Aventurile Veronicăi sunt acum disponibile pe DVD remasterizate, optimizate pe imagine şi sunet. Cele mai cunoscute şi mai îndrăgite filme româneşti pentru cei mici, „Veronica” şi „Veronica se întoarce”, pot încânta acum ale noi generaţii de copii. Uimitorul success de public (nestins de aproape patru decenii), multitudinea premiilor acordate, face ca „Veronica” să rămână un film de referinţă în cinematografia pentru copii. La recentele proiecţii organizate în Franţa şi Germania, pelicula s-a bucurat de aceleaşi elogioase aprecieri.
Apărută la Humanitas Multimedia, versiunea audio a romanului „Pâlnia şi Stamate„, al lui Urmuz, cucereşte minţile setoase de ironie inteligentă, dusă până la absurd, poate chiar mai mult decât lectura cărţii. Desigur, meritul pentru această reuşită îi aparţine în cea mai mare măsură maestrului Victor Rebengiuc, care i-a dat glas.
Victor Rebengiuc mărturiseşte:
Urmuz m-a cucerit demult şi dintr-odată! Textele lui ilogice au pentru mine o logică savuroasă şi de un efect comic surprinzător şi irezistibil. Am primit cu plăcere invitaţia de a-l citi pentru un audiobook, iar imprimarea a fost o adevărată delectare, pe care sper să o aibă şi cei ce o vor asculta.
Cred că rolul citatului poate fi esenţial în educaţie. După atâtea mii de ani de istoricitate, Pantheonul cultural universal geme de nume mari, iar inflaţia de mentori şi-a atins cote incredibile. Bietul elev, rătăcit în mulţimea aceasta de înţelepţi, nu ştie ce să mai creadă şi pe cine să citească. Dezorientat, caută refugiul pe stadioane, în zgomotul ritmic al unei discoteci sau navighează plictisit pe apele virtuale ale Internetului.
Dascălii fac şi ei ce pot. De cele mai multe ori dictează elevilor liste lungi de aşa-zise lecturi obligatorii. Dar practica dovedeşte că lectura din obligaţie este un lucru fără sens şi fără efect. Înţelepţii au scris uneori zeci de cărţi, iar unele dintre acestea sunt plictisitor de înţelepte. Elevii nu se prea obosesc cu cititul, aflându-ne în perioada în care la şcoală totul pare facultativ. În consecinţă, cărţile de la lecturile obligatorii rămân necitite. Ştiu şi profesorii acest lucru. Nu protestează, pentru că programa este programă.
Disney lansează în premieră naţională, într-o ediţie DVD cu două discuri, “Pocahontas” – prima animaţie Disney bazată pe fapte adevărate şi prima peliculă în care Mel Gibson cântă. Este o poveste emoţionantă şi spirituală despre puterea curajului şi a prieteniei, în care aventura vibrează pe muzică de Oscar.
Walt Disney Pictures şi Pixar Animation Studios îi poartă pe cinefili deasupra tuturor, într-una dintre cele mai amuzante aventuri ale tuturor timpurilor, în cea mai recentă comedie fantastică, “Deasupra tuturor” (“Up”), semnată de regizorul Pete Docter (“Monsters, Inc.”). Prezentată în Disney Digital 3D, filmul urmăreşte povestea extraordinară a lui Carl Fredricksen, un vânzător de baloane în vârstă de 78 de ani, care ajunge în sfârşit să îşi îndeplinească visul de-o viaţă şi pleacă într-o aventură minunată, legând mii de baloane de casa lui şi zburând astfel până în sălbăticia Americii de Sud. El descoperă însă prea târziu că în această aventură s-a furişat şi cel mai cumplit coşmar al său: un Explorator Junior excesiv de optimist, în vârstă de 8 ani, pe nume Russell. Călătoria celor doi într-o lume pierdută, în care întâlnesc personaje bizare, exotice şi surprinzătoare, este plină de aventuri hilare, emoţie şi o imaginaţie debordantă.
Când un lucru greşit se întâmplă în mod repetat din aceeaşi cauză, acesta începe să-şi piardă unda de şoc. Ce a constituit la început un semnal de alarmă devine o stare de fapt, un mod de viaţă. A nu face ceea ce se cuvine sau a trăi pe repede-înainte „din lipsă de timp” sunt doar unele dintre ele.
Lipsa de timp a devenit aproape un concept. Dar ce înseamnă mai exact „a nu avea timp”? A nu avea timp să răspunzi la o scrisoare, a nu avea timp să cauţi un dar pentru cineva, a nu avea timp să citeşti o carte de poezii, a nu avea timp să observi trecerea unei dimineţi? Muncim mai mult sau doar mai prost? Un sfat înţelept spune să iei lucrurile pe rând. Îţi stabileşti o ordine, îl păstrezi în minte pe primul şi până când nu l-ai terminat nu te gândeşti la al doilea. Am încercat uneori cu succes această reţetă, dar la sfârşitul zilei mă simţeam de parcă aş fi avut o mulţime de sertăraşe împlântate în mine, frumos închise. Fiindcă lucrurile pe care le ordonez şi le pun pe o listă de aşteptare îmi dau impresia că nu ele mă servesc pe mine, ci eu le servesc pe ele. În aceste condiţii, o zi din viaţa mea ajunge să semene cu un desen făcut pe hârtie milimetrică. Eu însămi devin acest desen, un mozaic de fapte mărunte, cele mai multe repetitive, care, în loc să mă ajute să cresc, mă multiplică la nesfârşit.
Încarc...
