…

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
Comenteaza! »

Iată câteva fragmente din romanul „Război şi pace” de L.N. Tolstoi, tradus în româneşte de Ion Frunzetti şi N. Parocescu. Secvenţele selectate alcătuiesc un portret interesant al împăratului Napoleon Bonaparte (15 august 1769 – 5 mai 1821), privit mai mult ca învins al Rusiei decât cuceritor al lumii. Fără a oferi o rezolvare a problematicii romanului, rândurile de mai jos pot ajuta la stabilirea şi înţelegerea mecanismului de interpretare a faptelor eroilor, aşa cum îl concepe Tolstoi: istoria nu este nicidecum rezultatul voinţei liderilor.

Premisa întregului roman, precizată (ca de o voce din off) de unul dintre personaje:

Poate nu înţeleg eu nimica, dar Austria n-a dorit niciodată şi nu doreşte nici azi războiul. Ea ne trădează. Rusia, ea singură, trebuie să fie salvatoarea Europei! Binefăcătorul nostru cunoaşte înalta sa chemare şi-i va fi credincios. E singurul lucru în care cred! Bunului şi minunatului nostru suveran îi revine acest măreţ rol în lume; şi el e aşa de virtuos şi de mărinimos, încât Dumnezeu nu-l va părăsi şi-l va ajuta să-şi împlinească menirea de a strivi hidra revoluţiei, întruchipată de acest ucigaş şi scelerat, şi care în clipa de faţă e şi mai înspăimântătoare. Noi va trebui să răscumpărăm, singuri, sângele celui nevinovat. În cine, mă rog, ne putem pune nădejdea?… Anglia, cu spiritul ei negustoresc, nu va înţelege, şi, de altfel, nici nu e în stare să înţeleagă toată măreţia sufletească a împăratului Alexandru. Ea a refuzat să părăsească Malta. Vrea să găsească, caută, un gând ascuns în acţiunile noastre. Ce i-au răspuns ei lui Novosilţov?… Nimic. N-au înţeles şi nu pot înţelege spiritul de abnegaţie al împăratului nostru, care nu vrea nimic pentru el însuşi şi vrea totul pentru binele omenirii. Şi ce-au făgăduit, mă rog? Nimic. Dar nici cât au făgăduit n-au să facă! Iar Prusia, ea a şi declarat că Bonaparte e de neînvins şi că Europa întreagă n-are nici o putere în faţa lui… Eu nu cred nicio vorbă din tot ce îndrugă Hardenberg, şi nici Haugwitz. Cette fameuse neutralité prussienne, ce n’est qu’un piège. Nu cred decât în Dumnezeu şi în destinul sublim al iubitului nostru împărat. El va salva Europa !…

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
Comenteaza! »

Înainte de a începe, o să recunosc cinstit faptul că m-a intrigat mereu titlul acestei cărţi de Octavian Paler. Are nevoie de apărare Galilei? În faţa cui? Răspunsul e simplu. Da, toţi eroii au nevoie de apărare. În faţa noastră, a muritorilor de rând. Pentru că, date fiind calităţile lor extraordinare, ar fi trebuit să facă mai multe decât noi. Şi au făcut, în mod cert. Însă nu de-ajuns. Pentru că ceea ce pretindem, de fapt, de la ei, e să se aşeze deasupra greşelii, lucru pe care nimeni dintre noi, ceilalţi, nu-l poate face.

Textul este construit ca un dialog ale cărui premise sunt aşezate încă de la început. Ce s-a întâmplat cu adevărat? Era dreptul lui să facă ce doreşte cu propriile credinţe? Cum îl judecă oamenii? Are cineva dreptul s-o facă? A schimbat abjurarea lui Galilei zborul Terrei printre aştri?… Era doar o formalitate, până la urmă, dincolo de care nu se schimbă datul ştiinţific. Atunci… de ce-i cerem să n-o fi făcut?

1 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
2 comentarii »

Alexandrescu – Bolintineanul Cu aceşti doi poeţi munteni, prin excelenţă aşezaţi între clasicii noştri şcolăreşti, stăm în plină influenţă a poeziei franceze.

Pe Alexandrescu îl cunoscuse Ion Ghica elev la Sfântul Sava, băiat măricel începea să-i mijească mustaţa băiat măricel cu memoria plină de versuri din clasicii francezi. Îmi pare că epistolele, satirele şi fabulele formează inventarul bun al lui Alexandrescu. Orientarea lui naturală a fost clasicistă. Melancolia întrucâtva insistentă, sentimentalism pe tema ruinelor, a fantomelor trecutului, sunt teme literare pe care le impunea literatura apuseană pe atunci. S-a observat, cu dreptate, că adoptarea unor teme ca aceasta nu ne permite a vorbi hotărât de un romantism român. Românii care căutau a face poezie în anii 30 până la 40 luau ce găseau pe piaţa literară franceză. Romantică era poezia aceasta franceză la ea acasă, în Bucureşti şi în Iaşi ea nu era romantică, era poezia nouă din Apus, poezia pe care tinerii români aveau a o pune împotriva poeziei de imitaţie neogreacă.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Critică literară
3 comentarii »