Clint Eastwood, regizor premiat la galele Oscar, ne aduce o nouă dramă pe marile ecrane, „Sully: Miracolul de pe râul Hudson” („Sully”). Pelicula apare în cinematografele din România începând cu data de 9 septembrie 2016 şi îl are în centrul poveștii pe căpitanul Chesley „Sully” Sullenberger, interpretat de Tom Hanks, laureat al premiilor Oscar.

La data de 15 ianuarie 2009, întreaga lume a asistat la un eveniment ce a devenit cunoscut sub numele de „Miracolul de pe râul Hudson”, după ce căpitanul „Sully” Sullenberger a reușit să-și ghideze aeronava avariată spre apele înghețate ale râului Hudson, unde a efectuat o aterizare forțată care a dus la salvarea celor 155 de persoane aflate la bord. Totuși, în ciuda faptului că Sully a fost aclamat de presă și de public pentru excepționalele sale abilități de navigație aeriană, evenimentul a fost urmat de o anchetă care amenința să-i distrugă atât reputația, cât și cariera.

Din distribuția filmului mai fac parte Aaron Eckhart în rolul copilotului lui Sully, Jeff Skiles și Laura Linney, nominalizată la premiile Oscar, în rolul soției lui Sully, Lorrie Sullenberger.

Eastwood s-a ocupat de regie, scenariul fiind scris de Todd Komarnicki, având la bază cartea Highest Duty, scrisă de Chesley „Sully” Sullenberger și Jeffrey Zaslow. Proiectul a fost produs de Eastwood, Frank Marshall, Allyn Stewart și Tim Moore, Kipp Nelson și Bruce Berman fiind producătorii executivi.

Filmul i-a oferit lui Eastwood ocazia de a lucra din nou alături de colaboratori de-ai săi mai vechi, care au contribuit la realizarea celui mai recent proiect al regizorului, populara peliculă „Lunetistul american”: directorul de imagine Tom Stern și scenograful James J. Murakami, ambii nominalizați la Oscar pentru contribuțiile aduse peliculei „Schimbul”, designerul de costume Deborah Hopper și noul editor de imagine Blu Murray. Muzica a fost compusă de Christian Jacob și The Tierney Sutton Band.

Note de producţie

La câteva momente după decolarea de pe aeroportul LaGuardia din New York, un stol de păsări a intrat în coliziune cu o aeronavă US Airways, zborul 1549, avariind ambele motoare la doar 853 de metri altitudine, cauzând o aterizare forțată și imediată pe apă. Acest eveniment s-a dovedit a fi fără precedent. „Nimeni nu se pregătește niciodată pentru un astfel de incident,” se aude vocea lui Tom Hanks, care-i dă viață căpitanului Chesley Sullenberger, personajul principal în pelicula „Sully: Miracolul de pe râul Hudson”, regizată și produsă de Clint Eastwood.

Povestind evenimentele reale care au avut loc în acea friguroasă zi de ianuarie a anului 2009, filmul explorează și consecințele sale autentice. Avionul transporta 150 de pasageri și 5 membri ai echipajului, și cu toate acestea, nu a existat nici măcar o victimă – nici în aer, nici în apă. Dar după cum dezvăluie „Sully,” în zilele care au urmat după evenimentul ce avea să intre în istorie sub numele de „Miracolul de pe râul Hudson”, pilotul care a dat dovadă de calități excepționale, datorate anilor de experiență, și de un calm extraordinar în ciuda potențialei catastrofe cu care urma să se confrunte, a fost convocat în repetate rânduri la Biroul Național American pentru Siguranța Transporturilor (NTSB) pentru a-și justifica acțiunile.

Tocmai această latură a poveștii, cea pe care lumea nu a aflat-o, l-a atras pe Eastwood în proiect. „O persoană capabilă să-și păstreze calmul atunci când lucrurile o iau razna, care poate să trateze problemele fără să intre în panică, e o persoană cu un caracter aparte, pe care o urmărești cu interes într-un film. Dar pentru mine, conflictul real apare abia după, atunci când comisia de anchetă îi pune la îndoială deciziile, deși el salvase atâtea vieți.”

„Nu sunt pilot,” spune Hanks, „dar știu că sunt șanse infime să reușești o asemenea aterizare. Acesta a fost un om foarte pragmatic, care a înțeles autenticitatea a ceea ce a reușit să facă și ce a însemnat acest lucru. El nu va spune niciodată că este un erou, dar să ai încredere în tine că poți duce la capăt o asemenea aterizarea? Aceasta este o faptă cu adevărat eroică. Iar el a plătit prețul aferent.”

El trebuia să plătească acest preț atât ziua, când el și copilotul său, Jeff Skiles, erau interogați de comisia de anchetă, cât și noaptea, când Sully era bântuit de coșmaruri referitoare la ce s-ar fi putut întâmpla – ceea ce ar fi avut toate șansele să se întâmple – dacă el ar fi întors avionul în căutarea unei piste de aterizare mai puțin fluide. Filmul, bazat pe cartea scrisă de Sullenberger și autorul Jeffrey Zaslow, intitulată „Highest Duty”, pune de asemenea accentul pe povestea nespusă, pe detaliile care nu au ajuns în presă.

Producătorul Allyn Stewart oferă detalii despre conversațiile inițiale cu Sullenberger: „În secunda în care Sully a început să ne ofere detalii despre ce i s-a întâmplat după eveniment, am realizat că aceasta era arhitectura reală a filmului. Am găsit apoi un scenarist grozav, Todd Komarnicki, care să adapteze cartea. El e foarte bun când vine vorba să expună personaje normale, iar aceasta este esența lui Sully: el ar fi primul care ar spune că nu-i decât un simplu om care și-a făcut treaba foarte bine.”

„Sully este un bărbat care s-a pregătit toată viața să facă acest lucru imposibil, pentru care nici nu știa că se pregătește,” observă Komarnicki. „Dar atunci când îl întâlnești, după 10 minute petrecute în compania lui, îți dai seama: Desigur că a reușit să facă asta și nimeni altcineva n-ar fi putut să o facă. Dar frumusețea acestui film este că avem în sfârșit ocazia de a spune întreaga poveste. O poveste adevărată pe care nu o cunoaște nimeni, deși toată lumea are impresia că o știe? Iată un mister extraordinar pe care să-l dezvălui pe ecran.”

Producătorul Frank Marshall spune: „Ținând cont de amănuntele cunoscute în toată lumea despre Sully și aterizarea reușită de el, ce i s-a întâmplat după ce a devenit faimos peste noapte este ceva fascinant. Maniera în care Todd a abordat scenariul a presupus ca povestea pe care o știi, cu elementele cheie ale acelei zile, să fie transformată într-una de care nu ai mai auzit, publicul având astfel ocazia de a simți pe pielea sa cum s-au derulat evenimentele atunci.”

O altă poveste pe care nu o cunosc foarte mulți oameni – una pe care regizorul însuși e posibil să o fi uitat cu mult timp în urmă, dar care îl leagă într-o manieră unică de tema și subiectul filmului – a ieșit la iveală atunci când a început producția peliculei. Pe când era un tânăr de 21 de ani din Armata Statelor Unite, Eastwood a călătorit cu una din aeronavele Forțelor Navale, „dinspre Seattle către Alameda,” povestește el. „Era o vreme furtunoasă, iar noi ne-am prăbușit undeva pe lângă Point Reyes, California, în Pacific, așa că m-am trezit în apă, înotând câteva mile către țărm, gândindu-mă: 21 de ani nu sunt o viață suficient de lungă.”

Tim Moore, producătorul peliculei – și directorul de producție cu care Eastwod colaborează de foarte mult timp – declară: „Ceea ce este cu adevărat remarcabil e că el [Clint] își aduce aminte exact cum a avut loc aterizarea – cum coada avionului a început să coboare și cum toată lumea a trebuit să iasă din avion rapid deoarece toți credeau că avionul urma să se scufunde rapid, așa că au început imediat să înoate. Deși nu cred că acesta a fost un factor în alegerea filmului, cred că punctele în comun i-au adus în minte o mulțime de amintiri; e interesant cum acest proiect parcă și-a făcut drum către el.”

Deși nu-și compară experiența cu cea a pasagerilor și a echipajului zborului 1549, aceasta i-a oferit totuși o perspectivă aparte în vederea regizării poveștii lui Sully. „Presupun că dacă aș fi fost într-o situație similară,” spune Eastwood, „ca pilot, aș fi încercat mai degrabă o aterizare pe apă, decât să zbor către un loc fără pistă.”

„Sully era familiarizat cu acea zonă,” adaugă regizorul. „Știa unde sunt eliporturile și feriboturile, așa că a ales locul perfect, de unde toată lumea ar fi avut rapid acces la ele. Nu e de parcă s-ar fi aflat în mijlocul oceanului, el știa că cineva va fi pe-acolo să îi vadă.”

„Am ales răul mai mic,” spune însuși căpitanul Sullenberger. După ce a pierdut controlul asupra ambelor motoare ale aeronavei A320, el a constatat rapid că cea mai bună opțiune era să aterizeze pe râul Hudson, care desparte New Jersey de partea de vest a Manhattan-ului. „Nu exista niciun alt spațiu suficient de lung, de lat și de neted în toată zona metropolitană a New York-ului unde să poată ateriza un avion de pasageri.”

Acum, la 7 ani și jumătate după eveniment, el poate să privească înapoi și să vadă lucrurile în perspectivă: „O parte din contextul emoțional al poveștii se datorează timpurilor în care s-a petrecut, evenimentul având loc într-un moment în care existau neliniști la nivel internațional pe mai multe fronturi: era perioada post 9/11, aveam trupe în Orientul Mijlociu, tocmai avusese loc criza financiară din 2008… lumea era îngrijorată. Faptul că întâmplarea a avut loc în Manhattan și că am supraviețuit cred că le-a dat oamenilor speranță, chiar și celor care nu aveau vreo legătură directă cu zborul.”

Producătorii nu numai că au ales să surprindă împrejurimile adevărate în care a avut loc evenimentul, filmând cât mai multe scene în New York, ei au și căutat să implice în film un număr considerabil dintre locuitorii care au fost prezenți în acea zi. Această strategie nu a însemnat doar ca echipa de producție să apeleze la ei în scopuri de cercetare, discutând cu ei despre ce-și mai aduceau aminte, ci și recrutarea mai multor persoane care au făcut parte din echipa de salvare, pentru a repune în scenă eforturile acestora, de data aceasta în fața camerelor. Atât voluntari și membri ai Crucii Roșii, cât și persoane care s-au folosit de elicoptere și bărci pentru a-i salva pe cei aflați la bordul avionului s-au întors „la fața locului” pentru a reface actele eroice duse la capăt în acea zi. Ceea ce a consolidat remarca lui Sullenberger conform căreia rezultatul pozitiv nu s-a datorat doar acțiunilor rapide și sigure ale unei persoane, ci curajului mai multor persoane.

Căpitanul Chesley „Sully” Sullenberger pe care a ajuns să-l cunoască lumea recent a început să piloteze încă de la vârsta de 14 ani, „de când a ajuns să fie suficient de înalt cât să vadă ce se întâmplă din carlinga pilotului,” glumește Tom Hanks. Tânărul pilot s-a înscris apoi în Academia Forțelor Aeriene din SUA, pilotând avioane de vânătoare timp de 5 ani în armată, ajungând la gradul de căpitan, înainte de a deveni pilot pe avioane comerciale.

„Aceasta este viața unui aviator profesionist,” continuă actorul. „Dacă s-ar apuca să calculeze, probabil ar avea vreo 20.000 de ore de zbor în calitate de pilot. Adică o mulțime de decolări și de aterizări, o mulțime de priviri aruncate instrumentelor de bord pentru a vedea dacă ceva nu merge bine, și câteva momente periculoase pe ici și colo pe parcursul unei cariere.”

Dar nimic din ce i se întâmplase până atunci nu s-a putut compara cu ce s-a petrecut în cele 208 secunde care aveau să reprezinte apogeul experiențelor sale. Piloții se antrenează din greu pentru a fi pregătiți să înfrunte orice situație ar putea apărea când sunt în aer și deodată, Sully se vede pus față în față cu provocarea carierei sale. „Un stol de gâște au intrat în coliziune cu motoarele și boom! Sully s-a trezit că pilotează un planor fără forță, cu 155 de suflete la bord – inclusiv al său. Ce bine că a avut acele 20.000 de ore de experiență în mânecă,” spune Hanks.

Rolul lui Sully a fost unul pe care Hanks, un actor mereu la căutare, nu l-a putut refuza, deși a trebuit astfel să amâne o pauză binemeritată. „Câteodată ai ocazia să citești ceva extrem de emoționant, care în același timp e foarte simplu, o combinație perfectă de stil și tehnică,” declară el. „Ei bine, eu sunt un actor foarte competitiv, așa că am știut din prima că trebuia măcar să-mi încerc norocul, deși lucrasem constant în ultimii 6 ani. Desigur că eram epuizat, dar, exact ca o injecție cu adrenalină, rolul lui Sully, dl. Clint Eastwood… totul a venit la pachet. Am simțit că nu pot să ratez o asemenea șansă, să joc în acest „double-header” extraordinar, la finalul acestui lung sezon de baseball.”

Deși cei doi n-au mai lucrat împreună până acum, Eastwood declară: „Tom a fost unul dintre primii la care ne-am gândit pentru acest rol. Dar în acel moment el tocmai finaliza filmările pentru o altă producție și chiar nu am crezut că l-am putea coopta în proiect. Dar după ce a citit scenariul și i-a plăcut, s-a arătat disponibil. Și a fost un tip remarcabil, un profesionist desăvârșit, a fost foarte ușor să lucrez cu el.”

Stewart povestește: „Sully are acea calitate de „tip obișnuit”, care cred că i-a adus aminte lui Clint de Jimmy Stewart, așa că imediat ce ne-am gândit la asta, ne-am dat seama că „Nimeni nu s-ar potrivi mai bine decât Tom Hanks.””

Producătorii au apreciat de asemenea și aportul lui Hanks în momentele în care camerele erau oprite. Eastwood spune: „Are un simț al umorului extraordinar, așa că ne distram tot timpul. Stătea câteodată și aștepta, chiar și în ploaie, și tot făcea membrii echipei să râdă.”

În ciuda atitudinii sale binevoitoare de pe platou, Hanks recunoaște că atunci când dai viață unei persoane reale „te simți mereu intimidat. Îți spui ție însuți: „Nu mă voi exprima niciodată ca el, nu voi semăna niciodată cu el. Sper măcar să pot întruchipa câteva aspecte, câteva laturi ale personalității sale, caracteristicile sale, gravitatea sa, farmecul său,” oricine ar fi acea persoană. Și apoi te apuci de lucru.”

Adevăratul Sully nu și-a făcut nicio grijă când a auzit că Hanks îi va da lui viață. „Pe lângă faptul că urmau să facă un film despre mine, regizat de un povestitor atât de talentat precum Clint Eastwood, să aflu că Tom Hanks mă va juca pe mine… mi s-a părut echipa de vis,” spune Sullenberger. „Eram conștient că Tom e un actor care se poate transforma pe sine, dar prima oară când am văzut un cadru întreg cu el îmbrăcat în costum de pilot și părul albit, am rămas profund impresionat. A fost ceva incredibil.”

De fapt, înainte de începerea producției, soția lui Sullenberger, Lorrie, a fost extrem de nerăbdătoare să-i vadă pe cei doi împreună. „Când l-am văzut pentru prima oară pe Tom, totul mi s-a părut atât de ciudat… Dar apoi m-am trezit uitându-mă la soțul meu și gândindu-mă: „Părul lui arată exact ca al lui Tom… stai… părul lui Tom arată exact ca al lui Sully!”” râde aceasta.

Pe lângă misiunea de a-l reprezenta cu acuratețe pe Sully din punct de vedere fizic, Hanks a fost însărcinat și cu recrearea celor mai solicitante momente din viața acestuia, nu doar pe dinafară, ci și pe dinăuntru. Actorul a trebuit astfel să transmită procesele de gândire extrem de rapide ale pilotului, care i-au permis să controleze acea situație aparent incontrolabilă cu care a trebuit să se confrunte, deși nu fusese niciodată instruit pentru acest eveniment anume, cu excepția unor discuții teoretice în clasă.

Alături de Hanks pe puntea de decolare s-a aflat Aaron Eckhart, care a obținut rolul copilotului Jeff Skiles. Eckhart spune că scenariul pentru Sully: Miracolul de pe râul Hudson l-a emoționat profund. „Era structurat extraordinar de frumos, deoarece de la momentul în care avionul decolează și până în momentul în care păsările se ciocnesc de motoare, trec abia 3 minute și jumătate. Cum poți să faci un film întreg doar despre asta? Dar rezultatul este foarte emoțional, iar tensiunea se acumulează pe parcursul poveștii, arătând publicului ce li s-a întâmplat acestor doi bărbați care, pentru lumea din exterior, reprezentau doi eroi. Chiar cred că aceasta este o poveste eroică, din care putem învăța multe.”

Pentru a-i ajuta să se pregătească de scenele care zugrăvesc acele momente critice din aer, Sullenberger le-a explicat propriul proces prin care a trecut în acel moment. Primele sale trei gânduri – apărute în doar câteva fracțiuni de secundă – l-au purtat de la stadiul de om căruia nu-i vine să creadă că așa ceva s-a întâmplat, care nu vrea să creadă că așa ceva a putut avea loc, la stadiul de om care-și dă seama ce s-a întâmplat cu adevărat. El le-a spus actorilor că aceste gânduri au dus la 3 acțiuni clare: să devină stăpân pe sine, să stabilească priorități clare și să gestioneze volumul de lucru, încercând să nu facă prea multe, ci doar ce era necesar pentru rezolvarea problemelor, pas cu pas, în scurtul interval de timp pe care-l aveau la dispoziție. Hanks și Eckhart trebuiau să asimileze elementele intelectuale ale acelei progresii, urmând ca apoi să arate exact cum, după ce au acceptat situația cu care se confruntau, Sully și Skiles au reușit aterizarea.

Ceea ce puțini oameni știu, nici măcar cei doi actori nu știau asta înainte de proiect, este că Sully și Skiles, care au colaborat ca o mașinărie bine unsă, se întâlniseră pentru prima oară cu câteva zile înainte de zbor – fenomen obișnuit dacă se ia în considerare faptul că mii de piloți traversează lumea la orice oră din zi și din noapte. Din fericire, instruirea lor le permite acestora să comunice fără niciun efort și să se ajute chiar și atunci când nu e timp suficient să se discute problema până la capăt.

