20 mai 2015

Descărcată de pe Citatepedia.ro, o piesă de Valeriu Butulescu la Festivalul Comediei Româneşti

În perioada 23-31 mai 2015 se va desfăşura la Bucureşti a XIII-a ediţie a Festivalului Comediei Româneşti – festCO 2015, cea mai importantă confruntarea a teatrului comic din ţara noastră. Preselecţia a fost una extrem de exigentă. Participă trupe puternice: Teatrul de Comedie Bucureşti, Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, Teatrul „Ioan Slavici” din Arad, Teatrul Metropolis Bucureşti, Teatrul „Odeon” Bucureşti, Teatrul „Ion Creangă” Bucureşti, Teatrul „Excelsior” Bucureşti, Teatrul Naţional Târgu Mureş, Teatrul Naţional Cluj–Napoca etc.

Repertoriul este de asemenea impresionant. Sunt interpretate, printre altele, piese de I.L. Caragiale, Ion Creangă, Tudor Muşatescu, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Matei Vişniec.

Spectacolele poartă semnătura unora dintre cei mai mari regizori ai momentului: Alexandru Dabija, Radu Afrim, Mihai Mănuţiu, Alexandru Tocilescu, Ion Caramitru.

Organizatorii au acordat o meritată şansă şi dramaturgilor contemporani. Spectacolul cu piesa sa „Satul electronic” de Valeriu Butulescu, pus în scenă de Cătălina Bostan (Trupa „Gong” Roman) a fost ales pentru a participa la „festCO 2015”, încă de anul trecut, selecţionarea constituind premiul la Festivalul de Teatru Tânăr „Ideo Ideis” de la Alexandria.

Satul electronic

Valeriu Butulescu şi membrii trupei „Gong”

„Satul electronic” este o proiecţie comică a satului românesc contemporan, pătruns de idealurile modernităţii, dar în continuare puternic ancorat în tradiţia multiseculară. Trupa „Gong” a avut ocazia să rodeze acest spectacol în peste 20 de reprezentaţii. În festivalurile de la Sinaia, Fălticeni, Ploieşti şi Braşov a obţinut Premiul 1, iar în Festivalul de la Sebeş i s-a decernat Marele Premiu.

Piesa a fost prezentată şi pe scena Teatrului „Ion D. Sîrbu” din Petroşani, în cadrul festivalului recent încheiat. Juriul condus de cunoscutul regizor Gelu Badea i-a acordat „Premiul pentru cea mai bună regie” (Cătălina Bostan) şi „Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar (Daria Rusu).

Prezenţa Trupei „Gong” şi a piesei „Satul electronic” pe prima scenă a comediei româneşti este deja un remarcabil succes. Evenimentul vine după două „hat-trick-uri” ale dramaturgului Valeriu Butulescu. În ultima săptămână a lui martie i s-au jucat trei piese: pe trei scene diferite (Slatina, Petroşani, Sebeş), iar în a doua săptămână a lui mai i s-au jucat trei piese pe scena din Petroşani: „Pacea cu Zmeii”, „Satul electronic” şi „Herghelia albastră”.

În final, amintim că Valeriu Butulescu a avut rezultate deosebite la acest festival. În revista literară Luceafărul nr. 11-12/2010, dramaturgul Horia Gârbea, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti scria:

Cu piesa „Insula Femeilor”, Valeriu Butulescu a câştigat în 2009 Premiul FESTCO, al concursului de comedie românească, oferit de Teatrul de Comedie Bucureşti, un fel de Roland Gaross al teatrului. Premiul a fost, zic eu, meritat, pentru că acţiunea piesei este ingenioasă, iar replica pică excelent. Valeriu Butulescu este un reputat autor de aforisme, şi replicile lui au un fel de maximalism. Este un comediograf abil, dotat cu umor şi ingeniozitate.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 7 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook