I

D-a stânga Râului Doamnei, razna de satul Domnești, se vede o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roșu și albastru. Pervazurile ușei – curate ca un pahar; prispa din față – lipită cu pământ galben; pe creasta casei, d-o parte și de alta, scârție, la fitece bătaie de vânt, două limbi de tinichea, așezate pe două goange cât gâgâlicea. Curtea, îngrădită cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite și grajd pus la pământ pe patru tălpoaie groase.

Ăst cămin fusese odinioară cu rost pe când trăia jupân Kivu. Fusese chiabur răposatul, dar biata Kivuleasă, rămasă singură, ca femeia, a luptat cu inima, iar nu cu gândul. S-a prăpădit cu firea, că Sultănica ajunsese fată mare.

Dar când e să-i meargă rău omului, pe orice-o pune mâna să sparge.

De câte ori n-o podideau lacrămile pe biata bătrână, privind acareturile mari, dar pline de sărăcie și de pustiu… Nu cerea de pomană… da’ și viața de azi până mâine viață e, or foc?

Doi juncănași, o vacă, doi cârlani, zece oi ș-un berbec e sărăcie lucie la o vatră de care alt’dată țineau opt perechi de boi ungurești, șase vaci cu ugerul cât căldarea, nouă cai iuți ș­o turmă de oi, ce umplea valea râului de behăit când coborau dinspre munte.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
Comenteaza! »

La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită.

Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului.

Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
Comenteaza! »

Prieteni din liceu, sfârșeam anul al doilea de facultate. Ceata noastră era un amestec de la Drept, de la Științe și de la Litere. Unii, trecând examenele de Drept, urmau cursurile de la Științele fizice; alții, distingându-se la Matematici, răsfoiau tomurile lui Mourlon, ca să susție, cu mai multă învierșunare, că Dreptul nu este o știință.

„Trubadurul” – cum îl porecliserăm noi – trecuse examenele de latinește și de grecește. Dezgustat de literatura veche, aruncând pe Leopardi supt cuvânt că prea e trist, purta în buzunarul unei haine măslinii poeziile lui Giusti și urma la anatomie și fiziologie cu o patimă nefirească și cu o scârbă ascunsă.

De cum începea luna lui mai, pentru noi încetau cursurile academice.

3 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »

Un afiș uzat, găsit într-o carte, mi-aduce aminte de teatrul vechi și de actorii lui, și mă gândesc cu ce plăcere mergea lumea la teatru pe vremea aceea, când toaletă era de rigoare și cucoanele se găteau ca de bal, ca să vadă și să fie văzute.

Era o întrecere între frumoasele de atunci, și pregătirile începeau cu ceasuri înainte. Părul era pus în papiliote de dimineață, fierele de frizat pentru zuluf uri, cari se purtau de-a lungul tâmplelor, stau gata la locul lor. Inelele scumpe, cerceii și brățările erau scoase din bisactele, rochiile încercate și potrivite, și slujnicile gata, care c-un ac în mină, care cu o sponcă, care cu pămătuful de pudră.

Și toaleta începea în fața oglinzei, ochii vioi se aprindeau de plăcere, sprinceana se arcuia cu negru, gura se rumenea de trandafiriu, unghia se împurpura de carmin și dinții își încercau fildeșul, schiţând surâsuri nevinovate. Apoi părul, cu pieptănătura lui complicată, o dată așezat, puful stârnea un nor alb de pudră, și umerii și sânul deveneau mai albi, colțul urechei se rumenea și el cu un pic de roz, smaraldele aruncau sticlirea lor verde, rubinul lăsa un picur de sânge pe un deget, egreta de diamant tremura în păr, mătasa foșnea, și când mănușele erau puse, binoclul și evantaiul luate, cupeul ce aștepta la scară huruia pe lespezi și urca dealul Copoului, unde era teatru de atunci.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »

Clint Eastwood, regizor premiat la galele Oscar, ne aduce o nouă dramă pe marile ecrane, „Sully: Miracolul de pe râul Hudson” („Sully”). Pelicula apare în cinematografele din România începând cu data de 9 septembrie 2016 şi îl are în centrul poveștii pe căpitanul Chesley „Sully” Sullenberger, interpretat de Tom Hanks, laureat al premiilor Oscar.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cinema, Video, Ştiri
Comenteaza! »

Humanitas Fiction a publicat romanul „Mr Gwyn” de Alessandro Baricco.

În „Mr Gwyn„, apărut în Italia în 2011, Alessandro Baricco este acelaşi romancier strălucit care ne pune la încercare capacitatea de a privi lumea dincolo de învelişul ei cotidian. Cu pas sigur şi decis, el intră în simetriile secrete ale misteriosului său personaj, urmărind cu virtuozitate exemplară cărările pe care acesta le străbate, iar rezultatul este o bijuterie literară.

Nimic din „arsenalul” care l-a făcut celebru nu lipseşte în acest al optulea roman al lui Baricco: nici corespondenţele poetice, nici detaliile subtile şi nici personajele stranii. Acum însă, sub chipul enigmaticului scriitor londonez Jasper Gwyn, el pare să se pună în ecuaţie pe sine însuşi.

Jasper Gwyn, scriitor londonez de succes, autor de romane cu mare căutare la public, hotărăşte într-o bună zi că nu mai vrea să scrie şi, în pofida protestelor agentului său literar, anunţă că pune capăt frumoasei sale cariere. Cum însă inactivitatea în voia căreia se lasă e cât pe ce să-l coste sănătatea, iar ceea ce ştie cel mai bine să facă este totuşi să scrie, el îşi propune să trăiască din meseria de copist. Un copist aparte, căci nu copiază texte, ci oameni, cu alte cuvinte face la comandă portrete scrise, ca un pictor care desenează pe bani chipul unui trecător, la colţ de stradă. Îşi amenajează, aşadar, cu infinită grijă un atelier într-un cartier al Londrei şi se lasă absorbit de aventura înţelegerii sufletului omenesc, fiindcă pentru el a scrie portretul cuiva este, aşa cum spune, „un fel de a-l aduce acasă”, de a-l face să se regăsească. Numai că după zece portrete şi un scandal de presă, dispare, nu fără a lăsa totuşi în urmă mai multe semne care conturează o enigmă fără răspuns: cine este în fond personajul acesta purtător a nenumărate chipuri răsfrânte în jocul de oglinzi al romanului?

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »