Search Results

 23 decembrie 2019

„Datine naționale” de Gheorghe Asachi

Preste toată fața pământului, atât de variată prin clime și producte, locuiesc oameni fericiți. Arșițele cocitoare a ecvatorului, ghețurile amorțitoare a polurilor nu-i îndeamnă a se strămuta aiure, deși, macar din auz, li sunt cunoscute țările mai frumoase și stâmpărate în care o climă paradisită răvarsă mană și plăcere.

Di ce nu se oțărăște eschimoul de câmpiile coperite cu giulgiurea unui vecinic omăt și de noapte neîntreruptă de câteva luni? Etiopul di ce sufere săgetarea soarelui și se desfătează în miezul câmpiilor de arină? Pronia dumnezeiască au aprins în inima omului scânteia cea sfântă al amorului de patrie, care îl leagă cătră pământul unde au văzut lumina vieței, unde răposază părinții cătră carii dorește și el a uni a sa țărână.

Ist sentiment, de Dumnezeu însuflat find împărtășit de mii conviețuitori a unei țări, au produs legătura cea puternică a naționalităței, care se nutră și se păstrează prin relighie, limbă, istorie, port și datine. Evenimentele au adeverit că un popor, de demult apus din orizonul politic, carele au știut păstra un asemene paladium, au triumfat de giugul veacurilor și, ca un fenix, au reînviet din proprie cenușă.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 

Tu

Bogdan Ioan, artistul care a devenit „Vocea României” în 2018, se pregătește pentru o premieră, la care a muncit mult timp, lansarea primei sale piese, „Tu”. Piesa este compusă de Adrian Radu și Cristian Sanda, care semnează și versurile, alături de Vlad Cireșan. Producătorul piesei este Adrian Radu, mixul este realizat de Cristian Dobrică și Adrian Radu, iar masterul de Cristian Dobrică.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 18 decembrie 2019

Doamna Pylinska şi secretul lui Chopin

Editura Humanitas Fiction invită cititorii miercuri, 18 decembrie 2019, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea romanului „Doamna Pylinska şi secretul lui Chopin” de Eric-Emmanuel Schmitt, bestseller Gaudeamus 2019, recent apărut în seria de autor dedicată scriitorului francez, în traducerea lui Doru Mareș. Prezintă cartea Maria Balabaș, jurnalistă realizatoarea emisiunii Dimineața crossover de la Radio România Cultural, Sandra Ecobescu, președinte al Fundației Calea Victoriei și Nona Rapotan, editor coordonator Bookhub.ro. Lansarea cărții este urmată de o dezbatere despre literatură și muzică, plecând de la tematica romanului. Moderatorul întâlnirii este Marius Constantinescu, jurnalist, realizatorul emisiunii Vizual difuzată de postul public de televiziune (TVR).


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 17 decembrie 2019

Cosmosapiens. Evoluția omului de la originile universului

Joi, 19 decembrie 2019, la ora 19:00, în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Cristian Tudor Popescu, Alexandru Babeș, Doru Căstăian și Vlad Zografi discută despre volumul „Cosmosapiens. Evoluția omului de la originile universului” de John Hands, publicat recent în colecția Știință a Editurii Humanitas, într-o traducere de Carmen Strungaru și Doru Căstăian.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 13 decembrie 2019

Expoziții foto-documentare despre evenimentele de la Revoluția din ’89

Două expoziții foto-documentare, realizate cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la Revoluția din 1989, ocupă în decembrie 2019 gardul care împrejmuiește Muzeul Național de Artă al României.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 12 decembrie 2019

Ne facem bine

Editura Humanitas așteaptă publicul vineri, 13 decembrie 2019, ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o întâlnire cu Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu, Cristian Leonte și Lidia Bodea, directorul Editurii Humanitas, despre volumul „Ne facem bine. O antologie de fapte extraordinare văzute și vorbite la România, te iubesc!„, bestseller Humanitas la Gaudeamus 2019, urmată de o sesiune de autografe.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'a fi dor'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii