„Artă literară şi simplă literatură (Observaţii nepractice şi unilaterale)” de Paul Zarifopol
Madame Louise Ackermann, poeta filozoafă, nu era femeie frumoasă. Drept este că și disprețuia adânc tot ce este exterior. Se îmbrăca așa, încât parizienii o luau drept o bătrână sărmană, dintre acele care, pe piețe și în grădini publice, închiriază scaune la lumea care se plimbă. Măritată cu un teolog blând și studios, își pierduse bărbatul de tânără; dragostea însă pentru cărți și învățături serioase și-a păstrat-o întreagă pân’ la moarte. Rare au fost, cred, femeile atât de perfect filozoafe ca dânsa; sufletul ei era o severă poemă didactică. Ca o alegorie gravă și cenușie a stoicismului se arată cărunta poetă în mascarada cheflie și pitorească a imperiului al doilea.
Totuși, madame Ackermann s-a supărat rău când Anatole France, cu perfida lui modestie, i-a spus că poeziile ei sunt foarte frumoase, dar n-au imagini… „Elle demeura un moment stupefaite. Puis, dans l’exces de l’etonnement, elle s’ecria: „Pas d’images! Que dites-vous la? Je n’ai pas d’images! Mais j’ai l’esquif. L’esquif n’est-ce pas une image?… L’esquif sur une mer orageuse, l’esquif sur un lac tranquille!… Que voulez-vous de plus?”” Oricum, o asemenea supărare trădează, pare că, oarecare ambiții frivole, nu prea de înțeles la o persoană atât de serioasă…
Continuare »