Înainte de a începe filmările, Eckhart a intrat și el în contact cu cel pe care urma să-l portretizeze. Amintindu-și de discuția purtată cu actorul, Skiles declară: „Am vorbit timp de vreo două ore și mi-a pus o grămadă de întrebări despre cum este să fii pilot, nu doar despre motivele care m-au împins să aleg această carieră, ci și despre cele care m-au convins să fac asta în continuare, după eveniment.”

„Jeff mi-a spus că, în primul și în primul rând, ei au avut tot timpul zborul sub control și au simțit că pot face o aterizare corectă, controlată, pe râul Hudson,” spune Eckhart. „De asemenea, el mi-a povestit despre efectele pe care le-a avut această traumă asupra lor ulterior: stres, insomnie, pierderea apetitului, anxietate, lucruri de genul acesta. Totul a durat 2-3 luni, timp în care au primit consiliere. El e pilot și în prezent; a devenit chiar căpitan.”

La fel ca Hanks, Eckhart a reușit să se asemene foarte bine cu adevăratul Skiles, atât în înfățișare cât și în comportament. Marshall a fost de părere că producția a avut mare noroc că „doi tipi atât de interesanți se aflau în carlingă în momentul în care s-a întâmplat totul. Sully e un tip mai rezervat, mai tăcut, iar Jeff Skiles e foarte haios. Eckhart a adus o undă de nonșalanță acțiunii care se petrece în film, situația fiind extrem de gravă. A fost frumos să vedem că dinamica dintre cele două personaje jucate de Hanks și Aaron s-a manifestat atât de bine.”

„Tom este un actor extraordinar,” adaugă Eckhart. „Se controlează atât de bine, parcă nu depune niciun efort. Mi-ar plăcea să cred m-a influențat colaborarea cu el, că am reușit să-i fur câteva trucuri.”

Ambii actori au petrecut mai mult ore în simulatoare de zbor, înainte de începerea filmărilor, pentru a intra în pielea personajelor cât mai convingător. „Am făcut simulări alături de căpitanul Sullenberger și de dl. Eastwood,” adaugă Eckhart, mărturisind că până la urmă actorii au ajuns să se descurce destul de bine în acele posturi, astfel încât să pară credibili pe marele ecran. „Piloții par atât de relaxați, de parcă s-ar afla acasă la ei în carlingă, așa că era obligatoriu să ne iasă bine. Am început să ne obișnuim cu rolul de pilot.”

„L-am invitat pe Sully să ne ajute oricând era disponibil,” adaugă Eastwood. „El a fost foarte amabil să facă rost de simulatoare și de piloți care să le arate lui Tom și Aaron exact ce trebuiau să facă. Au făcut cursul intensiv, dar chiar și-au pus tot sufletul.”

Deși abordarea unui personaj atât de cunoscut în presă a reprezentat o parte din provocarea întâmpinată de Hanks, grija lui cea mai mare a fost „înglobarea nivelului de experiență și de pricepere pe care Sully le-a dovedit în carlingă.” Niciun fel de asigurări verbale oferite de Sullenberger nu s-a putut compara cu ce a simțit Hanks în momentul în care a luat în mâini manetele de comandă ale simulatorului. „El tot continua să-mi spună: „Vei vedea cum e să zbori atunci te vei afla în simulator,” și trebuie să recunosc, a fost cea mai veridică experiență de până acum. Te simți exact ca într-un avion, nu-ți trebuie imaginație deoarece felul în care e construit – înclinarea camerei, mișcarea – este extraordinar.”

Ambii actori au descoperit pe durata instructajului că Skiles a fost cel care s-a ocupat de fapt de decolare, deoarece copiloții trebuie să se ocupe de un anumit număr de decolări pentru a putea fi avansați la gradul de căpitan. După cum este prezentat și în film, Sullenberger a preluat comanda după ce păsările au lovit motoarele, având mult mai multă experiență decât colegul său.

Eastwood nu numai că a fost un observator al simulărilor, el le-a și filmat astfel încât actorii să poată le poată viziona și să poată învăța din aceste repetiții. Hanks spune: „Din fericire, aveam planul zborului cu noi, știam ce trebuia să facem și am apăsat butoanele pe care trebuia să le folosim, exercițiu pe care l-am făcut de mai multe ori. Era o metodă distractivă de a-ți petrece ziua, dar de asemenea căpătai această senzație existențială că te afli într-o atmosferă practică și reală și îți dădeai seama cu adevărat cât de scurt a fost intervalul în care s-au petrecut toate și cât de multe decizii și sentimente trebuie să le fi trecut prin minte lui Sully și Skiles. În cele din urmă, eu și Aaron am devenit foarte nerăbdători să ne asigurăm că felul în care vom reprezenta personajele pe ecrane va părea credibil, astfel încât să le facem acestora dreptate.”

Aproape imediat după ce primește confirmarea că toți pasagerii de la bordul aeronavei sunt în siguranță, îl vedem pe Sully sunându-și soția în California. Ea încă nu a auzit de incident și e derutată de asigurările verbale oferite de soțul său cum că el ar fi în regulă. Apoi ea pornește televizorul și vede prima știre dintr-o lungă serie în care soțul ei va apărea în următoarele zile.

Laura Linney, care se afla la New York în ziua în care a avut loc evenimentul, a fost distribuită în rolul esențial al lui Lorrie Sullenberger chiar înainte de a citi scenariul. Linney a mai lucrat cu Eastwood în trecut, când el i-a fost regizor în pelicula Puterea, în care actrița i-a dat viață fiicei personajului jucat de Eastwood. După acea colaborare, Linney a fost bucuroasă să poată lucra din nou cu regizorul.

„Atunci când o persoană atât de minunată precum este Clint Eastwood te invită să faci parte dintr-un proiect, spui da fără să stai pe gânduri,” povestește ea. „Știi că te vei distra foarte bine, că materialul va fi unul foarte interesant, că vei lucra cu oameni grozavi și că vei colabora din nou cu echipa lui care se completează atât de bine și care te tratează atât de bine pe tot parcursul producției. Clint reușește să creeze cu eleganță și discreție o atmosferă în care e o plăcere să lucrezi, e raiul pur și simplu. Aș putea să fiu doar figurantă în filmele lui pentru tot restul vieții și m-aș simți foarte bine făcând asta!”

Lorrie Sullenberger a fost mai mult decât mulțumită de distribuție: „Laura este o actriță desăvârșită și am fost în culmea fericirii când am auzit vestea. Înainte să aflăm cine vor fi actorii aleși, eu și Sully ne-am gândit cine s-ar fi potrivit pentru fiecare rol. Acum, nici nu pot să mă gândesc la altcineva mai potrivit care ar putea să-mi dea viață pe ecran.”

Linney a fost impresionată de capacitatea lui Lorrie de a trata, emoțional vorbind, toate evenimentele în care era implicat soțul ei aflat la aproximativ 4800 de kilometri depărtare și, în același timp, de a face față taberei de ziariști care apăruse deodată pe gazonul din fața casei.

„Povestea era spusă pe toate canelele de televiziune, iar viețile lor s-au schimbat deodată, dar în același timp, ea era scoasă din peisaj,” crede Linney. „Ea ținea legătura cu el prin intermediul telefonului, iar acest lucru e greu de imaginat, să știi că soțul tău a trecut printr-o experiență atât de traumatizantă, iar tu să nu-l poți vedea timp de mai multe zile… Ea are parte de vocea lui și îl poate vedea la televizor, dar asta e tot.”

În film, o bună bucată din timpul lui Sully de după aterizare este ocupat de Biroul Național American pentru Siguranța Transporturilor. În realitate, audierile la NTSB nu au avut loc decât 18 luni mai târziu; producătorii s-au folosit de o licență artistică, condensând evenimentele pentru a prezenta povestea completă în intervalul de timp corespunzător filmului.

A fost o alegere pe care Hanks a apreciat-o. „Am considerat aceste momente ca fiind unele dntre cele mai fascinante, atât pentru personaj, cât și pentru film,” spune el. „A fost un deliciu să le joc, deoarece miza e uriașă pe tot parcursul procesului.”

Actorul a beneficiat și de perspectiva unică a lui Sullenberger asupra acestor audieri care pot fi uneori destul de potrivnice, dat fiind faptul că Sully a condus și el investigații și astfel s-a aflat de ambele baricade ale procedurii. Hanks explică: „Sully mi-a zis cu gura lui: „Cei aflați de cealaltă parte a mesei sunt și ei oameni buni.” El știe ce face această comisie și că e posibil ca membrii ei să nu dispună de toate informațiile. Dar pe fundul râului se află un echipament foarte scump, iar ei trebuie să-și dea seama ce s-a întâmplat mai exact.”

Echipa NTSB din film este compusă din Mike O’Malley, în rolul anchetatorului principal Charles Porter, Jamey Sheridan în rolul lui Ben Edwards și Anna Gunn în rolul lui Elizabeth Davis. De partea lui Sully și Skiles se află Mike Cleary, reprezentantul sindicatului jucat de Holt McCallany, și Larry Rooney, din partea US Airways, jucat de Chris Bauer.

