Search Results

 28 septembrie 2007

Vasile Pârvan sau ce dorim de la elevii noştri

Auzisem despre Vasile Pârvan când eram mică, aşa cum auzi din greşeală despre lucruri care rămân în tine pentru a le înţelege mult mai târziu; nu-mi amintesc exact cine şi ce-mi spusese despre Domnia Sa. Ceva legat de daci. Am aflat apoi, studentă fiind, despre „Getica” şi despre importanţa activităţii autorului acesteia pentru şcoala românească de istorie şi de arheologie, dar şi pentru cei care studiază istoria limbii române. De curând însă (profesor fiind eu acum), am descoperit un foarte interesant curs, ţinut la Universitatea din Cluj (în 1919!), pe care îl recomand călduros, intitulat „Datoria vieţii noastre”. Ideile sunt parcă ale timpurilor noastre şi am selectat câteva pasaje, cele care m-au surprins în felul acela plăcut în care găseşti, unde te aştepţi mai puţin, întrebări sau răspunsuri pe care le ştii adânc în tine şi pe care le auzi deodată rostindu-se.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 11 septembrie 2007

D.H. Lawrence sau elogiul zeului-cal

D.H. LawrenceFragment din volumul „Armăsarul St. Mawr” (Editura Doina, 1991):

„În umbră zări un frumos cal murg, ale cărui urechi se ascuţeau spre vârf ca nişte săbii deasupra capului său gol, când se întorcea cu eleganţă pentru a privi poarta deschisă. Avea ochi negri şi strălucitori, întrebători şi ficşi şi acel aer de liniştită încordare în atenţie, care trădează animalul primejdios. […]
Lou hotărî pe dată că Rico avea să cumpere acest specimen de rasă. Căci se şi îndrăgostise de St. Mawr. Culoarea lui de aur roşu era fermecătoare! Părea că emană un foc întunecat, nevăzut. Dar în ochii săi negri era un gând ascuns. Ceva îi spunea că St. Mawr nu era fericit. Undeva foarte departe în conştiinţa sa de animal, trăia o ură periculoasă, care putea fi ghicită, un sentiment de ostilitate confuz. Ea înţelese că era sensibil, în ciuda puterii sale sănătoase şi calde, şi nervos, de o nelinişte irascibilă, care-l putea face răzbunător.
– Se preface? întrebă ea.
– După câte ştiu, nu, Lady Carrington. Nu e propriu-zis viclean. Dar îşi are însuşirile sale, cum le are fiecare cal. Dar el e ca şi cum ar fi jupuit undeva. Atinge-i locul acela jupuit şi nu mai poţi răspunde atunci de el.
– Unde-i jupuit? întrabă Lou puţin derutată. Credea că St. Mawr avea undeva o rană fizică.
– E greu de spus, Lady Carrington. Dacă ar fi un om aş spune că e ceva în viaţa lui. Cu un cal nu poate să fie chiar acelaşi lucru. Un cal de rasă ca St. Mawr are nevoie de a fi înţeles şi nu ştiu ca asta să i se fi întâmplat cu cineva. Mărturisesc că eu însumi n-o cred. Dar ştiu că nu e un cal cum sunt ceilalţi şi că trebuie luat într-un anumit fel; aş dori să i se descopere felul, dar nu prea văd cum.
Ea privi strălucitorul cal murg care, cu urechile plecare, cu faţa întoarsă, observa totul, ca şi cum ar fi fost un paratrăsnet.”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 12 iulie 2007

„Elogiul Nebuniei” de Erasmus din Rotterdam

ErasmusFragmente din lucrarea „Elogiul Nebuniei – sau discurs despre lauda prostiei”:

„Prostia vorbeşte:
Spune-se despre mine ce s-o spune (doar ştiu cum este ponegrită ceas de ceas Prostia chiar de către proştii cei mai mari), totuşi numai eu împart bucurie zeilor şi oamenilor.”

„Aflaţi mai întâi că nu mă sinchisesc nici cât negru sub unghie de acei mintoşi care, doar fiindcă un om se ridică în slăvi pe el însuşi, îl acuză de neghiobie şi neobrăzare. Să-i zică ei nerod cât vor pofti, dar să recunoască măcar că asemenea purtare şade bine prostiei. Căci este oare ceva mai firesc decât ca Prostia să se preamărească singură şi să-şi cânte virtuţile? Cine m-ar putea zugrăvi aidoma cum sunt mai cu har decât eu însumi? Doar să nu se mai găsească vreunul care să susţină cum că m-ar cunoaşte el mai bine decât mă ştiu eu.

Şi chibzuiesc că nu-i ajung nici pe departe în îngâmfare pe înţelepţi şi pe principi. Ruşinându-se chipurile să-şi ridice ode ei înşişi, aceştia oploşesc de obicei câte un panegerist mieros saucine ştie ce pot de doi bani care se prinde să îi laude pentru arginţi, adică să le înşire minciuni. Şi iată-l pe sfiosul erou cum se umflă în pene şi nu îi mai poţi ajunge cu prăjina la nas din pricină că neruşinatul său proslăvitor se încumetă să aşeze în rândul zeilor cea din urmă pramatie, să dea drept model desăvârşit al virtuţii pe cel pe care îl ştie cufundat în toate viciile, să împodobească o cioară cu pene de păun, să înălbească pielea unui negru sau se străduieşte să facă din muscă elefant… Apoi eu doar urmez proverbul: De nu te laudă nimeni, laudă-te singur.”

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 18 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'om fericit'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii