22 aprilie 2014
Când realizezi ceva complex, este foarte dificil să-ţi imaginezi de la început fiecare detaliu. Aşa că faci cât mai bine îţi dai seama şi apoi te întrebi ce ai putea îmbunătăţi. Însă nici asta nu este suficient, deoarece mintea are tendinţa să aleagă ceea ce ştie că funcţionează, evitând problemele chiar fără să-ţi dai seama. De aceea, o mare parte a testării trebuie făcută de alţii, care văd lucrurile diferit. Feedback-ul acestora este deosebit de util. Totuşi, oricât de pertinente ar fi observaţiile, acestea rămân superficiale dacă realizatorul nu simte creaţia. Iar pentru aceasta trebuie să devină un adevărat utilizator al acesteia.
Aşa este cazul şi cu cel mai recent site pe care l-am realizat: www.omnipedia.ro – locul „unde întrebările se întâlnesc cu răspunsurile”. Pentru a putea înţelege foarte bine cum poate fi îmbunătăţit, am devenit un utilizator zilnic al acestuia. Şi cea mai mare provocare este acea de a pune întrebări. La cât de multe lucruri nu ştie un om, ar trebui să fie floare la ureche. Dar se vede treaba că întrebările au propria lor existenţă. Multe apar, însă dacă nu le hrăneşti cu atenţie, dispar prin cotloanele minţii, adesea pentru totdeauna. Iar în unele cazuri chiar este păcat. Studiind întrebările, am ajuns la concluzia că unele sunt grozave în sine, chiar fără vreun răspuns. Şi nu doar marile întrebări care frământă omenirea de secole, ci chiar şi unele desprinse din situaţii concrete, personale.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Articole
8 aprilie 2014
După un an de lucru şi teste, site-ul www.omnipedia.ro îşi ia zborul. Deocamdată este un fluturaş, dar care se visează Ornithoptera alexandrae. Cum, nu ştiţi ce este Ornithoptera alexandrae?! Pentru astfel de lucruri există Omnipedia!
Conceptul de bază nu este nou: un loc unde să se întâlnească cei care vor să afle cu cei care ştiu – schimbând chiar rolurile, pentru că fiecare se pricepe la altceva. Pe de altă parte, fiind un sistem construit de la zero, Omnipedia vine cu câteva idei noi, care se vor revela pe măsura creşterii sale. Abordarea generală este una modernă, având integrare cu principalele reţele sociale, iar interfaţa adaptându-se automat pentru desktop sau dispozitive mobile de diferite dimensiuni.
După cum mulţi deja au observat, Omnipedia este un site promovat pe Citatepedia. Asocierea nu este întâmplătoare. Nu doar că cele două proiecte au acelaşi creator, dar au în comun mai mult decât s-ar crede. Omnipedia preia de la Citatepedia mai multe idei deja testate şi, la rândul său, îi returnează date utile, de exemplu pentru mai buna organizare a subiectelor.
Dacă v-am stârnit curiozitatea, răsfoiţi această enciclopedie vie! Sunt deja multe întrebări care aşteaptă un răspuns, dar şi mai multe întrebări trebuie puse. Multe informaţii merită adăugate, fiecare putând promova astfel domeniul care îl interesează, fie şi unul de nişă. Omnipedia este un instrument gratuit, care vă aşteaptă să îl puneţi la treabă!
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Noutăţi despre site
11 martie 2014
În ritmul obişnuit, mai trasăm o linie a miilor pe răboj.
Numărul definiţiilor din Enciclopedia Citatepedia a depăşit 8.000, la peste 2.500 de termeni. Este deja în sine o lucrare de mari dimensiuni şi una dintre cele mai inedite enciclopedii realizate vreodată. Iar atingerea a 10.000 de definiţii a devenit un obiectiv vizibil.
Dat fiind că numărul fanilor pe Facebook se apropie vertiginos de 4.000, ceea ce, după cum am mai spus, ne obligă, dar şi pentru că au apărut unele idei noi, am reluat lucrul la integrarea proiectului Citatepedia cu sistemele sociale, în special Facebook şi Twitter. Deocamdată sunt în teste câteva soluţii tehnice, iar după găsirea variantei optime, vor putea urma diferite facilităţi.
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Noutăţi despre site
25 februarie 2014
Miercuri, 26 februarie 2014, începând cu ora 18:30, Editura Litera organizează în hypermarket-ul Cora Lujerului din București (Bulevardul Iuliu Maniu, nr. 10) evenimentul de lansare a cărții „Gătește moldovenește cu Stela Popescu”, o carte de bucate care va fi, cu siguranță, pe gustul tuturor celor pasionați de gătit. La această întâlnire amicală se va discuta despre cărți și cele mai savuroase bucate tradiționale moldovenești, care vor fi şi preparate. Stela Popescu îi va încânta pe cei prezenţi cu „povești gustoase“ din copilăria sa, dar și din bucătăria tradițională pe care o cultivă și o îmbogățește de fiecare dată când are ocazia. Evenimentul se va încheia cu un moment culinar asigurat de chef Doru Șerban și cu o sesiune de autografe susținută de Stela Popescu.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
17 februarie 2014
Neale Donald Walsch, renumitul scriitor american al volumelor „Conversaţii cu Dumnezeu”, vine pentru prima dată în România pentru a susţine evenimentul “Succes şi stare de bine” în zilele de 20-21 mai 2014 la Crystal Palace Ballroom din Bucureşti.
Evenimentul “Succes şi stare de bine” aduce în prim-plan aspecte importante ale vieţii personale şi profesionale ale tuturor celor interesaţi de educaţie şi evoluţie continuă. În cadrul evenientului, Neale Donald Walsch va oferi soluţii clare şi testate care îmbină succesul personal cu cel professional cu scopul de a dobândi starea de bine prin conştientizarea de sine şi manifestarea potenţialului fiecăruia în zonele de talent.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Ştiri
11 februarie 2014
Este relativ uşor să ne imaginăm o nouă medicină, un tratament mai bun pentru anumite afecţiuni. Partea dificilă este însă testarea, care poate întârzia ani de zile apariţia unor tratamente noi. Geraldine Hamilton ne prezintă modul în care laboratorul său crează organe şi părţi ale corpului uman într-un cip, în structuri simple care dispun de toate piesele necesare testării noilor medicaţii – chiar şi tratamente personalizate. (Filmat la TEDxBoston)
Încarc...
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Prelegeri, TED, Video