Brâncuşi la Salonic (via Petroşani)!
Pe 14 mai 2016, pe scena Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroşani a avut loc premiera spectacolului „Infinitul Brâncuşi”, după drama cu acelaşi nume, semnată de Valeriu Butulescu. Tema incitantă şi de mare actualitate şi magnitudinea numelui Brâncuşi au trezit interes, inclusiv peste hotare. Teatrul din Valea Jiului a primit mai multe invitaţii, dar a optat pentru Grecia. Aşa cum am aflat de pe internet, spectacolul a fost bine primit. Am consemnat acest interviu cu autorul piesei, dramaturgul Valeriu Butulescu.
Corneliu Bran: Cum s-a născut ideea deplasării Teatrului din Petroşani la Salonic?
Valeriu Butulescu: Conducerea teatrului nostru a avut inspiraţia ca în Anul Brâncuşi să monteze piesa „Infinitul Brâncuşi”. Comunităţile româneşti din multe ţări şi-au exprimat intenţia să vadă acest spectacol. S-a optat pentru Grecia, unde Ministerul nostru de Externe, prin Consulatul de la Salonic, s-a implicat oficial, într-o manieră entuziastă. Consulul general, dr. Martin Ladislau Salamon, este un mare sufletist. La buna desfăşurare a evenimentului un aport decisiv a avut şi „Carpatia”, Asociaţia Românilor din Salonic, condusă de dna Silvia Dima.
Corneliu Bran: De ce cu o piesă de Valeriu Butulescu?
Valeriu Butulescu: Dacă nu mă înşel, e singura piesă de teatru care a abordat acest subiect, extrem de dificil: Brâncuşi! Am scris-o acum nouă ani. Textul a fost valorificat de Institutul Cultural Român. În spectacolul înregisrat în 2007 de Teatrul Naţional Radiofonic, regizat de Mihai Lungeanu au jucat actori mari: Ştefan Iordache, Constantin Codrescu, Maria Buză. A fost un succes. Am participat atunci la premieră, la Teatrul „Majestic”, Bucureşti. Prin efortul Institutului Cultural Român piesa a fost tradusă în engleză şi portugheză. A reprezentat România la Festivalul de teatru radiofonic de la Lisabona, organizat în colaborare cu Institutul „Goethe”. Pentru această piesă, la Sibiu mi s-a decernat Premiul Uniunii Scriitorilor pentru teatru, în 2009. Cu modestia care mi-a mai rămas, doresc să subliniez aceste aspecte: spectacolul se bazează pe un text peren, atent elaborat. Brâncuşi nu poate fi abordat printr-un text oarecare…
Corneliu Bran: Nu era mai firesc să facă această deplasare Teatrul „Elvira Godeanu” din capitala Gorjului? Se spune că municipiul Târgu Jiu este oraşul lui Brâncuşi…
Valeriu Butulescu: Sunt născut la Preajba, localitate componentă a municipiului Târgu Jiu, la câţiva kilometri de Coloana lui Brâncuşi. Mă simt legat sufleteşte de acest oraş. E adevărat, aici geniul de la Hobiţa ne-a lăsat o operă monumentală. Dar Brâncuşi e prea mare pentru a putea fi legat exclusiv de numele unui oraş. El poate fi revendicat şi de alte centre: Craiova, Bucureşti, Paris etc. Şi, de ce nu? De Petroşani…
Corneliu Bran: Glumiţi?
Valeriu Butulescu: Vorbesc foarte serios. Coloana Infinitului, bijuteria artistică a Gorjului, a prins aripi materiale în Valea Jiului. La 1 august 1937 Brâncuşi a venit, de la Paris, direct la Petroşani. Aici, o lună întreagă a lucrat la acest proiect, cot la cot cu specialiştii de la Atelierele Centrale. Deci, într-o măsură mai mică, desigur, suntem şi noi oraşul lui Brâncuşi. Chiar dacă unii susţin că suntem oraşul lui Miron Cozma…
Corneliu Bran: Cum a fost receptat spectacolul?