Cele trei însoțitoare de zbor din acea zi – Shiela Dail, Donna Dent și Doreen Welsh – sunt jucate în film de Jane Gabbert, Ann Cusack și Molly Hagan. Iar Patch Darragh îi dă viață lui Patrick Harten, controlorul de trafic aerian care a răspuns apelului de ajutor al lui Sully și a încercat să găsească o pistă în apropiere pe care avionul să aterizeze.
„Sully: Miracolul de pe râul Hudson” nu prezintă doar momentele terifiante prin care au trecut cei aflați la bordul aeronavei, ci și eforturile incredibile întreprinse imediat în vederea salvării acestora din apele înghețate ale râului. De fapt, echipa lui Eastwood a căutat să implice în film cât mai multe persoane dintre cele care au ajutat în timpul evenimentului. Printre acestea se numără și căpitanul Vincent Peter Lombardi, care se joacă pe sine în film, el fiind cel aflat la comanda feribotului Thomas Jefferson, care are astfel ocazia de a-și îndrepta încă o dată nava către avionul scufundat.

Ofițerul Michael Delaney și detectivul Robert Rodriguez, membri ai unității de salvare aeriene/acvatice a NYPD din Floyd Bennett Field, Brooklyn, au participat de asemenea la filmări. Delaney, care în film e jucat de Jerry Ferrara, a contribuit la capitolul cascadorii, după cum a făcut și Rodriguez; pe parcursul producției, acești scafandri curajoși au remarcat că, deși ei sar în mod constant din elicoptere deoarece asta presupune fișa postului, să o facă pentru un film, fără acel val de adrenalină care apare odată cu urgențele reale, a transformat activitatea în ceva cu adevărat nebunesc! În plus, dintre voluntarii și membrii Crucii Roșii care au fost în acea zi prezenți pentru a distribui pături și haine groase (cele mai solicitate articole fiind șosetele uscate), aproximativ o duzină au pus din nou în scenă eforturile realizate, inclusiv Chris Mercado, directorul regional al organizației Greater New York Chapter.

Mai mulți reporteri din zona New York-ului apar în film jucându-se pe sine, inclusiv Randall Pinkston, Bobby Cuza și Kristine Johnson. De asemenea, căpitanul Larry Guthrie, căpitanul Lucy Young, căpitanul Lori Cline și copilotul Jon Witten, piloți în viața reală, apar în film în rolul operatorilor simulatorului de zbor.

Scenele din exterior ale peliculei au fost filmate în principiu în locații adevărate din New York – unde să recreezi mai bine evenimentele zilei dacă nu de-a lungul râului Hudson și pe cheiurile din împrejurimi, care le-au fost atât de utile adevăraților protagoniști la acel moment?

Pentru a transpune scenariul pe ecran, Eastwood a lucrat cu obișnuiții săi parteneri creativi din spatele scenei: directorul de imagine Tom Stern, scenograful James J. Murakami, designerul de costume Deborah Hopper și editorul de imagine Blu Murray. Folosindu-se de camere ALEXA IMAX de 65 de mm oricând era nevoie și de camere RED pentru cea de-a doua echipă și pentru cadrele din aer, filmările au început la începutul toamnei lui 2015, într-un hangar din Kearny, New Jersey, unde s-au filmat scenele în care ofițerii unității de scafandri a NYPD au sărit într-un elicopter după primirea apelului de urgență.

În zilele următoare, au fost realizate cadre cu reacțiile mulțimii de la locul imaginar unde urma să aterizeze avionul, filmate pe podul George Hudson din Upper West Side, la Time Warner Center și la Columbus Circle. Cheiul 81, din apropierea muzeului Intrepid, a fost folosit pentru realizarea cadrelor cu feriboturi, producția folosindu-se de feriboturile companiei NY Waterway, exact cum au făcut cei care au răspuns apelului în ziua evenimentului.

Una din secvențele în care Sully se deplasează prin aeroport pentru a ajunge la avionul ghinionist a fost filmată în terminalul US Airways de pe aeroportul LaGuardia, iar o scenă în care el și Skiles „se plimbă și discută” în oraș a fost filmată de-a lungul Fifth Avenue, între străzile 55 și 57. Ultima zi de filmări în New York a purtat echipa de producție prin tot orașul, în timp ce Sully încearcă să-și alunge demonii prin alergat, pornind din East River și oprindu-se în Times Square la ora 2 dimineața.

„New York este de fapt o adunare de orașe mai mici, așa că pe măsură ce mergi de colo colo, treci dintr-un orășel în altul,” observă Hanks. „Toată lumea părea să știe că facem acest film care, în multe privințe, este o poveste tipică New York-ului. Atmosfera era cu siguranță una de bunăvoință și pentru că aveam acel smoc de păr alb, toată lumea îmi striga: „Hey, Sully!”, „Așa se face!”și „Uite omul miracolul-de-pe-râul-Hudson!”. Toți simțeau că fac parte din film, ceea ce era foarte plăcut.”

Lăsând la o parte locuitorii New York-ului, asigurarea cooperării cu anumite entități necesare nu a fost mereu ușoară. Tim Moore explică: „NY Waterways era crucială pentru noi deoarece compania a avut cam 9 feriboturi în jurul avionului în acea zi. Dar afacerea lor fiind uriașă și noi fiind acolo în cea mai aglomerată perioadă a anului pentru ei, Papa fiind de asemenea în New York, la fel și demnitari străini veniți din toate țările pentru întâlnirea organizată de Națiunile Unite…. Din punct de vedere logistic, a fost destul de dificil, dar din fericire pentru noi, compania și-a intrat în rol și ne-a ajutat extraordinar de mult.”

Vremea a fost mai puțin cooperantă cât timp echipa de producție s-a aflat în oraș; totuși, partea bună este că „Astfel, s-a creat acea atmosferă pe care Clint și-o dorea pentru film,” zâmbește Moore.

După ce producția s-a mutat din New York, mai multe scene au fost filmate în diferite locații din Atlanta, Georgia. Healy Building și JW Marriott – Buckhead au dublat pentru exteriorul și interiorul locațiilor de la Alex Hotel, unde au stat Sully și Skiles. Centrul de Cercetări Medicale din Atlanta a fost folosit pentru înfățișa St. Luke’s Hospital, iar Meehan’s Public House a ținut locul pentru Landmark Tavern, unde Sully se oprește pentru un pahar.

Producătorii au filmat de asemenea scene în camera de hotel a lui Sully din Courtyard Atlanta în Norcross, au folosit o casă privată din Alpharetta pentru a înfățișa locuința lui Sully și Lorrie, au mers la Aerodromul Peach State din Williamson pentru a recrea scene pe o pistă de aterizare din Texas și au folosit spații de la Gwinnett Technical College din Lawrenceville pentru a crea diferite interioare, inclusiv camera de control pentru traficul aerian și biroul aferent, cât și camera de audieri a NTSB.

De acolo, producția s-a mutat în Sudul Californiei, mai exact pe platourile exterioare ale Warner Bros. Studios și Universal Studios.

Puntea de decolare a aeronavei A320 a fost creată pe scena 19 a Warner Bros., iar platoul a fost susținut de un cardan, dar pentru că nu sunt multe rezervoare de apă disponibile la Hollywood care să poată susține un avion de aproximativ 42 de metri lungime, producătorii s-au declarat mulțumiți să se mute la vecinii de la Universal, la Falls Lake. Acolo nu doar că exista spațiu suficient pentru Airbus, dar echipa a putut să construiască și o pereche de fațade pentru feriboturi, care să se potrivească cu cadrele filmate de la distanță realizate în New York, cărora ulterior Michael Owens – supervizor efecte vizuale – urma să le adăuge avionul.

În intervalul de timp în care avionul a plutit pe Hudson, acesta stătea înclinat, cu porțiunea din spate a cabinei pe jumătate scufundată. Pentru producție s-a folosit un cardan de 350 de tone, mult mai mare decât cel folosit doar pentru carlingă, pentru a balansa avionul când în față, când în spate sau într-o parte. Cardanul a permis de asemenea ca avionul să se ridice și să coboare, pentru a arăta cum se scufunda aeronava încetișor, pe măsură ce tot mai mulți pasageri ieșeau din cabină. Atunci când primii pasageri ajung pe aripile avionului, aceștia sunt relativ uscați; dar atunci când echipajele de salvare le vin în ajutor, ei deja sunt în apă până la genunchi.

De la acel eveniment, US Airways a fost cumpărată de American Airlines care, spune Stewart, „ne-a ajutat incredibil de mult în misiunea noastră de a aduna toate piesele componente de care aveam nevoie pentru avion. Ei s-au bucurat să fie implicați în proiect deoarece aceasta este o amintire incredibilă pentru toți cei din industria aeronautică. În istoria aviației, acest eveniment este extraordinar – și pozitiv.”

După cum era esențial ca avionul și acțiunile petrecute în 15 ianuarie 2009 să pară verosimile în film, la fel de necesar era ca actorii și figuranții să arate precum persoanele implicate în eveniment în realitate. Designerul de costume Deborah Hopper, care a lucrat cu Eastwood în mai bine de 20 de filme în cariera sa, știe că regizorul face tot posibilul pentru a da un aer de autenticitate producțiilor sale, așa că ea s-a asigurat că ținutele create vor fi fidele costumelor autentice. Ca parte din cercetările necesare presupuse de un astfel de proiect, Hopper a analizat reportaje vaste și o mulțime de alte surse media pe care le-a găsit, pentru a se familiariza cu îmbrăcămintea purtată de pasageri și de echipajele de salvare.

