Teatrul Naţional din Bucureşti anunţă primele reprezentaţii cu noua premieră „Kiritza sau jocul de-a…”, miercuri 13 (avanpremieră) şi joi 14 octombrie 2021 (premiera oficială), de la ora 20:00, la Sala Studio. Alături de soprana Oana Berbec din distribuți fac parte o mulţime de actori îndrăgiţi din trupa TNB: Ileana Olteanu, Lari Giorgescu, Costina Cheyrouze, Fulvia Folosea, Aylin Cadîr, Crina Semciuc, Victoria Dicu, Eduard Adam, Ciprian Nicula, Florin Călbăjos, Mihai Calotă, Mihai Munteniţă, Ionuţ Toader, Emilian Mârnea, Axel Moustache, Petre Ancuţa. „Kiritza sau jocul de-a…” este o reverență de la un aristocrat al dansului pentru un aristocrat al condeiului din secolul al XIX-lea.

Cum altfel putea fi celebrat „veselul Alecsandri”, acum la 200 de ani de la nașterea sa, dacă nu cu o montare despre faimoasa coană Chirița, personajul care i-a încununat de succes cariera îndelungată de dramaturg?

Artist de primă mărime, talent plurivalent, maestrul Gigi Căciuleanu revine pe scena TNB cu o provocare în ritmuri dans-teatrale. O Kiritză a tuturor Chiriţelor lui Alecsandri, de la prima („Chirița în Iași sau două fete ș-o neneacă”, din 1850) până la ultima („Chirița în balon”, 1875), urmând să le recunoaşteți și pe celelalte două, cu toată galeria de personaje comice, aprinse de doruri şi patimi. Un spectacol având-o drept protagonistă pe bine-cunoscuta boieroaică de provincie, incultă, nepoliticoasă şi ahtiată după ranguri.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Teatru, Ştiri
Comenteaza! »

Publicul este invitat la o nouă deschidere în cadrul programului MNȚRplusC, la subsolul Muzeului Național al Țăranului Român, joi 5 august 2021, începând cu ora 19:30, video-show și vernisaj. De această dată, MNȚRplusC propune un program integral de artă video sub forma unui comentariu asupra corporalității, a terapiei ca metodă de rezistență și a medierii între corp și spirit. Coordonator și curatorul programului este Ilina Schileru, iar designul de expoziție este semnat de Mircea Tancău.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Ştiri
Comenteaza! »

Era în luna lui mai; soarele, cu dulcea-i rază, lumina pământul, și un vânt ușor adia printre frunze; totuși, eu eram trist și cugetător; părea că totul îmi displace. Străbăteam stradele, ocolind lumea, și iată-mă ajuns la edificiul Justiției. Urcai treptele scării ce conduce într-o cameră spațioasă, în care ceva-mi atrase băgarea de seamă: o masă mare, în mijlocul căreia era o cruce… Îmi adusei aminte de tribunalul inchizițiunei. Abia intrai, și un zgomot confuz se produse în sala vecină; ochii tuturor erau ațintați spre ușă… în fine, lumea se dă în lături, ușile se deschid și în prag apare un june între doi dorobanți cu puștile încărcate. Sărmanul! fața-i era palidă; ochii aproape stinși, și în jurul lor, un vânăt semicerc denota o lungă suferință; el tremura și cu toate aceste, nimeni nu-i venea într-ajutor — nici chiar Dumnezeu.

Mă apropiai de banca acuzaților, unde puseseră pe condamnat, și-l întrebai cu compătimire:

— Ce împrejurare te aduse pe această fatală bancă?

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »

Iarna a venit aducându-ne cu ea plăcerile strălucite ale balurilor, primblările în sănii, concertele încântătoare, petrecerile teatrului și mai ales priveliștea drăgălașă a focului în sobe. Dulci sunt minutele în care poetul, culcat pe un jilț elastic, dinaintea unui jăratic bogat, își simte trupul pătruns de o plăcută căldură, în vreme ce închipuirea lui plutește în visuri misterioase și dă viață întâmplărilor trecute. Iarna și bătrânețile sunt epocile suvenirelor. Când pământul este acoperit cu zăpadă, omul gândește cu drag la frumoasele și călduroasele zile ale verii, la iarba ce învioșea câmpii, la frunzele ce împodobeau pădurile, la cerul albastru, la cântecele voioase ale păsărilor. Asemene și nenorocitul ce a ajuns în vârsta bătrâneților trăiește numai cu aducerea-aminte a anilor tinereții sale.

Eu care, slavă Domnului! sunt încă departe de a fi în numărul celor ce jelesc primăvara vieții, găsesc o mare mulțumire a mă pune seara în fața sobei și a privi jocul fantastic al focului. Îmi place s[…]nviez în închipuire icoanele depărtate ce s-au șters odată cu trecerea zilelor și să le înfățișez ca o panoramă dinaintea ochilor mei. Franța, Italia, Germania ș.c.l. mi se arată atunci cu tot farmecul de care le împodobesc puterea suvenirelor și dorul încă mai puternic de a le revedea în ființă. Câte planuri de fericire, câte casteluri de Spania ridic în ceasul acela! Mă prefac îndată într-un arhitect atât de măiestru, că mă mir eu însumi de frumusețile operelor mele; și cu toate că râd în sfârșit de toate acele nebunii ce-mi vâjâie prin minte, dar mărturisesc că mă simt câteva minute fericit de ele. Zic câteva minute numai, căci realitatea, cea mai aprigă dușman[…]nchipuirii, vine de se pune necontenit dinaintea ei și o întunecă fără milă. Visul se șterge, și inima încetează de a bate; coroana cade și omul rămâne aceea ce este. Le masque tombe, l’homme reste et le héros s’évanouit !

Dar vroiam să vorbesc de Borsec, și văd că m-am adâncit în idei filozofice asupra omului. Așa sunt gândurile ce se nasc în fața focului, noaptea, când toată lumea odihnește. O idee aduce pe alta și într-o clipală face jurul pământului. Să venim însă la sugetul acestui articol.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »

Motto: „Un visător este cineva care își poate găsi calea numai sub lumina razelor lunii, iar pedeapsa lui este ca zărește zorile înaintea restului lumii.” (Oscar Wilde)

Oscar Fingal O’Flaherty Wills Wilde (n. 16 octombrie 1854, Dublin – d. 30 noiembrie 1900, Paris), scriitor irlandez, cel mai cunoscut dintre scriitorii estetizanți de limbă engleză. Cea mai importantă operă a sa este romanul „Portretul lui Dorian Gray” (The Picture of Dorian Gray, 1891), în care găsim o ilustrare pregnantă a principiilor sale estetice. El definește rolul artistului în căutarea rafinamentului și frumosului și situează arta mai presus de viață, pentru că exprimă esența caracterelor și a fenomenelor mai fidel decât însăși realitatea.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Corneliu Neagu in Critică literară, Interviuri, Poezii
1 comentariu »

De mult doream a vedea portretul lui Alexandru vodă Lăpușneanul și, aflând că se găsea la mănăstirea Pângărați, mă hotărâi a face o primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor.

Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de albastru, priveliștea în toate părțile se arăta atât de veselă și măreață, toată firea ne zâmbea cu un farmec atât de dulce! Ce ne păsa nouă!…

În ceasul acela nimeni dintre noi nu și-ar fi dat locul său nici măcar pe un tron, pentru că, deși zdruncinăturile briștii se înmulțeau cu cât ea se înainta pe pietrișul drumului de pe malul Bistriței, cu atât creștea și mulțumirea noastră.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »