La sărbătoarea poemului său, Stephan Roll a invitat toate cosânzenele izvoarelor, toți voievozii vântului. E o orchestră a culorilor și a bucuriei, un covor de lumină scuturat peste balconul în oboseală al ochiului. Poemul sparge ferestrele poemului. Poemul se plimbă sub unghia roză a norilor. Poemul inundă ograda inimii. Poemul: ce flux-reflux pentru această amiază a iubirii! Nu e nevoie de experiență, știu: dacă i-ai reteza arterele, din Stephan Roll ar curge, în locul sângelui, poemul. Un curcubeu de rezonanțe și de imagini îi înfășoară ca un fular umerii. Pasul lui sună în moneda asfaltului, atinge ca o buză fluierul aerului. Mâna oprește ca un inel zborul, împrumută albastrul din aripa coțofanei, împletește beteala versului în ritmul ciocănitoarei, toarnă în degetarul rimei toată licoarea codrilor.

Aluneci palmele prin catifeaua paginilor cu semne de anotimpuri, fiecare literă: o scoică pentru infinitul chiotului, și iată: „pietrele tari trec desculțe gârlele”, „câmpul înnoptează în botul de pluș ud al vitelor”, treci peste ținuturi cu „circul cu roți și arcuri, cu saltimbanci fluizi”, deștepți oglinzile de rouă când „duc în ugere crinii zvelți în doniți laptele parfumului”. Și urmează, adâncă și văroasă ca o căpșună, Diana, zeița vânătorilor cu „lumina care e albă ca pieptul păsărilor de mare”, cu poetul care e „mai înalt decât tine cu o vrabie”. Aventura te îmbracă asemeni unui steag printre regi:

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Eseuri, Poezii
Comenteaza! »

Pentru generațiile care vin, Eminescu, așa cum ne obișnuisem a-l cunoaște, nu mai există. Există alt Eminescu — un poet inegal, adeseori mediocru și incorect, care-și repetă unele figuri și întorsături de cuvinte până la saturație.

Aceasta se datorește tocmai unora dintre admiratorii lui entuziaști, care nu s-au mulțumit să-l admire de la distanță, ci s-au apropiat să-l pipăie, să se frece bine de el, pentru propriul lor lustru.

Se știe cum a început infamia.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Articole
Comenteaza! »

Prieten bun, fantomă acuma și tu, nu știu de ce-mi amintesc de tine în seara asta misterioasă…

Afară fulgeră și geamurile întunecate ale odăiei mele se luminează la răstimpuri, ca de apropierea unui albastru flutur uriaș, rătăcit prin noapte. Un suflu de vânt trece și un miros tulburător de floare de tei își face loc și se strecoară în casă, adus de cine știe unde.

Poate mireasma asta ce stăpânea romanticele nopți de iunie ale orașului adolescenței noastre să te fi adus cu ea, sau poate apropierea furtunei ce se pregătește să fi dat simțurilor mele îndurerate o limpezime deosebită.

Acum, o picătură de ploaie, ca o pietricică zvârlită în geamuri, m-a făcut să tresar cu zgomotul ei sec, și nu știu pentru ce, în tăcerea care s-a lăsat mai mare parcă, te văd și mai lămurit.

Să n-aibă oare sufletele pace nici după moarte?

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Memorii
Comenteaza! »

La invitația Editurii Humanitas și a Institutului Francez din Timișoara, cunoscutul jurnalist și scriitor francez Thierry Wolton se află în România în perioada 31 ianuarie – 5 februarie 2019 pentru dezbateri și întâlniri dedicate primului volumul al trilogiei „O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică”, a cărui apariție în limba română reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente editoriale ale ultimelor luni.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Pe cărarea de sub coastă, Loveț pădurarul urca încet, cu torba goală și cu pușca la spinare.

Un cuc nerod cânta aproape, între frasinii de pe culme; altul îi răspundea din vale. Și era pădurea de curând înverzită, și frunza fragedă râdea la soare, și tot codrul întinerit răsuna de cântece.

Sub fagul cel mare de la mijlocul coastei, Loveț se opri, răzimat în pușcă. Toate dealurile dimprejur își răsfirau în lumină, ca niște arici, spinările țepoase. Granguri zglobii fluierau din vârful arinilor, gaițe se strigau peste poiene și, de pe un deal pe altul, mierlele se îngânau cu melodioase glasuri. Și toată răsfățarea verde a pădurilor strălucea ca un rai, în dimineața de primăvară.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Povestiri
Comenteaza! »

Într-un mic studiu critic e foarte greu a vorbi despre o chestie însemnată; sunt neajunsuri fatale care țin de marginile restrânse ale unui articol. Foarte des se întâmplă să nu fii înțeles așa cum ai fi dorit, pentru că n-ai avut destul spațiu pentru a-ți explica gândirile în toată întinderea lor. De altmintrelea nu numai sriitorul și spațiul restrâns al unui articol sunt de vină, ci de multe ori și nebăgarea de seamă a cititorului. Toate acestea împreună sunt pricina pentru care articolul meu Decepționismul… din volumul întâi a fost de mulți înțeles foarte greșit.

Așa, spre pildă, dl Petrașcu, într-un studiu critic asupra lui Eminescu, zice următoarele: „La noi, dl Gherea Dobrogheanu crede cu siguranță că pricina acestui decepționism, cum îl numește domnia sa, ar sta în disproporția dintre făgăduințele mari și actele mici ale revoluției noastre de la 1848. Spiritele au fost exaltate mai întâi de vorbe, în urmă desiluzionate de fapte, și astăzi ele respiră în această deziluzie.” Ceea ce pot zice cu siguranță e că dl Petrașcu nu m-a priceput, poate din cauza mea. În orice caz pentru mine pricina hotărâtoare a decepționismului ori pesimismului e alta. În articolul meu Decepționismul etc. am formulat în căteva rânduri părerea mea asupra cauzei ori cauzelor pesimismului. Și aceste rânduri, pentru mai mare siguranță, le-am subliniat. Iată-le: „Pricina decepționismului nostru, a decepționismului poeților noștri, obârșia lui, sunt anomaliile societății burgheze. Pricina boalei veacului e starea patologică a civilizațiunii burgheze”.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Eseuri
Comenteaza! »