„Desigur, uniformele lui Sully și Skiles sunt autentice, exact ceea ce purtau piloții companiei în acel moment,” declară ea. „După aterizare, niciunul nu avea alte haine uscate la el, așa că autoritățile responsabile cu ancheta le-au pus la dispoziție ținute de jogging în care să se schimbe, ceea ce noi am refăcut în film.”

Un aspect anume al filmărilor, care presupunea scufundarea actorilor în apă, s-a dovedit a fi o provocare pentru Hopper și echipa ei. „Trebuia să avem o mulțime de piese de îmbrăcăminte în multiplu exemplar, pentru diferitele niveluri de apă, și trebuia să-i facem pe toți să se simtă pe cât de confortabil posibil, în timp ce ne îngrijeam ca aspectul hainelor să fie cel potrivit. Pentru Tom, am avut câte 6 exemplare din fiecare articol vestimentar – 6 cămăși de uniformă, 6 pantaloni de uniformă – și costume de cauciuc pentru scafandri pe care le purta pe dedesubt, atunci când filma în apă.”

Având teme precum speranța, curajul și optimismul incluse în povestea lui Sully, Eastwood și-a dorit ca muzica din film să reflecte emoțiile trăite de pasagerii și echipajul zborului 1549, dar să le și permită cinefililor să rămână cufundați în experiența de a vedea filmul la cinema chiar și după ce au părăsit sala. Christian Jacob și The Tierney Sutton Band s-au ocupat de coloana sonoră a filmului, iar Eastwood a scris, alături de The Tierney Sutton Band și J.B. Eckl, piesa Flying Home (motivul muzical al filmului), interpretată de The Tierney Sutton Band. Piesa este un acompaniament nimerit pentru un post-scriptum emoțional în care îi putem vedea pe adevărații Sully, Lorrie Sullenberger și mai bine de 50 dintre supraviețuitori adunându-se pentru o reuniune la Carolinas Aviation Museum din Charlotte, Carolina de Nord, unde aeronava Airbus este expusă ca un simbol al eforturilor eroice depuse de toți cei prezenți în acea zi.

„Dacă ești pompier, polițist, soldat, pilot, toată lumea se va aștepta la acte eroice din partea ta, oricând,” continuă Hanks. „Pentru mine, eroul este cel care gândește și acționează având în minte binele altor persoane. Sully a făcut cu siguranță asta, doar respectându-și sarcinile, știind că va putea să aterizeze. A avut la dispoziție doar câteva fracțiuni de secundă pentru a procesa miliarde de informații, învățate din cărți sau din experiența lui, și a dovedit că el era tipul pregătit pentru orice.”

Bărbatul modest aflat la butoane în 15 ianuarie 2009 preferă să recunoască eforturile tuturor celor implicați decât să fie remarcat în mod special și e mulțumit că filmul face posibilă această apreciere. „Oamenii s-au adunat acolo din proprie inițiativă și și-au făcut treaba extraordinar de bine, iar asta ne-a salvat pe toți,” spune căpitanul Sullenberger. „Și cred că acesta este motivul pentru care ne vom aminti mereu acea zi și acel zbor. Avem multe lucruri pentru care să fim recunoscători și multe motive de sărbătoare.”

Eastwood declară: „Sperăm că acest film va arăta rezultatul pozitiv care poate apărea de pe urma unei situații negative: că există oameni precum căpitanul Sullenberger, gata să pună totul la bătaie – timpul, eforturile, chiar viața – pentru a-i salva pe alții atunci când situația o cere. Filmul se numește Sully: Miracolul de pe râul Hudson, dar de fapt e o poveste despre tot ce e mai bun în noi.”

Despre distribuţie

Tom Hanks (care îl interpretează pe Chesley „Sully” Sullenberger) este un actor, producător și regizor distins cu multiple premii la diferite categorii. El este unul dintre cei doi actori care au intrat în istorie câștigând premiul Oscar 2 ani la rând la categoria „Cel mai bun actor”. Primul său premiu Oscar l-a obținut în 1994, pentru rolul emoționant din pelicula „Philadelphia”, regizată de Jonathan Demme, în care îi dă viață avocatului Andrew Beckett, bolnav de SIDA. Anul următor, Hanks a luat acasă cel de-al doilea premiu Oscar pentru interpretarea de neuitat din „Forrest Gump”, în regia lui Robert Zemeckis. El a fost distins cu 2 Globuri de Aur pentru ambele roluri, cel din urmă aducându-i și un premiu SAG.

Hanks a primit nominalizări la premiile Oscar și pentru rolurile din „Salvați soldatul Ryan”, în regia lui Steven Spielberg, „Vreau să fiu mare”, în regia lui Penny Marshall, și „Naufragiatul”, în regia lui Robert Zemeckis, fiind premiat la galele Globurilor de Aur pentru rolurile din ultimele două pelicule.

Hanks a putut fi urmărit cel mai recent în „Podul spionilor”, regizat de Steven Spielberg, și în „Hologramă” pentru rege, regizat de Tom Tykwer, urmând să apară în curând în „Inferno”, regizat de Ron Howard, și în „The Circle”, regizat de James Ponsoldt.

În 2013, Hanks a jucat în pelicula „Căpitanul Phillips”, nominalizată la premiile Oscar și la Globurile de Aur; pentru rolul său, Hanks a primit nominalizări la Globurile de Aur, SAG și BAFTA. În același an, actorul a apărut în „Saving Mr. Banks: În căutarea poveștii”, inclus de Institutul American de Film în topul „Cele mai bune filme ale anului 2013”, în peliculă apărând și Emma Thompson.

Hanks a mai apărut în filme precum „Atlasul norilor”, în regia lui Tykwer, Andy Wachowski și Lana Wachowski; „Extrem de tare și incredibil de aproape”, în regia lui Stephen Daldry; „Polar Expres”, aventura animată care i-a dat ocazia să lucreze din nou alături de regizorul Robert Zemeckis, Hanks fiind și producător executiv al filmului; „Cum scăpăm de Coana Mare?”, în regia fraților Coen; „Terminalul” și „Prinde-mă dacă poți”, ambele în regia lui Steven Spielberg; „Drumul spre pierzanie”, în regia lui Sam Mendes; „Culoarul Morții”, în regia lui Frank Darabont; „Mesaj pentru tine” și „Nopți albe în Seattle”, ambele în regia Norei Ephron; „Liga feminină de baseball”, în regia lui Penny Marshall; „Apollo 13”, „Codul lui Da Vinci”, „Îngeri și Demoni” și „Sirena îndrăgostită”, toate 4 în regia lui Ron Howard, și în animațiile blockbuster „Mașini”, „Toy Story”, „Povestea jucăriilor 2” și „Povestea jucăriilor 3”.

Munca depusă de Hanks în producțiile de pe marele ecran a dus la succesul său și pe micile ecrane. După apariția în „Apollo 13”, el a devenit producător executiv și gazdă pentru aclamata mini-serie HBO „De la Pământ la Lună”; de asemenea, Hanks a regizat unul dintre episoade și s-a ocupat de scenariul altora. Pentru contribuția adusă mini-seriei a fost răsplătit cu un premiu Emmy, un Glob de Aur și un premiu din partea Sindicatului Producătorilor Americani, dar și cu o nominalizare la premiile Emmy la categoria „Cel mai bun regizor.”

Colaborarea cu Spielberg în „Salvați Soldatul Ryan” a avut ca urmare o nouă colaborare între cei doi, de data aceasta ca producători executivi ai mini-seriei HBO „Camarazi de război”, bazată pe cartea scrisă de Stephen Ambrose. Hanks a regizat de asemenea un episod al mini-seriei care s-a inspirat din fapte reale, ocupându-se de scenariul altora, pentru care a fost recompensat cu un premiu Emmy și un Glob de Aur la categoria „Cea mai bună mini-serie TV”. În plus, Hanks a obținut un premiu Emmy la categoria „Cel mai bun regizor” și o nominalizare la categoria „Cel mai bun scenariu” la aceeași gală, primind și un premiu din partea Sindicatului Producătorilor Americani pentru contribuția adusă proiectului.

În 2008, Hanks a fost producător executiv al mini-seriei HBO „John Adams”, foarte bine primită de critici, în care apar Paul Giamatti, Laura Linney și Tom Wilkinson. Producția a câștigat 13 premii Emmy, inclusiv la categoria „Cea mai bună mini-serie TV”, dar și un Glob de Aur la aceeași categorie și un premiu din partea Sindicatului Producătorilor Americani. Recent, Hanks și Spielberg au făcut din nou echipă pentru mini-seria HBO „Pacific”, premiată la diverse categorii, actorul având din nou rolul de producător executiv. Producția de 10 episoade a câștigat 8 premii Emmy, inclusiv la categoria „Cea mai bună mini-serie TV”, aducându-i lui Hanks al 4-lea premiu din partea Sindicatului Producătorilor Americani.

În 2012, Hanks a fost producător executiv al producției HBO „Jocul se schimbă”, o dramă politică în care apar Julianne Moore și Ed Harris, ce urmărește parcursul lui Sarah Palin și John McCain în timpul campaniei prezidențiale din 2008. Filmul de televiziune a fost premiat cu un Glob de Aur și un premiu Emmy la categoria „Cea mai bună mini-serie sau film TV”, obținând și alte premii și nominalizări. În 2013, Hanks a fost gazdă, narator și comentator istoric în „Killing Lincoln”, filmul de televiziune de 2 ore difuzat de National Geographic, bazat pe cartea bestseller cu același nume.

În 2013, Hanks și Playtone au produs serialul documentar „The Sixties”, difuzat de CNN, și în 2014, mini-seria HBO „Olive Kitteridge”, bazată pe romanul premiat cu Pulitzer scris de Elizabeth Strout. În 2015, „Olive Kitteridge” a câștigat 8 premii Emmy, inclusiv la categoria „Cea mai bună mini-serie TV”, 3 premii la galele Critics’ Choice, un premiu la galele Sindicatului Regizorilor Americani și un premiu SAG. În 2015, Hanks și Playtone au produs „The Seventies”, iar în 2016, „The Eighties”.

În 1996, Hanks și-a făcut debutul cu succes ca scenarist și regizor al unui film artistic, cu producția „Rock’n’roll”, în care a și jucat. Recent, el a scris scenariul pentru „Larry Crowne”, pe care l-a și regizat și produs; în acest film, Tom Hanks apare alături de Julia Roberts. Sub egida companiei Playtone, căreia i-a pus bazele alături de Gary Goetzman, actorul a produs alături de soția sa, Rita Wilson, și de Goetzman pelicula „Nuntă à la grec”, o comedie romantică care s-a bucurat de un succes extraordinar. Hanks a produs și „Tărâmul monștrilor”, „Polar Expres”, „Lucas, spaima furnicilor”, „Războiul lui Charlie”, „Mamma mia! – Filmul”, „Marele Buck Howard”, „Flirt de nota 10” și serialul HBO „Dragoste mare”.

În 2013, Hanks și-a făcut debutul pe Broadway în piesa „Lucky Guy”, scrisă de Nora Ephron. Rolul său i-a adus nominalizări la premiile Drama Desk, Drama League, Outer Critics Circle și Tony.
În 2002, Hanks a primit un premiu pentru întreaga carieră din partea Institutului American de Film. Șapte ani mai târziu, el a fost distins cu premiul Chaplin din partea Societății de Film de la Centrul Lincoln. În 2014, el a primit o distincție din partea Centrului Kennedy.

Aaron Eckhart (care îl interpretează pe Jeff Skiles) face parte dintre cei mai buni actori din industrie, având un palmares foarte bogat. El a fost aclamat pentru multe dintre rolurile sale, dintre care și cel din „Erin Brockovich”, în care apare alături de Julia Roberts, filmul fiind regizat de Stephen Soderbergh. Totuși, interpretarea care a atras cu adevărat atenția criticilor asupra sa a fost cea din „În compania bărbaților”, controversatul film regizat de Neil LaBute. În acest film, Eckhart dă viață unui tip care vrea să se răzbune pe femei, pelicula reușind să inflameze rapid spiritele, devenind unul dintre filmele independente cu cele mai mari încasări ale anului.

Eckhart a fost nominalizat la Globurile de Aur și la premiile Independent Spirit pentru rolul său din „Mulțumim că fumați!”, debutul regizoral al lui Jason Reitman. Recent, el a apărut în filme precum „Jurnalul unui iubitor de rom”, alături de Johnny Depp; „Invadarea lumii: Bătălia Los Angeles”, film de acțiune SF; „Trezirea la realitate”, alături de Nicole Kidman, și „Cavalerul negru,” peliculă regizată de Christopher Nolan, în care el îi dă viață lui Harvey Dent/Two Face.

Originar din partea de Nord a Californiei, Eckhart a studiat teatru și film la Universitatea Brigham Young, unde l-a întâlnit pe Neil LaBute, care l-a inclus în multe piese de-ale sale. Pe lângă „În compania bărbaților”, Eckhart a mai apărut în alte 3 filme regizate de LaBute, inclusiv „Pasiune”, alături de Gwyneth Paltrow, „Sora Betty”, alături de Renée Zellweger, și „Prieteni și vecini”, alături de Ben Stiller și Catherine Keener.

Eckhart a mai jucat și în alte producții, printre care „Jurământul”, în regia lui Sean Penn, în care apare și Jack Nicholson; „Dragoste fără preaviz”, comedia romantică cu accente dramatice în care joacă și Jennifer Aniston; „Duminică, pierzi sau câștigi”, în regia lui Oliver Stone; filmul independent „Bill și Molly”, în care apare și Elisabeth Shue.

El a mai jucat în filme precum „Jasira”, drama regizată de Alan Ball; „Fără rețineri”, alături de Catherine Zeta-Jones; „Cecul sau viața”, în regia lui John Woo, peliculă adaptată după povestirea lui Phillip K. Dick, din distribuția căreia fac parte Ben Affleck și Uma Thurman; „Dispărutele”, în regia lui Ron Howard, în care joacă Tommy Lee Jones și Cate Blanchett; „Centrul pământului”, alături de Hilary Swank; „Dulcele sărut al Daliei”, în regia lui Brian De Palma; „Conversații fierbinți”, alături de Helena Bonham Carter; „Cod Roșu la Casa Albă”, alături de Gerard Butler; „Agent sub focuri și Eu”, „Frankenstein”, thrillerul de acțiune lansat în format 3D IMAX în care apare și Bill Nighy.

În ceea ce privește activitatea teatrală, acesta a jucat alături de Marsha Mason în piesa „Amazing Grace”, în regia lui Michael Cristofer.

Cel mai recent, Eckhart a putut fi urmărit în „My All American”, în rolul legendarului antrenor Darrell Royal de la Universitatea Texas, din distribuție făcând parte și Finn Wittrock, și în „Cod roșu la Londra”, alături de Gerard Butler. În curând, actorul va putea fi văzut în „Bleed for This”, alături de Miles Teller.

Laura Linney (care o interpretează pe Lorrie Sullenberger) este o actriță americană care s-a făcut remarcată atât în filme artistice, cât și în televiziune și teatru. Printre cele mai recente producții în care a apărut se numără și „Genius”, în regia lui Michael Grandage, din distribuție făcând parte și Colin Firth, Jude Law și Nicole Kidman; „Nocturnal Animals”, în regia lui Tom Ford; „The Dinner”, în regia lui Oren Moverman, din distribuție făcând parte și Richard Gere, Steve Coogan și Rebecca Hall, și „Dl. Holmes”, în regia lui Bill Condon, în care joacă și Ian McKellen. Ea a jucat și în filme precum „Te poți baza pe mine”, „Kinsey și Brutele”, primind nominalizări la premiile Oscar pentru toate cele 3 roluri, dar și în peliculele „Wikileaks: A cincea putere în stat”, „Vizita regelui la Hyde Park on Hudson”, „Câinele și pisica”, „Misterele Fluviului”, „Puterea”, „The Truman Show”, „Avocatul diavolului”, „Profețiile Omului-Molie”, „Pur și simplu dragoste”, „P.S., Te iubesc”, „The House of Mirth”, „The Details” și „Congo”, printre altele.

Ea a jucat timp de 4 sezoane în serialul „Eu sunt Cathy”, pe care l-a și produs, acesta fiind difuzat de Showtime; pentru rolul său, Linney a primit mai multe premii, ceea ce s-a repetat pentru interpretarea sa din mini-seria HBO „John Adams”, regizată de Tom Hooper. La începuturile carierei sale, ea i-a dat viață lui Mary Ann Singleton în seria „Tales of the City”, bazată pe romanele lui Armistead Maupin, rol pentru care actrița este în continuare recunoscătoare și cu care se mândrește. Linney i-a dat viață iubitei lui Frasier Crane (Kelsey Grammer) în ultimele 6 episoade din „Frasier”, a lucrat cu regizorul Stanley Donen pentru pelicula „Scrisori despre viață” și a jucat alături de Joanne Woodward în producția „Între carieră și familie”.

Actrița a jucat în mai multe producții marca Broadway, dintre care „Când timpul nu se mișcă” și „Sight Unseen”, ambele regizate de Daniel Sullivan și scrise de Donald Margulies, dar și „The Crucible”, regizată de Richard Eyre, din distribuție făcând parte și Liam Neeson, cu care actrița a colaborat de mai multe ori. De asemenea, Linney a jucat în piesele „Six Degrees of Separation”, „Honour”, „Unchiul Vania”, „Legături primejdioase”, „Holiday” și „Pescărușul”.

Ea a fost nominalizată de 3 ori la premiile Oscar, de 3 ori la premiile Tony, o dată la premiile BAFTA și de 5 ori la Globurile de Aur. Actrița a obținut un premiu SAG, un premiu din partea National Board of Review, 2 Globuri de Aur și 4 premii Emmy.

De asemenea, Linney a fost răsplătită cu două doctorate onorifice din partea Universității Brown și a Școlii Juilliard, a căror studentă a fost.

Despre realizatori

Clint Eastwood (regizor/producător) a primit numeroase distincții atât ca actor, cât și ca regizor. Cel mai recent film pe care l-a regizat este “Lunetistul American”, mistuitoarea dramă inspirată din fapte reale, avându-l pe Bradley Cooper în rolul principal. Filmul nu doar că a avut cele mai mari încasări ale anului 2014, ci a și primit 6 nominalizări la premiile Oscar, inclusiv la categoria „Cel mai bun film.” Filmul i-a adus lui Eastwood cea de-a 4-a nominalizare la premiile Sindicatului Regizorilor Americani, cât și un premiu din partea National Board of Review Award la categoria „Cel mai bun regizor.”

Laureat de 4 ori la galele Oscar, Eastwood a câștigat primele sale premii Oscar pentru westernul său “Necruțătorul”, apărut în 1992, la categoriile „Cel mai bun regizor” și „Cel mai bun film.” Pelicula a primit 9 nominalizări în total, dintre care una pentru Eastwood, la categoria „Cel mai bun actor în rol principal.” “Necruțătorul” i-a adus lui Eastwood un Glob de Aur și un premiu din partea Sindicatului Regizorilor Americani, producția primind distincții la categoria „Cel mai bun film” din partea a numeroase asociații de critici de film.

În 2005, Eastwood a mai câștigat 2 premii Oscar la aceleași categorii, de data aceasta pentru filmul “O fată de milioane”; producția i-a adus acestuia și o nominalizare la categoria „Cel mai bun actor în rol principal.” Pelicula i-a adus lui Eastwood cel de-al doilea premiu din partea Sindicatului Regizorilor Americani, cât și un Glob de Aur la categoria „Cel mai bun regizor”; “O fată de milioane” a primit o nominalizare la Globurile de Aur și pentru coloana sonoră.

Eastwood a mai primit de 2 ori nominalizări duble la premiile Oscar, la categoriile „Cel mai bun regizor” și „Cel mai bun film”, mai întâi pentru thrillerul dramatic “Misterele Fluviului” – care i-a adus nominalizări și la Globurile de Aur și la galele Sindicatului Regizorilor Americani – iar apoi pentru drama “Scrisori din Iwo Jima”, a cărei acțiune se desfășoară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Drama a obținut un Glob de Aur și un premiu la galele Critics’ Choice la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină”, primind de asemenea distincții la categoria „Cel mai bun film” din partea a numeroase asociații de critici de film. “Scrisori din Iwo Jima” este filmul pereche al aclamatei drame “Steaguri pline de glorie”, în regia aceluiași Eastwood, ambele pelicule tratând același subiect, dar din perspective diferite.

În 2008, “Schimbul” a primit 3 nominalizări la premiile Oscar, iar Eastwood a obținut nominalizări la premiile BAFTA și la premiile Cercului Criticilor din Londra la categoria „Cel mai bun regizor,” cât și o nominalizare la Globurile de Aur la categoria „Cea mai bună coloană sonoră”. De asemenea, filmul a fost nominalizat la Palme d’Or și a primit un premiu special în 2008, când a fost difuzat la Festivalul de Film de la Cannes. Eastwood mai primise 3 nominalizări la premiul Palme d’Or pentru “Vânător alb, inimă neagră”, în 1990, “Bird”, în 1988, și “Călărețul palid”, în 1985. El a câștigat primul său Glob de Aur la categoria „Cel mai bun regizor” pentru “Bird”.

În ultimii ani, Eastwood a regizat și a produs versiunea pentru marele ecran a musicalului “Băieții din Jersey”, premiat la galele Tony; filmul spune povestea începuturilor trupei de rock a anilor ’60, The Four Seasons. De asemenea, el a regizat și produs drama biografică „J. Edgar”, „Hereafter: Dincolo de viață”, pentru care a primit în Italia premiul David di Donatello la categoria „Cel mai bun film străin”, și drama “Neînfrânt”, pentru care a primit un premiu din partea National Board of Review și a obținut nominalizări la categoria „Cel mai bun regizor” atât la Globurile de Aur, cât și la galele Critics’ Choice. În plus, el a regizat și produs popularul “Gran Torino”, pentru care a și primit un premiu la categoria „Cel mai bun actor” din partea National Board of Review.

Eastwood a fost regizor și actor și în alte filme memorabile precum “Legătură de sânge”, “Seniorii spațiului”, “Crima perfectă”, “Puterea”, “Podurile din Madison County”, “Bobocul”, “Sergentul Highway”, “Întoarcerea inspectorului Harry”, “Hoinarul”, “Flotila ucigașă”, “Bronco Billy”, “Nelegiuitul Josey Wales”, “Pedeapsa de pe muntele Eiger”, “Străinul fără nume” și “Un cântec la cerere”, care a reprezentat debutul său regizoral.

Eastwood a ajuns să fie cunoscut în toată lumea ca actor datorită rolurilor sale în westernurile legendare “Pentru un pumn de dolari”, “Pentru câțiva dolari în plus”, “Cel bun, cel rău, cel urât”, “Spânzurați-i sus și scurt”, “Doi catâri pentru sora Sara”. Ca actor, acesta a mai apărut și în “Eroii lui Kelly”, “Evadare din Alcatraz”, în seria “Dirty Harry”, “Pe oriunde, dar șterge-o!”, “Philo se întoarce”, “În bătaia puștii” și “Lovitură cu effect”.

De-a lungul carierei sale remarcabile, Eastwood a primit o serie de distincții pentru realizările sale, inclusiv premiul Irving Thalberg din partea Academiei de Film Americane și premiul Cecil B. DeMille din partea Asociației Presei Străine de la Hollywood. Totodată, el a primit omagii din partea Sindicatului Regizorilor Americani, a Sindicatului Producătorilor Americani, a Screen Actors Guild, a Institutului de Film American, a Societății de Film de la Centrul Lincoln, a French Film Society, a National Board of Review și a Institutului Henry Mancini. De asemenea, a primit o distincție din partea Centrului Kennedy, premiul pentru Artă din partea guvernatorului Californiei și distincția de „Comandant al Ordinului Legiunii de Onoare” din partea președintelui Republicii Franceze.

Frank Marshall (producător) este unul dintre cei mai importanți producători de film din industria de divertisment. Munca sa a ajuns să definească o generație de iubitori de cinema, acesta fiind responsabil pentru pelicule populare intrate în istorie precum “Înapoi în viitor”, “Cine vrea pielea lui Roger Rabbit?” și franciza „Indiana Jones”. Pe lângă cariera prolifică de producător, Marshall a primit recunoaștere universală și ca regizor, acesta aflându-se la cârma unor filme memorabile precum „Arahnofobia” și „Supraviețuitorii”. Marshall a produs blockbuster-ul „Jurassic World” în 2015, care a avut încasări de peste 1,5 miliarde de dolari în întreaga lume, plasându-se astfel pe locul al treilea în topul filmelor cu cele mai mari încasări din istorie, după „Avatar” și „Titanic”.

Născut în Los Angeles, Marshall este fiul dirijorului și compozitorului muzical Jack Marshall. Încă din copilărie, Marshall a fost un fan înflăcărat al muzicii și sportului. Înainte de a absolvi Universitatea California din Los Angeles în 1968, Marshall a făcut parte din echipa de alergări și cros a universității. În plus, el a condus echipa de fotbal inaugurală a universității, făcând performanță timp de 3 ani la echipă.

Marshall și-a început cariera în cinematografie ca asistent al regizorului Peter Bogdanovich. Acesta l-a promovat rapid pe Marshall la rangul de asistent de producție însărcinat cu găsirea locurilor de filmare, pentru popularul său film „Ultimul spectacol cinematografic”. Marshall a preluat apoi responsabilități de producător asociat, colaborând cu Bogdanovich și pentru memorabilele filme „Luna de hârtie” și „Nickelodeon”.

Ulterior, Marshall a lucrat ca producător de linie pentru documentarul „Ultimul vals” al lui Martin Scorsese. În armonie cu pasiunea sa pentru muzică, Marshall l-a ajutat pe Scorsese să filmeze ultimul concert din turneul trupei The Band, imortalizând astfel prestația grupului pentru viitoarele generații.

În 1978, Marshall a fost angajat de Steven Spielberg și George Lucas să producă emblematicul „Indiana Jones și Căutătorii arcei pierdute”. Lansat în 1981, filmul a fost un succes internațional uriaș, fiind nominalizat la 9 premii Oscar. În același an, împreună cu soția sa, Kathleen Kennedy, la rândul ei producătoare, Marshall a făcut echipă cu Spielberg pentru a forma compania Amblin Entertainment. În următorul deceniu, cei trei au pus bazele uneia dintre cele mai de succes colaborări din istoria cinematografiei, aducând pe marile ecrane câteva dintre cele mai iubite filme din era noastră, inclusiv „E.T. Extraterestrul”, „Poltergeist” și „Tâlharii”.

În 1991, Kennedy și Marshall și-au asumat propriile riscuri formând Kennedy/Marshall Company, sub egida căreia cei doi au continuat să producă filme aclamate de critici precum „Strania poveste a lui Benjamin Button” și franciza salutată internațional bazată pe „Identitatea lui Bourne”, carte scrisă de Robert Ludlum. Cea mai recentă parte a francizei a apărut în România la data de 29 iulie 2016. Compania, pe lângă rolul de a produce filme, îi permite lui Marshall să-și exploreze interesele artistice personale, cum ar fi regizarea popularelor filme „Congo” și „Minus 25 grade” și a documentarului „Right to Play”, pentru ESPN Films.

Realizările lui Marshall în industria filmului au avut ca rezultat 5 nominalizări la premiile Oscar, pentru titluri foarte diverse, de la „Al șaselea simț”, în regia lui M. Night Shyamalan, și până la „Cursa secolului”, în regia lui Gary Ross. Pe lângă nominalizările la premiile Oscar, Marshall a primit un premiu Alumni Professional Achievement din partea Universității California din Los Angeles, un premiu Leadership din partea California Mentor Initiative și unul dn partea American Academy of Achievement. Împreună cu Kennedy, Marshall a primit în 2008 premiul David O. Selznick pentru întreaga carieră, din partea Sindicatului Producătorilor Americani. Un an mai târziu, cei doi au primit o distincție pentru întreaga carieră din partea Societății pentru Efecte Vizuale.

În calitate de veteran al industriei, Marshall și-a transferat succesul către o a doua carieră: de filantrop. Pasiunea pentru sport l-a îndrumat pe Marshall către Comitetul Olimpic al Statelor Unite, al cărui membru a fost timp de mai bine de un deceniu. În 2005, acestuia i-a fost decernat Olympic Shield, în onoarea contribuției aduse comitetului și mișcării olimpice, iar trei ani mai târziu, Marshall a fost inclus în Olympic Hall of Fame al Statelor Unite.

Marshall face parte din comitetele a diferite organizații, printre care Athletes for Hope, Governor’s Council of Physical Fitness și Asociația de Atletism din Statele Unite.

În 2012, Marshall a preluat responsabilitatea conducerii companiei Kennedy/Marshall, Kennedy devenind președintele companiei Lucasfilm Ltd.

Todd Komarnicki (scenarist) este un scenarist, producător și regizor care a dat randament atât cu proiecte de televiziune, cât și cu filme artistice, fiind în același timp un scriitor aclamat. Primul său roman, „Free”, a fost publicat de Doubleday în 1993, iar cel de-al doilea, „Famine” (publicat în 1997 de Arcade), a primit recenzii excelente și a fost ulterior tradus în franceză, italiană și germană. Cel de-al treilea roman, „War”, a fost publicat în luna iulie a anului 2008 de Arcade, primind cronici excepționale.

Pe lângă realizările din domeniu literar, Komarnicki a găsit cheia succesului și în industria divertismentului, fiind regizorul producției internaționale „Împotriva dictaturii”, în care apar Julia Ormond și Bill Paxton. Komarnicki a adaptat romanul Anitei Shreve pentru mare ecran, emoționanta poveste de iubire care se desfășoară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial fiind lansată în cinematografe în anul 2003.

Komarnicki s-a ocupat și de scenariile unor filme precum „Seducătorul fără chip”, în care apar Bruce Willis și Halle Berry, și „The Professor and the Madman”, adaptat după un bestseller internațional. El a vândut scenariile unor episoade pilot unei serii de canale de televiziune, printre care ABC, NBC, CBS și FOX.

În plus, Komarnicki este președintele și fondatorul companiei de producție și management Guy Walks Into a Bar. Komarnicki și partenerul său, Jon Berg, au produs blockbuster-ul cu tematică de Crăciun „Elful”, în care joacă Will Ferrell, de regie ocupându-se Jon Favreau. Filmul a avut încasări de peste 220 de milioane de dolari în toată lumea, aducând în prim plan Guy Walks, o companie mai mult decât potrivită pentru producerea comediilor construite în jurul unor concepte clare.

Chesley „Sully” Sullenberger (autor) este pilot și expert în siguranță aeriană, și a lucrat ca instructor, președinte responsabil cu securitatea în cadrul Asociației Piloților de Avion din SUA, dar și ca investigator de accidente aviatice.

Jeffrey Zaslow (autor) a fost un editorialist al Wall Street Journal și, alături de Randy Pausch, unul din coautorii romanului „Ultima prelegere”. De asemenea, Zaslow a scris „The Girl from Ames”.

Tom Stern (director de imagine) a primit nominalizări la premiile Oscar și BAFTA la categoria „Cea mai bună imagine” pentru contribuția adusă peliculei „Schimbul”, în regia lui Clint Eastwood. Stern, care s-a bucurat de o colaborare îndelungată cu Eastwood, s-a ocupat de curând de imaginea filmului „Lunetistul american”, nominalizat la multiple categorii la premiile Oscar. Tot el s-a ocupat și de imaginea versiunii ecranizate a musicalului „Băieții din Jersey”. Stern a contribuit și la peliculele „J. Edgar”, „Hereafter: Dincolo de viață, Neînfrânt”, „Gran Torino”, dramele de război „Steaguri pline de glorie” și „Scrisori din Iwo Jima”, dramele premiate la Oscar „O fată de milioane” și „Misterele Fluviului”, dar și „Legătură de sânge”, care a marcat debutul lui Stern ca director de imagine. Toate aceste producții au fost regizate de Clint Eastwood.

Stern a colaborat și cu alți regizori, printre care Emmanuel Courcol – „Ceasefire”, Vidhu Vinod Chopra – „Broken Horses”, Frédéric Jardin – „Sleepless Night” și Gary Ross – blockbuster-ul „Jocurile foamei”. Tot el s-a ocupat de „Lovitură cu efect”, în regia lui Rob Lorenz, „Țarul”, în regia lui Pavel Lungin, „Pierderi dureroase”, în regia lui Susanne Bier, „Paris 36”, în regia lui Christophe Barratier, „Trenuri și vieți”, în regia lui Alison Eastwood, „Ultimul sărut”, în regia lui Tony Goldwyn, „Dragoste și fum”, în regia lui John Turturro, „Un caz de exorcizare”, în regia lui Scott Derrickson, și „Bobby Jones: O sclipire de geniu”, în regia lui Rowdy Herrington.

Veteran cu o experiență de 40 de ani în industrie, Stern lucrează cu Eastwood de mai bine de 3 decenii, încă de când Stern era doar electricianul șef pentru filme precum „Hoinarul”, „Întoarcerea inspectorului Harry”, „La limită”, „Călărețul palid” și „Sergentul Highway”. Devenind maestrul de lumini al companiei Malposo Productions, el a avut ocazia să lucreze la o gamă variată de filme, dintre care „Bobocul”, „Necruțătorul”, „O lume perfectă”, „Crima perfectă” și „Seniorii spațiului”, toate în regia lui Eastwood. Tot din aceeași postură, Stern a lucrat cu regizori precum Michael Apted – „Proces de conștiință” și Sam Mendes – „Drumul spre pierzanie” și „American Beauty”, laureat al premiului Oscar.

James J. Murakami (scenograf) a primit în 2008 nominalizări la premiile Oscar și BAFTA pentru contribuția adusă dramei „Schimbul”, în regia lui Clint Eastwood, acțiunea filmului petrecându-se în anul 1928. Munca depusă pentru acea producție cât și pentru „Gran Torino” i-au adus lui Murakami nominalizări la premiile Art Director’s Guild la categoria de epocă pentru primul și la categoria contemporană pentru cel din urmă. Murakami a lucrat recent alături de Eastwood pentru pelicula „Lunetistul american”, care i-a adus o nouă nominalizare la premiile Art Director’s Guild. El a fost și scenograful versiunii pentru marele ecran a musicalului „Băieții din Jersey”, cât și al dramelor „Hereafter: Dincolo de viață”, „Neînfrânt” și „J. Edgar”.

Prima colaborare a lui Murakami cu Eastwood în calitate de scenograf a fost pentru aclamata dramă de război „Scrisori din Iwo Jima”. Anterior, el colaborase cu scenograful Henry Bumstead, un alt colaborator vechi al lui Eastwood, mai întâi ca designer de decoruri pentru pelicula „Necruțătorul”, apoi ca director artistic pentru filmul „Miezul nopții în grădina binelui și răului”.

Murakami a fost scenograf al producției „Lovitură cu efect”, în regia lui Rob Lorenz, în care joacă și Eastwood, dar și al peliculei „Trenuri și vieți”, debutul regizoral al lui Alison Eastwood.

În 2005, Murakami a câștigat un premiu Emmy în calitate de director artistic pentru contribuția adusă aclamatei serii HBO „Deadwood”. El primise prima nominalizare la premiile Emmy la aceeași categorie cu un an în urmă, tot pentru contribuția adusă serialului western.

În calitate de director artistic, Murakami a contribuit la pelicule precum „Inamicul statului”, „Valul ucigaș”, „Iubire adevărată” și „Polițistul din Beverly Hills II”, toate în regia lui Tony Scott, „Jocul”, în regia lui David Fincher, „Relicva”, în regia lui Peter Hyams, „Cursa de la miezul nopții” și „Polițistul din Beverly Hills I”, ambele în regia lui Martin Brest, „Născut învingător”, în regia lui Barry Levinson, pentru care a și primit o nominalizare la premiile Oscar, și „Jocuri de război”, în regia lui John Badham. El a lucrat ca designer de decoruri pentru pelicule precum „Regele Scorpion”, „Prințesa îndărătnică”, „Poștașul”, „Ghinionista”, „Ador încurcăturile” și „Cutia neagră”.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cinema, Video, Ştiri
Comenteaza! »