26 aprilie 2010
Fabrizio Caramagna, născut la 20 septembrie 1969, la Torino, în Piemont, Italia, este un scriitor de aforisme. Este licenţiat în Literatură italiană la Universitatea de Litere şi Filozofie din Torino, cu o teză despre poeziile inedite ale lui Guido Gozzano, poet crepuscular de la începutul anilor 900. În ultimii zece ani se dedică literaturii aforistice (forme de limbaj aforistic, paradox şi inversare), încercând să constituie o istorie a aforismului contemporan european. În decembrie 2009 publică volumul „Contagocce”, care conţine o selecţie de aforisme inedite, fiind prima sa publicaţie de acest gen. În curând, o selecţie din aforismele sale, va fi tradusă în limba sârbă. În ianuarie 2010, şi-a deschis un blog de literatură, cu scrieri aforistice, fabriziocaramagna.blogspot.com, şi care foarte recent a devenit aforisticamente.wordpress.com.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Simona Enache in Aforisme, Interviuri
15 aprilie 2010
Cu mai mult timp în urmă am fost întrebată ce cred despre autoportret. La vremea când mi s-a cerut părerea tocmai terminasem de citit „Autoportret într-o oglindă spartă”, a lui Octavian Paler. Pură coincidenţă sau „conspiraţie cosmică”, propunerea a venit peste frământarea care mi s-a născut atunci în suflet: ce este un autoportret? Cum se naşte el în literatură, pictură sau fotografie? Care sunt izvoarele sale? Şi, mai ales, care este scopul lui? Nu aveam răspunsuri şi nici nu mi-a plăcut vreodată să grăbesc înţelegerea lucrurilor. Pesemne că nu-i întotdeauna cea mai bună soluţie, altfel nu ni s-ar fi dat pilda smochinului neroditor.
Sigur e că nu m-aş mai fi gândit la asta, dacă n-aş fi primit într-o zi vizita neaşteptată a unei prietene din alt oraş. Prima vizită în unsprezece ani de când ne cunoşteam. Şi dacă a doua zi n-aş fi realizat că am pierdut ocazia de a face fotografii împreună, la mine acasă. Cum am putut să uit? Am avut grijă să imortalizez momente mai puţin importante din viaţa mea şi l-am ratat chiar pe acela care aş fi vrut să-mi rămână în album. Însă această „scăpare” m-a ajutat să înţeleg rostul şi natura tututror autoportretelor pe care mi le-am făcut de-a lungul vieţii. Nu întru nemurire, cum am crezut, nu întru admiraţie şi iubire de sine, chiar dacă privesc mai ales imaginea mea în fotografii, ci pentru a primi de la acele umbre mărturia propriei mele vieţi. Dar, în mod paradoxal, cu cât le privesc mai mult, cu atât mă regăsesc mai puţin în ele, nerezistând sentimentului unei vieţi duble, cumva străine una de cealaltă, dar care se împletesc şi se influenţează profund. Sau poate, la fel ca în mitul lui Perseu şi Meduza, nu-mi pot privi propria realitate în faţă fără să fiu împietrită. Am nevoie de un scut de bronz, de un reflex, de o viziune indirectă…
Continuare »
Încarc...
Publicat de Silvia Velea in Eseuri
18 ianuarie 2010
Cel mai scump film din istoria Hollywood-ului i-a adus lui James Cameron, la festivitatea ce a avut loc pe 17 ianuarie 2010, două dintre cele mai importante premii. Pe lângă câştigarea Globului de Aur pentru cel mai bun film dramă, cineastul american a fost desemnat şi cel mai bun regizor de către cei 83 de jurnalişti din Asociaţia Presei Străine de la Hollywood.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Ioana Ioniţă in Cinema, Ştiri
5 ianuarie 2010
După ce “Mulan” a câştigat simpatia tuturor şi o nominalizare la Oscar, Disney propune o continuare a animaţiei clasice, cu aceeaşi neînfricată chinezoaică, în „Mulan 2”. Este o poveste palpitantă şi sensibilă, despre dragoste, prietenie şi onoare, disponibilă acum în premieră pe DVD.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cinema, Dragoste, Ştiri
22 decembrie 2009
Pe 1 ianuarie 2010 are premiera în cinematografele din România filmul „Vechi tovarăşi” („Old Dogs”), una dintre cele mai reuşite comedii pe care le-am văzut în ultima vreme, cu o distribuţie de excepţie. O să trec elegant pentru miza tipic americană a filmului şi peste finalul previzibil al unei comedii romantice; e ca la oamenii pe care îi iubiţi – dacă luaţi defectele lor ca fiind imposibil de eliminat, vă puteţi bucura din plin de ei. În acelaşi fel, Disney mizează totul pe farmecul actorilor, pe acţiunea alertă şi pe dialogul spumos, iar rezultatul este o peliculă pentru „audienţă generală” pe care o recomandăm călduros, dacă vreţi să vă bine dispuneţi şi să vă încărcaţi bateriile. Dacă asociaţi sărbătorile de sfârşit de an cu romantismul vesel, aveţi de-a face cu un festin, iar dacă aveţi păreri bune despre Robin Williams şi John Travolta, prestaţia lor n-o să vă dezamăgească. Pe mine m-a surprins asocierea celor doi (care au mai jucat împreună doar în 1998, într-un film rămas obscur), dar trebuie să recunosc faptul că efectul este unul excelent. Ne-am tăvălit de râs în sală la vizionarea de presă – eu şi câteva zeci de oameni, şi am hohotit aproape tot timpul filmului, în aşa fel încât la final aveam încremenit pe faţă un râs asemănător cu efectul secundar al pastilelor din film. Cei care-l vor viziona, vor înţelege.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Cinema, Impresii despre filme, Umor, Video, Ştiri
17 decembrie 2009
Am avut o vecină care deschidea uşa tuturor colindătorilor. Nu conta cât de mulţi erau (şi erau atât de mulţi, încât soneria suna o dată la 15 minute, ca să nu mai vorbesc de cei care urau pe la ferestre). Devenea riscant să laşi ceva pe foc sau să încerci să umpli cada cu apă. Oricum, după primii zece urători, fructiera se golea, din covrigi nu mai rămânea decât sforicica, nucile parcă nici nu fuseseră, bradul sarăcea de dulciuri văzând cu ochii, iar în portofel nu mai rămânea niciun ban mărunt. Vecina mea nu le dădea mult, dar îi asculta pe toţi. Mai mult decât atât, îi boscorodea pe toţi: ba că lasă mizerie pe scară, ba că în fiecare an scurtează colindele, până au devenit nişte biete catrene, ba că sunt prost îmbrăcaţi, ba că steaua nu se confecţionează aşa, ba că au venit prea devreme, ba că au venit prea târziu, ba că nu ştie ai cui copii sunt şi că ar fi bine să colinde pe scara lor…, în fine, le zicea de dulce, ca într-o zi de sărbătoare. Copiii nu răspundeau nimic, îşi terminau cântarea, îşi luau puţina răsplată, îi mulţumeau şi plecau. Iar la anul veneau iar să sune la uşa ei…
Continuare »
Încarc...
Publicat de Silvia Velea in Eseuri
