Search Results

 28 septembrie 2017

„Profetul”, un spectacol-concert în premieră

Pentru prima dată în lume, cartea celebrului poet, pictor și filosof de origine libaneză Kahlil Gibran, „Profetul”, este prezentată sub forma unui emoționant spectacol–concert în orașele București, Timișoara și Cluj în această toamnă. Inițiatoarea proiectului este apreciata interpretă de jazz, Teodora Enache. Punerea în scenă a acestui proiect de suflet al Teodorei Enache se bucură de participarea extraordinară a actriței Oana Pellea. Împreună, cele două artiste sunt manifestările Profetului prin muzică și cuvânt, iar calitatea spectacolului pare a fi deja asigurată de forța interpretativă a celor două artiste. Regia este semnată de Mihai Țărnă, iar spectacolul are două reprezentații la Teatrul Odeon, pe 30 septembrie 2017 și 1 octombrie 2017, de la ora 20:00.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 10 august 2017

„Moliere şi gustul clasic” de Paul Zarifopol

Paul Zarifopol„Le Terence de notre siecle”… Cu variații pe această formulă l-au petrecut admiratorii contemporani pe Moliere de la cele dintâi succese până după moarte. Prietenul Scipionilor se potrivea, desigur, mult mai bine cu idealul eleganței nobile, cu dogmele frumuseții binecrescute decât plebeul Plaut.

Prefața ediției din 1682 arată lămurit ce gândeau admiratorii actorului poet: „Tout le monde a regrette un homme si rare et le regrette encore tous les jours: mais particulierement les personnes qui ont du gout et de la delicatesse. On l’a nomme le Terence de son siecle; ce seul mot renferme toutes les louanges qu’on lui peut donner”… Să luăm seama: „du gout et de la delicatesse”, două din ingredientele indispensabile esteticii timpului sunt aici direct legate cu literatura comică, genul care, desigur, a rezistat mai tare tuturor delicateților.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 18 mai 2017

Pe urmele copilului minune din Ardeal, Carl Filtsch

„Pe urmele copilului minune din Ardeal, Carl Filtsch”, regizat de Brigitte Drodtloff, este povestea unui pianist genial care, plecat din Sebeș, a cucerit Europa la mijlocul secolului al XIX-lea cu interpretările sale de excepție, dar și cu compozițiile sale minunate pentru pian și orchestră, devenind elevul preferat al marelui Frédéric Chopin. Spectacolul din București are loc joi, 25 mai 2017, la ora 18:30, în Sala Studioul de Operă și Multimedia al UNMB, intrarea din str. Știrbei Vodă.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 8 decembrie 2016

Super party la birou

„Super party la birou” („Office Christmas Party”) îi readuce împreună pe Jennifer Aniston şi Jason Bateman din 9 decembrie 2016 pe marile ecrane din ţară, într-o comedie care dă cu totul alt sens petrecerilor de iarnă corporatiste, film distribuit de Freeman Entertainment. Din distribuția filmului mai fac parte T.J. Miller, Olivia Munn și Kate McKinnon.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 4 august 2016

Jocurile Olimpice de Vară, Brazilia 2016

Tematica Jocurilor Olimpice este una tradițională în filatelia românească, iar în 2016 Romfilatelia continuă această tradiție dedicând cel mai recent proiect de timbre Jocurilor Olimpice de Vară Brazilia 2016, cea mai așteptată competiție sportivă a anului, ce se desfășoară în perioada 5-21 august 2016. Intitulată sugestiv „Jocurile Olimpice de Vară, Brazilia 2016”, emisiunea tematică este alcătuită din 4 timbre ce ilustrează disciplinele olimpice la care România s-a calificat: tir, judo, scrimă și atletism. Mărcile poștale pot fi achiziționate începând de vineri, 5 august 2016, din magazinele Romfilatelia.

JO_1

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 4 iulie 2016

Brâncuşi la Salonic (via Petroşani)!

Pe 14 mai 2016, pe scena Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroşani a avut loc premiera spectacolului „Infinitul Brâncuşi”, după drama cu acelaşi nume, semnată de Valeriu Butulescu. Tema incitantă şi de mare actualitate şi magnitudinea numelui Brâncuşi au trezit interes, inclusiv peste hotare. Teatrul din Valea Jiului a primit mai multe invitaţii, dar a optat pentru Grecia. Aşa cum am aflat de pe internet, spectacolul a fost bine primit. Am consemnat acest interviu cu autorul piesei, dramaturgul Valeriu Butulescu.

Salonic 2

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 5 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'celebrare'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii