23 decembrie 2019

Tu

Bogdan Ioan, artistul care a devenit „Vocea României” în 2018, se pregătește pentru o premieră, la care a muncit mult timp, lansarea primei sale piese, „Tu”. Piesa este compusă de Adrian Radu și Cristian Sanda, care semnează și versurile, alături de Vlad Cireșan. Producătorul piesei este Adrian Radu, mixul este realizat de Cristian Dobrică și Adrian Radu, iar masterul de Cristian Dobrică.



Bogdan Ioan spune:

Pentru mine, toată această perioadă a fost o experiență nouă. Am văzut ce înseamnă procesul de creație a unei piese și am văzut, în același timp, cum este să filmezi un clip. Am stat în studio aproximativ 2 luni, încercând mai multe variante până să ajungem la „Tu”, care îmi place foarte mult și sper să vă placă și vouă. A fost o muncă intensă și colectivă și vreau să le mulțumesc celor implicați, începând cu Universal Music Romania & MediaPro Music, Hahaha Production, care s-a ocupat de producție, și tuturor celor care au contribuit la realizarea piesei, a coregrafiei, a clipului, toate aceste lucruri care formează un act artistic și care împreună transmit același mesaj.

În luna decembrie, Bogdan a filmat și videoclipul piesei, timp de o zi. Conceptul acestuia aduce în prim plan, în regia lui Silviu Mîndroc, relația dintre cei doi protagoniști printr-un moment de dans contemporan, o altă noutate pentru artist.

Bogdan povestește:

Deși am făcut în copilărie dans sportiv de performanță, este prima dată când abordez stilul contemporan. Împreună cu coregraful Cristian Miron și cu Denisa Harabagiu, partenera mea din videoclip, am repetat timp de 5 zile coregrafia creată special pentru această filmare.

Cea mai mare provocare a fost creată de momentele de ploaie artificială dintr-un studio, pentru anumite părți de coregrafie. Bogdan adaugă:

Deși apa era caldă, între duble dura ceva să ne uscăm și mai ales… să ne încălzim, temperatura camerei nefiind așa prietenoasă, mai ales dacă erai ud până la piele. Și, într-adevăr, nu e tocmai ușor să dansezi pe o podea udă. Însă, sunt încântat de ce a ieșit și mă bucur că am abordat un stil muzical și un concept video diferite de tot ceea ce am făcut până acum.

După ce a devenit „Vocea României”, în echipa lui Smiley, așa cum a promis tuturor celor care l-au votat și l-au susținut, Bogdan Ioan și-a urmat pasiunea pentru muzică. După mai multe proiecte, printre care lansarea unui cover a capella și a unui clip după piesa „Blood On The Dance Floor”, mai multe evenimente private și concertul susținut pe 25 iunie 2019, „Michael Jackson Tribute Show”, Bogdan a lucrat și la primul său proiect pentru o piesă originală, adăugând că acesta este doar începutul pentru el și că „după această experiență pot spune că îmi place foarte mult să filmez și îmi doresc să scot cât mai multe piese pe viitor. Este abia începutul, iar călătoria este una lungă”.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook