Premiile Oscar 2019 au adus o mulţime de situaţii inedite
Cea de-a 91-a ediție a ceremoniei de decernare a Premiilor Oscar a avut loc pe 24 februarie 2019 la Los Angeles. A fost prima oară după o perioadă de trei decenii când ediția nu a avut o gazdă care să facă oficiile. „The Favourite” și „Roma” au primit câte 10 nominalizări, iar „A Star Is Born” și „Vice” câte 7.
La ediția din acest an s-au consemnat mai multe momente unice din istoria filmului. Glenn Close (interpreta rolului din „The Wife”) a fost nominalizată a șaptea oară, devenind cea mai nominalizată actriță din toate timpurile care nu a câștigat vreo statuetă.
Protagoniștii din „A Star Is Born”, dacă-i considerăm ca fiind aceleași personaje ca cele din versiunile anterioare, sunt primele personaje de ficțiune nominalizate de trei ori. Două personaje din viața reală au reușit acest lucru: Regele Henric al VIII-lea și regina Elizabeta I ai Marii Britanii. „A Star Is Born” este primul film din istoria Premiilor Oscar nominalizat simultan la categoriile Cel mai bun film, Cel mai bun actor în rol principal, Cea mai bună actriță în rol principal, Cel mai bun actor în rol secundar, Cel mai bun scenariu adaptat, Cel mai bun cântec original, Cea mai bună editare de sunet și Cea mai bună cinematografie.
„Vice” este primul film nominalizat pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor în rol principal, Cel mai bun actor în rol secundar, Cea mai bună actriță în rol secundar, Cel mai bun scenariu original, Cel mai bun machiaj & coafură și Cea mai bună editare de film.
Continuare »