Fragmente din lucrarea lui Oswald Spengler, „Omul şi filozofia vieţii”, traducere de Gheorghe Pascu, Editura AION Oradea – 1996:

„În paginile ce urmează prezint un număr mic de idei, preluate dintr-o operă mai mare la care lucrez de ani de zile. Intenţia mea a fost de a proba modul de abordare aplicat în Declinul Occidentului exclusiv asupra grupului culturilor evoluate acum, asupra premiselor istorice ale acestora şi ale istoriei omului începând cu originile sale. Cu ocazia acelei opere, am observat că majoritatea cititorilor sunt incapabili să păstreze o privire de ansamblu asupra întregii bogăţii de gânduri, pierzându-se de aceea în domenii separate mai familiare lor, văzând restul strâmb sau deloc şi dobândind în consecinţă o imagine falsă atât despre ceea ce spuneam, cât şi în privinţa celor despre care se vorbea. Convingerea mea a fost şi este că soarta omului va fi înţeleasă numai dacă toate domeniile activităţilor sale sunt privite simultan şi comparativ, fără a se face greşeala de a elucida pagini separate ale existenţei sale pornind doar de la politică, religie sau artă, cu credinţa că astfel totul a fost descoperit. Cu toate acestea, îndrăznesc să fac aici încercarea de a pune câteva întrebări care sunt strâns legate între ele, fiind de-aceea indicate să ofere o impresie preliminară asupra marelui mister al soartei omeneşti.”

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
1 comentariu »

De curând, a apărut în librării o istorie monumentală a Europei de după cel de-al doilea război mondial: „Epoca postbelică. O istorie a Europei de după 1945” de Tony Judt, în traducerea Georgianei Perlea, cu o postfaţă de Mircea Mihăieş.

Volumul anterior publicat de Tony Judt la Polirom, „România: la fundul grămezii” (2002, volum editat de Mircea Mihăieş), are la bază un articol publicat de autor în The New York Review of Books, care a declanşat „scandalul Tony Judt în România”.

Operă complexă şi consistentă, „Epoca postbelică” ne arată cine suntem şi cum am ajuns aici. Este o poveste depănată în umbra permanentă a războiului. Tony Judt vorbeşte despre vindecarea Europei după distrugerile celei de-a doua conflagraţii mondiale, despre căderea comunismului şi crearea Uniunii Europene, despre prăbuşirea imperiilor şi relaţiile complicate şi mereu schimbătoare ale Europei cu cele două mari puteri – URSS şi SUA. Volumul constituie o analiză a istoriei politice, sociale şi culturale a continentului de după al doilea război mondial, ce urmăreşte atât evoluţia de ansamblu, cât şi experienţele distincte care au marcat transformările petrecute în Europa Occidentală şi cea de Est.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Eugen Simion, despre demersul său critic din lucrarea „Mircea Eliade. Nodurile şi semnele prozei” (ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005):

„Am încercat, la începutul şi la sfârşitul cărţii, să fac un portret al scriptorului Eliade, omul care nu se resemnează în eşec, spiritul obsedat de superstiţia procesului, credinciosul fără religie (Cioran), enciclopedistul rătăcit în epoca modernă (Eugène Ionesco), Parsifal care ajunge, în fine, la curtea regelui bolnav al Occidentului (Noica) etc. Un portret care este o sumă de schiţe abandonate şi reluate. Căci omul, ca şi scriitorul, nu-i uşor de prins într-un portret definitiv. Ceva, în el, se ascunde, fuge din ramă, o bunătate şi o toleranţă în idei care deconcertează pe cel care vrea să-i prindă, cum anunţam mai înainte, figura spiritului. Prin ce este tipic şi atipic Mircea Eliade în generaţia şi în timpurile secolului său (căci sunt mai multe)? Ce-a adus regelui Marc acest Parsifal rătăcit în istoria religiilor? Ce-a mişcat, ce inerţii a distrus în proza românească admiratorul lui Papini şi imitatorul lui Joyce?”

1 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
Comenteaza! »

Acum câţiva ani, în timpul unor cursuri universitare pe care le urmam, s-a desfăşurat, pe parcursul câtorva seminarii, o foarte interesantă discuţie despre ceea ce s-a numit „Cazul Eminescu”. Era vorba despre numărul 265 al revistei „Dilema” (27 februarie – 5 martie 1998), în care se publicaseră câteva articole despre marele scriitor, ce stârniseră o teribilă agitaţie în lumea literară românească. Ideile pe care le susţineau autorii articolelor erau într-o extremă neconcordanţă cu ceea ce învăţasem „la şcoală” despre poetul-nepereche şi trebuie să recunosc faptul că am reacţionat, la o primă lectură, destul de rezervat. Ulterior, recitind şi discutând atent argumentele, am reusit să înţeleg motivele pentru care, oameni de litere mai mult sau mai puţin cunoscuţi au ales să-şi lege numele de un astfel de act „defăimător”. O să încep prin a prezenta câteva concluzii (paradoxal aşezate la început, dar îmi par necesare), cel puţin aşa cum am reuşit eu să mi le lămuresc atunci; urmează apoi pasaje din „infamul docoment”, pe care le-am găsit grăitoare pentru subiectul în cauză.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară
22 comentarii »

Fragmente din volumul „Naşterea filosofiei în epoca tragediei greceşti”, Editura Dacia, Cluj, 1992, traducere şi note de Mircea Ivănescu:

„Există adversari ai filosofiei, şi e bine ca glasurile lor să fie ascultate, mai ales atunci când arată că metafizica nu e recomandabilă capetelor bolnave ale germanilor, şi le predică purificarea prin fizică, aşa cum a făcut Goethe, sau vindecarea prin muzică, aşa cum a făcut Richard Wagner. Medicii poporului resping filosofia; şi cine va mai vrea să o justifice va trebui să demonstreze pentru ce popoarele sănătoase au nevoie de filosofie şi la ce au folosit-o. Şi dacă reuşesc să o facă, poate chiar şi bolnavii vor ajunge la înţelegerea salutară a motivelor pentru care filosofia le este dăunătoare. Fireşte, există exemple elocvente de felul în care sănătatea se poate menţine fără niciun fel de practică a filosofiei sau prin folosinţa foarte moderată a filosofiei, aproape ca în joacă: astfel romanii au trăit în epoca lor bună fără filosofie. Dar am putea găsi exemplul unui popor ajuns bolnav căruia filosofia i-ar fi redat sănătatea pierdută? În cazurile în care filosofia s-a vădit utilă, salutară, preventivă, era vorba de popoare sănătoase, pe cele bolnave ea n-a făcut decât să le îmbolnăvească mai tare. Niciodată, atunci când o naţiune uzată îşi simţea slăbindu-i-se legăturile care-i uneau pe cetăţenii săi, filosofia n-a izbutit să strângă la loc într-un întreg pe cei răzleţi. De fiecare dată când vreun om s-a văzut ispitit să se retragă la o parte şi să tragă în jurul său o barieră de izolare egoistă, filosofia a fost întotdeauna gata să-i adâncească această înstrăinare şi să-l distrugă pe omul însingurat prin asemenea izolare. Filosofia este primejdioasă îndată ce nu se mai bucură de pletitudinea puterilor şi drepturilor sale, şi doar o desăvârşită sănătate naţională îi asigură aceste drepturi – şi încă, lucrul nu este valabil pentru toate popoarele.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Eseuri
Comenteaza! »