30 decembrie 2019
Sunt unii oameni senini și blânzi, cari împrăștie în jurul lor o atmosferă de bunătate ce te farmecă și te câștigă cu fiecare vorbă, cu fiecare gest al lor ; iar alții care te resping de la început și față de cari nu știu ce sâmțământ tainic îți dă de știre să te ferești. Unul dintre aceștia din urmă este și veteranul om politic A. D. Holban, o interesantă figură a Iașului din alte vremuri.
Mi-am adus aminte de dânsul citind într-un ziar recent reflecțiile sale pline de răutate la adresa artiștilor noștri de astăzi. Îl cunosc de când eram copil; pot zice că m-am trezit cu el în casă, căci, cât timp a trăit tatăl meu, nelipsit a fost din casa și de la masa noastră.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
16 septembrie 2019
Festivalul Internaţional al Aforismului pentru românii de pretutindeni, prima manifestare artistică de acest gen din România, a stârnit interesul cititorilor si al scriitorilor încă de la prima ediţie, iar acum s-a ajuns la ediția a III-a care se desfășoară la Tecuci în intervalul 3-4 octombrie 2019.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Aforisme, Ştiri
28 august 2019
Ismaïl este compus din ochi, favoriți și rochie și se găsește astăzi cu foarte mare greutate.
Înainte vreme creștea și în Grădina Botanică, iar mai târziu, grație progresului științei moderne, s-a reușit să se fabrice unul pe cale chimică, prin syntheză.
Ismaïl nu umblă niciodată singur. Poate fi găsit însă pe la ora 5 ½ dimineața, rătăcind în zig-zag pe strada Arionoaiei, însoțit fiind de un viezure de care se află strâns legat cu un odgon de vapor și pe care în timpul nopții îl mănâncă crud și viu, după ce mai întâi i-a rupt urechile și a stors pe el puțină lămâie… Alți viezuri mai cultivă Ismaïl în o pepinieră situată în fundul unei gropi din Dobrogea, unde îi întreține până au împlinit vârsta de 16 ani și au căpătat forme mai pline, când, la adăpost de orice răspundere penală, îi necinstește rând pe rând și fără pic de mustrare de cuget.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
24 aprilie 2019
Prieten bun, fantomă acuma și tu, nu știu de ce-mi amintesc de tine în seara asta misterioasă…
Afară fulgeră și geamurile întunecate ale odăiei mele se luminează la răstimpuri, ca de apropierea unui albastru flutur uriaș, rătăcit prin noapte. Un suflu de vânt trece și un miros tulburător de floare de tei își face loc și se strecoară în casă, adus de cine știe unde.
Poate mireasma asta ce stăpânea romanticele nopți de iunie ale orașului adolescenței noastre să te fi adus cu ea, sau poate apropierea furtunei ce se pregătește să fi dat simțurilor mele îndurerate o limpezime deosebită.
Acum, o picătură de ploaie, ca o pietricică zvârlită în geamuri, m-a făcut să tresar cu zgomotul ei sec, și nu știu pentru ce, în tăcerea care s-a lăsat mai mare parcă, te văd și mai lămurit.
Să n-aibă oare sufletele pace nici după moarte?
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
21 noiembrie 2018
E un amurg de toamnă târzie. Soarele scăpătat, cu discul pe jumătate după dealuri, aruncă razele pieziș, depărtările se estompează și o negură albăstrie îndepărtează colinele. În tăcerea aceasta divină care te-mpresoară, nu poți ști ce clipă anume arată ceasul în curgerea vremii. Un sentiment de veșnicie te cuprinde.
Pe tăpșanul întins al Copoului, nu e nimeni la această oră. Purpura însângerează frunza viilor și a copacilor. În vale, ca într-o albie, cetatea veche a lașului, cu albele turnuri și turle de biserici, cu clădirile lui vechi, cu grădinile pline de flori, stă pitit și abia își trimite murmurul până aci. Departe, dealurile Cetățuii și Galatei adună ultimele raze de soare pe coperișurile cetăților bătrâne.
Și în singurătatea asta a înserării, deodată o umbră de om ieșit ca din pământ, ca o arătare, a început să plângă un cântec trist de vioară. Cu hainele vechi în bătaia vântului, zgribulit, cu o bărbie violetă înțepenită de coșul uscat al vioarei, cu pletele în neorânduială peste ochi, cu un umăr mai ridicat decât celălalt, își tremură arcușul, în timp ce un glas venit ca de pe o altă lume prinde să cânte un cântec vechi, o romanță duioasă auzită în copilărie.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
28 decembrie 2017
Înainte de toate să deslușim acest titlu. Vroind să scriem câteva articole asupra literaturii noastre contemporane, asupra celor mai talentați reprezentanți ai ei, am chibzuit cu ce cuvânt am putea caracteriza mai bine epoca noastră literară, care e trăsătura caracteristică prin care această literatură se deosebește de cea care a precedat-o și de cea care, probabil, o va urma? Cum să numim curentul nostru literar? Socoteam să-i zicem pesimist; însă, deși în multe privințe potrivit pentru a caracteriza literatura noastră contemporană, acest termen este prea îngust, după înțelesul ce-i dau unii, și prea larg, prea general, după alții.
Unii ar fi vrut să înțeleagă sub numirea de pesimism numai forma care s-a manifestat mai cu seamă la germani în veacul nostru, primind formularea științifică, ajungând sistem filozofic. Înțelegându-l astfel, pesimiști n-ar fi decât Schopenhauer, Hartmann, Leopardi și urmașii lor; pesimismul nu ar fi decât un fenomen al veacului nostru, care în trecut nu s-a arătat decât în India, cu Budha și budismul
Alții înțeleg prin pesimism o boală care bântuie toate rasele, toate civilizațiile, o boală care este tot așa de veche ca și omenirea și care a bântuit cu mai multă tărie acolo unde împrejurările sociale îi erau mai prielnice. Împrejurări sociale anormale, reaua alcătuire a vieții unui ins, anomalii sociologice (înțelegând sub sociologie fiziologia societății) ori anomalii fiziologice, iată pricinile pesimismului. Și fiindcă n-a fost încă societate în care să nu bântuie asemenea anomalii, în care să nu fie asemenea pricini, n-a fost nici o societate pe care pesimismul să nu o fi amărât cu fierea sa.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară