Search Results

 21 septembrie 2015

În aşteptarea păsării

Editura eLiteratura din Bucureşti a publicat recent antologia „În aşteptarea păsării”, semnată de Ionuţ Caragea. Cartea de 528 de pagini, tipărită în format academic, conţine 319 poezii şi 1000 de citate şi aforisme scrise de autor în intervalul 2006-2015. Coperta a fost realizată de Leo Orman, iar ilustraţia de pe prima copertă reprezintă pictura „Prometeu” de Gustave Moreau (1826-1898).

coperta

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 26 august 2015

205.000 de citate

Iată-ne ajunşi şi la 205.000 – un număr cu frumoase rotunjimi.

Scrierile în versuri au căpătat un câmp nou, destinat dedicaţiilor, mottourilor şi altor asemenea informaţii, care de obicei se intercalează între titlu şi versuri. Este mai mult o îmbunătăţire cu scop estetic, dar pe termen lung ar putea căpăta şi unele valenţe funcţionale. Înregistrările deja existe nu sunt modificate automat, dar sperăm ca în timp să le aducem pe toate la această formă.

Ieri, site-ul s-a confruntat cu probleme tehnice majore, cauzate de un conflict software care a fost foarte dificil de depistat. Partea bună este că acum site-ul funcţionează ceva mai rapid.

Recent, am acordat un interviu pentru Avocatura.com, site-ul al cărui redactor-şef este Teodor Burnar, cunoscut publicului de la Citatepedia ca aforist. Este interesant cum se leagă literatura cu avocatura, cugetarea cu tehnologia, trecutul cu viitorul. Chiar au apărut câteva idei pentru facilităţi noi.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 27 iulie 2015

203.000 de citate

Prin caniculă, Citatepedia.ro mai creşte cu o mie de înregistrări.

De când am început să lucrăm la Antologia aforismului românesc contemporan, numărul aforismelor adăugate pe site a crescut vertiginos. Deja s-au depăşit 25.000 de aforisme – ceea ce constituie cea mai mare colecţie de acest fel realizată vreodată în limba română (poate chiar din lume, dar în alte părţi ale globului aforismul este definit în alte nuanţe, aşa că e mai dificil de comparat).

Numărul poeziilor a depăşit 20.000 – scrise de 2.000 de poeţi. Deşi această parte este deja de foarte mari dimensiuni, poate creşte mult mai mult. Poezii.Citatepedia.ro este printre destinaţiile favorite ale iubitorilor de poezie, după cum se observă şi la o simplă căutare pe Google.

După ce recent am deschis secţiunea Începuturi, era firesc să deschidem şi secţiunea Finaluri. Desigur, ambele sunt secţiuni mici, dar fac parte din ansamblul prin care Citatepedia încearcă să organizeze cât mai bine informaţia.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 20 mai 2015

Descărcată de pe Citatepedia.ro, o piesă de Valeriu Butulescu la Festivalul Comediei Româneşti

În perioada 23-31 mai 2015 se va desfăşura la Bucureşti a XIII-a ediţie a Festivalului Comediei Româneşti – festCO 2015, cea mai importantă confruntarea a teatrului comic din ţara noastră. Preselecţia a fost una extrem de exigentă. Participă trupe puternice: Teatrul de Comedie Bucureşti, Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, Teatrul „Ioan Slavici” din Arad, Teatrul Metropolis Bucureşti, Teatrul „Odeon” Bucureşti, Teatrul „Ion Creangă” Bucureşti, Teatrul „Excelsior” Bucureşti, Teatrul Naţional Târgu Mureş, Teatrul Naţional Cluj–Napoca etc.

Repertoriul este de asemenea impresionant. Sunt interpretate, printre altele, piese de I.L. Caragiale, Ion Creangă, Tudor Muşatescu, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Matei Vişniec.

Spectacolele poartă semnătura unora dintre cei mai mari regizori ai momentului: Alexandru Dabija, Radu Afrim, Mihai Mănuţiu, Alexandru Tocilescu, Ion Caramitru.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 7 voturi
Încarc...
 9 aprilie 2015

E 100% oficial: Citatepedia este marcă înregistrată

Citatepedia este de mult timp un brand, chiar unul foarte cunoscut. Aşa că unii se gândesc să fure din succesul fenomenal pe care îl are acest proiect, folosindu-i denumirea.

Din acest motiv, anul trecut am început demersurile pentru a înregistra la OSIM marca „Citatepedia”. Este un proces lung, cu mai multe perioade de aşteptare, dar astăzi am primit Certificatul de înregistrare a mărcii. Pe care îl prezentăm cu bucurie:

Citatepedia OSIM 640

SlabAcceptabilOKBunExcelent 5 voturi
Încarc...
 13 februarie 2015

Citatepedia la Radio România Cultural

Zilele trecute am fost contactat de domnul Florin Vasiliu, realizatorul emisiunii „Cultura.NET” de la postul Radio România Cultural al Societăţii Române de Radiodifuziune. Dacă nu ştiţi încă emisiunea, se ocupă cu recomandarea celor mai bune site-uri culturale româneşti – o iniţiativă cu adevărat remarcabilă.

Domnia sa a selectat proiectul Citatepedia pentru a-l prezenta în emisiune. Iar aceasta se întâmplă chiar astăzi, 13 februarie 2015, în ediţia de la ora 11:30. Prima parte a emisiunii este dedicată revistei online Timpul, iar în a doua jumătate urmează prezentarea proiectului Citatepedia.

Dacă doriţi să ascultaţi emisiunea, o puteţi face la radio (desigur), dar şi prin internet, pe site-ul oficial: radioromaniacultural.ro.

Pentru Citatepedia, această semnalare este o onoare. Mulţumim!

SlabAcceptabilOKBunExcelent 20 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+citat +tare'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

septembrie 2024
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii