În mijlocul unei minunate grădini se înălța o tufă de trandafiri plină de flori, iar în cea mai frumoasă floare trăia un spiriduș atât de mic încât nici cea mai ageră privire a unui om nu îl putea zări. Era la fel de drăguț și chipeș ca și un copil , și era înzestrat cu aripi care i se întindeau de la umeri până la picioare.

În spatele fiecărei petale a trandafirului, el avea câte un mic dormitor cu un pătuț ca de puf. Cât de parfumate erau camerele sale, și cât de transparenți și strălucitori erau pereții acestora, căci ei erau făcuți cu toții din petalele roze ale trandafirului!

Cât era ziua de lungă, spiridușul zburda sub razele calde ale soarelui și zbura din floare in floare, dansa printre aripile multicolore ale fluturașilor sau măsura cu pasul cât de lungă putea fi frunza unei plante. Pentru că, vedeți voi, frunza unei flori cuprindea pentru el tot atâtea drumuri și șosele cât o întreagă țară. Se putea întâmpla ca o astfel de călătorie să nu se sfârșească nici măcar până la apusul soarelui!

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Poveşti
Comenteaza! »

I
De o săptămână mă aflam la Florența, alergând în toate zilele, de dimineață pân-în seară, prin deosebitele părți ale orașului, spre a vedea nenumăratele minuni cuprinse în sânul său; la tot pasul un nou lucru vrednic de laudă se arăta ochilor mei și îmi insufla un sfânt respect pentru maeștrii nemuritori care au înzestrat patria lor cu atâtea podoabe ce fac mirarea călătorilor. Când a da Dumnezeu (ziceam în mine, în fața unui monument sau a unui tablou) să avem și noi în Moldova un Raphael, un Michel Ange, ale căror produceri minunate să poată atrage ochii și laudele națiilor asupra noastră!” Dar aceste visuri mândre făceau loc îndată altor idei trezite în minte-mi prin priveliștea vreunei alte capodopere de zugrăvie sau de arhitectură ce se înfățișa ochilor mei, căci obiectele de artă sunt atât de multe în Italia și mai ales cu așa talent lucrate, încât călătorul nu mai are vreme nici să gândească, ci își simte ființa cufundată într-o mirare îndelungată și plină de plăceri. El în trecerea sa prin Italia gustă o viață nouă, necunoscută; și când iese de pe țărmurile acelui pământ poetic, atunci i se pare că s-a visat zburând printr-o câmpie îmbogățită cu toate podoabele raiului.

Într-o duminică, trecând pe piața de Domo, văzui o mulțime de echipajuri așezate în linie, în fața catedralei Santa Maria del Fiore, ce se găsește în mijlocul pieței; și îndemnat de curiozitatea de a vedea damele aristocrate din Florența, intrai în ea. Priveliștea ce mi se înfățișă mă umplu de un sentiment atât de puternic și de sfânt, că rămăsei împietrit ca statuia sfântului Ioan lângă care mă aflam. Biserica era luminată de vro câteva candele ascunse pe după coloane, încât razele lor aruncau o lumină slabă, ca glasul cel de pe urmă al unui om ce moare, și misterioasă ca sfintele taine ce se serbau înaintea veșnicului părinte. Un popor întreg sta îngenuncheat în fața altarului și cufundat în dulcea mângâiere a rugăciunii; glasul răsunător și plin de melodie al organelor zbura prin nourii de tămâie ce se ridicau în văzduh și vuia ca o harpă cerească ce părea că cheamă sufletele la pocăință. Un aer de sfințenie ce-ți răcorea inima de toată durerea domnea asupra tuturor acelor capete plecate…

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »

Editura Vremea marchează 30 de ani de la manifestația-maraton din Piața Universității printr-un album foto intitulat „Et in Golania ego” – album ce cuprinde imagini realizate în Piața Universității în perioada 22 aprilie-14 iunie 1990. Cu o postfață semnată de Cristian Bădiliță, imaginile văd acum, la 30 de ani distanță, lumina tiparului pentru întâia oară.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Moara de vânt stătea pe vârful unui deal, mândră la vedere, și mândră de a se arăta lumii.

