Începând din luna mai 2010, Universal Channel difuzează, în premieră pentru România, în fiecare luni de la ora 22:00, unul dintre cele mai bine cotate seriale de pe cablu din Statele Unite: „Pacienţi de lux” („Royal Pains”).
Serialul îl are în centrul atenţiei pe tânărul doctor Hank Lawson (interpretat de Mark Feuerstein, cunoscut din “What Women Want,” “In Her Shoes,” “Good Morning Miami”), care le are pe toate: o carieră de succes, o prietenă frumoasă şi un apartament elegant în centrul New York-ului. Cu o decizie pripită în camera de gardă, Hank pierde totul.
Nicolae Mătcaş, lingvist, publicist, poet, luptător înflăcărat pentru limbă şi alfabet, patriot adevărat, a împlinit pe 27 aprilie frumoasa vârstă de 70 de ani. Cu această ocazie, din toată inima, îi dorim septuagenarului multă sănătate, noroc, fericire, soare în suflet şi realizarea celor planificate. La mulţi ani! La mai mult şi la mai mare, multstimate maestre!
Pe la mijlocul lunii ianuarie, lângă Universitatea de Stat, m-am întâlnit întâmplător cu prof. Timotei Melnic, care mi-a spus că Nicolae Mătcaş în prier rotunjeşte o dată frumoasă şi colegii se pregătesc să-l felicite cu această ocazie.
– Şi dumneata ai lucrat împreună cu Mătcaş. Te alături de noi?
– Desigur, i-am răspuns, este un om deosebit şi neapărat o să vin cu o felicitare.
Şi iată ocazia. Pe 1 martie, dimineaţa, m-a telefonat prof. univ. dr. Dionis C. Lica, pe acele vremuri prorector al institutului „Ion Creangă”, şi m-a rugat să scriu câteva rânduri despre prof. Nicolae Mătcaş, pe care vrea să le includă într-o carte dedicată jubiliarului.
În lucrarea sa „O viaţă de om. Aşa cum a fost”, în volumul I – „Copilărie şi tinereţe”, la pagina 154, Nicolae Iorga relatează un episod despre una din vizitele „de lucru” ale regelui Carol Întâiul, ce are valoare de anecdotă:
Cu fastul obişnuit, regele înainta prin sălile de jos ale fostei reşedinţe fanariote, noi fiind în fund, fără nicio rânduială, ceea ce-mi atrase de la masivul şi brutalul rector Climescu, care-mi dăduse aşa de iertător drumul la bacalaureat unde nu ştiusem la matematici absolut nimic, strigătul de: „scoate căciula măi!”
S-a oprit, ne-a privit. Din ochii de pasăre prădalnică o licărire a trecut asupra noastră, a fetelor de lângă noi, şi glasul puţin rauc, cu întârzieri asupra silabelor străine, a răsunat, pe când un imperios gest arăta, ca pentru o trecere prin arme imediată, mieluşelele pentru care suspinam noi în bănci: mititica roşcată, care parcă se speria continuu de ceva rău de la cineva, colega care sărise odată pe fereastră, cea care ne dădea fructe din copaci, două alte apariţii stranii, cu profiluri asiatice, cele două palide fete de profesori şi bălaia regină a visurilor mele eminesciene:
– Tar tumnealor?
– Sunt studente, Maiestate!
– A! tumnealor sunt ca să nu înfeţe tumnealor.
Ni-o spusese. Multe lucruri mai ştia şi regele Carol I-iul, deşi nu învăţase la Universitate cu studente.
Luni, 19 aprilie 2010, Uniunea Teatrală din România (UNITER) a înmânat, în timpul tradiţionalei sale gale, care a ţinut până după miezul nopţii, premiile pentru activitatea teatrală din anul trecut, dar şi pentru întreaga activitate. Gala celei de-a XVIII-a ediţii a premiilor UNITER a fost transmisă în direct la TVR 1 şi Radio România Cultural, dar şi pe internet.
Marele premiu al ediţiei din 2010, cel pentru cel mai bun spectacol, a fost obţinut de „Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi”, regizat de Victor Ioan Frunză la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely” din Timişoara.
De remarcat că, pentru prima dată după mulţi ani, teatrele din Bucureşti au obţinut mai multe premii unor decât cele din provincie, cu „Un duel” (Teatrul Naţional Bucureşti – două premii, pentru actori în rol secundar) şi „Casa Zoikăi” (Teatrul de Comedie – două premii, pentru actori în rol principal).
Mai este o lună până la concertul superstarului american Jon Secada. Spectacolul este produs în România de International Creative Artists şi se va desfăşura pe data de 19 mai 2010 la Sala Palatului din Bucureşti.
Ce-aveţi domnilor cu ţapul?
L-aţi «cântat» fără de scrupul!
Ion Berghia – redactor şef al revistei Dor de Basarabia – a trimis un catren, prin e-mail, colegilor epigramişti pe care-i ştia că au asemenea adrese, catren dedicat lui Valerian Lică – redactor şef şi el dar al revistei Epigrama:
Catrenele noastre
Lui Valerian Lică
Ce creezi şi ce aştepţi!
Le-nvârteşte cu izbândă,
Ca apoi să ni le vândă
Nouă – unor ţapi… deştepţi.
Încarc...
7 voturi