Valeriu Butulescu: Bine. Actorii s-au mobilizat excepţional. Radu Tudosie a creat un Brâncuşi inedit, departe do orice convenţie. Iar publicul a reacţionat emoţionant. Acţiunea piesei este de aşa natură. Sensibilizează diaspora, oamenii care trăiesc departe de România. Iar în Grecia sunt foarte mulţi români. Acţiunea piesei este centrată pe frământarea unui mare artist, care se stinge departe de ţara lui. Brâncuşi a fost şi el un emigrant. Dorul de pământul natal inundă replicile. În spectacol, Brâncuşi nu moare. Îşi ia sculele de dulgher şi se întoarce la Hobiţa, să-şi facă „pernă din oasele mamei” sale. Întoarcerea acasă înainte de moarte este visul oricărui emigrant.
Corneliu Bran: Spectatorii au fost români?
Valeriu Butulescu: Au fost şi români, dar au fost şi mulţi greci. Pentru că s-a asigurat subtitrarea, în limba greacă. S-a aplaudat îndelung. Spre bucuria noastră, au fost prezenţi şi actorii teatrului profesionist „DEN” din Salonic. Felicitări ne-a transmis conducerea teatrului, dl. Lazaros Theodorakopoulos, dl. Sideris Nanoudis.
Corneliu Bran: Există o legătură veche între teatrul grec şi cel românesc.
Valeriu Butulescu: Indiscutabil! Grecia este patria teatrului mondial. Aici s-au născut tragedia şi comedia. Toate teatrele îşi trag seva din pământul elen. Iar dramaturgul nostru naţional, Caragiale, era grec la origine. Un urmaş al lui Aristrofan…
Corneliu Bran: Am aflat de pe internet că aţi vorbit despre Brâncuşi, imediat după piesă…
Valeriu Butulescu: Piesa în sine a fost o construcţie dramatică despre Brâncuşi. Dar în final, după ce s-au epuizat aplauzele, s-au rostit alocuţiuni. Dl. consul general a vorbit despre celebrarea „Anului Brâncuşi” în diferite oraşe din lume, prin Ministerul de Externe. Eu m-am referit la un aspect mai puţin cunoscut: legătura dintre Brâncuşi şi Petroşani. Chiar dacă suntem percepuţi ca oraş al minerilor, am subliniat aportul însemnat al municipiului nostru în ridicarea grandiosului ansamblu monumental de la Târgu Jiu. Institutul Cultural „Vafopouleio”, care ne-a fost gazdă este subordonat Primăriei din Salonic. În discuţia cu reprezentanţii acestei instituţii le-am transmis salutul prietenesc al municipalităţii din Petroşani, al domnului Primar Tiberiu Iacob Ridzi. I-am asigurat, iar actorii le-au demonstrat pe scenă, că suntem şi noi centru de cultură.
Corneliu Bran: La ce proiect lucraţi în prezent?
Valeriu Butulescu: Finalizez adaptarea unui scenariu de teatru „Caragiale, Caragiale!” O comedie totală, de mare actualitate, în care spectatorii trebuie să râdă întruna, pe toată durata piesei. Motto-ul comediei e relevant: „Caragiale, Caragiale! / Dac-ai învia matale, / Să vezi azi, ce Haimanale…” Continui astfel seria de piese de teatru dedicate unor mari români, începută cu Ştefan cel Mare (Ştefan cel Viu) şi continuată cu Brâncuşi (Infinitul Brâncuşi) şi Vasile Voiculescu (Rugul aprins). E datoria mea de dramaturg, faţă de nişte mari înaintaşi ai istoriei noastre.
Corneliu Bran: Vreţi să transmiteţi un mesaj final?
Valeriu Butulescu: Am de adus mulţumiri la multă lume. Consiliului Judeţean Hunedoara, Primăriei din Petroşani, colectivului de actori de la Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” şi directoarei Nicoleta Bolcă (pentru abordarea unei piese deloc uşoare), Teatrului „Vafopouleio” şi Primăriei din Salonic pentru găzduire, domnului Consul General al Romaniei la Salonic dr. Martin Ladislau Salamon, distinselor doamne Nicole Salamon şi Antonia Vancea, care ne-au ajutat cu traducerea, doamnei Silvia Dima şi Asociaţiei „Carpatia”. Aduc mulţumiri aici şi altor susţinători morali ai colaborării culturale româno-elene, doamnelor Angela Bratsou, Ana Ţuţuianu, Mariana Conduraru, Cristina Spătaru, Carmen Irimia etc. Am beneficiat direct de sprijinul lor. Sunt oameni care, deşi trăiesc departe de România, gândesc şi simt profund româneşte.
5 voturi
Încarc...