„Nu sunt deloc mândră,” a zis ea, „dar sunt bine luminată și pe dinafară, și pe dinăuntru. Soarele și luna îmi folosesc în exterior, iar în interior am, în schimb, lumânări cu stearină, lămpi cu ulei și lumânări din seu. Pot să spun că sunt iluminată. Sunt un lucru gânditor, și am fost atât de bine construită, încât mă simt delicios. Am un gâtlej spre piept, și mai am patru aripi amplasate pe cap, chiar sub pălăria mea. Păsările au numai două aripi și sunt obligate să și le care în spate. Sunt olandeză prin naștere, lucru ce pote fi constatat după înfățișarea mea, „o olandeză zburătoare”. Da, știu, olandezii zburători sunt considerați a fi ființe supranaturale, însă eu mă simt cât se poate de normală. Am un balcon rotund în jurul pieptului, și un spațiu de locuit dedesuptul său; aici salășuiesc gândurile mele. Cel mai puternic gând al meu, care guvernează și domnește, este cel numit de ceilalți „Omul de la moară”. El știe bine ce vrea și este stăpân peste făină și tărâțe. Are și o tovarășa ce își spune ei însăși „Mama”. Ea este inima mea. Ea nu umblă aiurea și fără scop, pentru că știe bine ce vrea , știe ce este în stare să facă, și este la fel de delicată că zefirul, însă la fel de puternică că o furtună; ea știe să înceapă un lucru cu grijă, și are felul ei de a face toate lucrurile. Ea este partea delicată a firii mele, în vreme ce tatăl este partea dura. Ei sunt doi și totuși unul; adeseori și spun unul altuia „jumătatea mea”. Cei doi au niște băieței, tinere gânduri, care sunt în creștere. Cei mici păstrează ordinea în toate. De curând, atunci când, în înțelepciunea mea, i-am lăsat pe tată și pe băieți să îmi cerceteje gâtlejul și golul din pieptul meu, pentru a vedea ce se întâmplă acolo, – pentru că ceva din mine nu era în ordine și este bine să te examinezi pe ține însuți,- cei mici au făcut o nemaipomenită gălăgie. Cel mai tânăr a sărit în pălăria mea, și a strigat în așa fel încât m-a gâdilat. Micile gânduri vor crește- știu bine. Și din lumea din afară vin gânduri, și nu numai la fel că ale mele, pentru că, după câte îmi pot da seama, nu pot descoperi nimic asemeni mie. Cu toate acestea, casele fără aripi, ale carori gâtlejuri nu fac zgomot, au și ele gânduri, iar acestea vin la gândurile mele și le iubesc, cum se spune. Este un lucru destul de frumos – da, există multe minunate gânduri.”

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Poveşti
Comenteaza! »

Povestea pe care v-o spun acuma s-a întâmplat în China, în vremuri străvechi.

Palatul împăratului Chinei era cel mai frumos din lume, clădit numai din cel mai scump porțelan, dar așa de sfărâmicios, așa de gingaș, încât trebuia să umbli cu mare băgare de seamă prin el – să nu se spargă. În grădină erau niște flori minunate și de cele mai frumoase atârnau zurgălăi de argint, care sunau mereu, ca să nu treacă cineva pe lângă ele și să nu le vadă. Grădina era plină de minunății și era așa de mare încât nici grădinarul nu știa până unde se întinde; dacă mergeai tot înainte ajungeai într-o pădure cu copaci înalți și lacuri adânci. Pădurea mergea până la marginea mării și marea era albastră și adâncă. Corăbiile treceau chiar pe sub ramurile copacilor și într-un copac era o privighetoare care cânta așa de frumos încât până și un biet pescar care nu-și mai vedea capul de treabă și de griji se oprea în loc și asculta când venea noaptea să-și ridice năvodul.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Poveşti
Comenteaza! »

I
Pentru cine apreciază frumusețile literaturii franceze, pentru cine înțelege calitățile stilului și finețea spiritului, moartea celebrului autor Prosper Mérimée e considerată ca un foarte trist eveniment, ca o pierdere importantă pentru domeniul literelor. Iară cine a cunoscut personal pe acest bărbat eminent prin științele filologice va regreta nu numai pe literatorul distins, pe filozoful amabil, dar și pe unul din cei mai adevărați reprezentanți ai spiritului de conversaț ie franceză.

Bagajul său literar nu este voluminos; însă are mare preț în ochii amatorilor estetici de scrieri ce pot servi de model, precum: Colomba, la Venus d’Ille, l’enlèvement de la redoute, le vase ètrusque, les chroniques de Charles IX etc. și mai multe studii asupra literaturilor slave și spaniole. El a fost cel întâi care a făcut cunoscut în Francia pe celebrul Pușkin, traducând diverse opere de ale acestui poet rus și a scris un șir de epistole foarte interesante asupra Spaniei, unde îi plăcea ades să călătorească.

Tot ce a ieșit de sub pana lui este cizelat cu măiestrie, ca obiectele artistice ale lui Benvenuto Cellini; însă cine poate spune talentul său de narator? cine poate descrie finețea observărilor spirituoase, care străluceau cu atâta profuzie și atâta farmec în conversația lui! Eu am avut norocirea de a-l cunoaște în călătoria din Spania, la anul 1853, și a-l întâlni în mai multe rânduri, atât în Paris, cât și la Cannes, unde-și petrecea lunile de iarnă; și dar găsesc de o plăcută datorie a spune compatrioților mei că Prosper Mérimée a fost unul din acele personaje eminente din Francia care s-a interesat mult la soarta României.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »