Anul 2011 a fost unul foarte bun pentru Citatepedia. Păstrând aproape acelaşi ritm de evoluţie, audienţa a crescut cu 40-45%, ceea ce face ca proiectul să fie unul dintre cele mai accesate în domeniul cultural-literar. În noiembrie 2011 s-au înregistrat peste 315.000 de vizitatori unici, o performanţă la care cele mai multe site-uri culturale româneşti nici nu visează. Şi cum evoluţia continuă, noul an se anunţă foarte interesant.
Baza de date a crescut cu peste 25.000 de înregistrări în română, principalii participanţi fiind Gheorghe Culicovschi, Simona Enache, Dan Costinaş, Girel Barbu şi Veronica Şerbănoiu. Se cuvin însă mulţumiri tuturor celor care au participat, chiar şi cu un simplu citat. Nu ezitaţi să adăugaţi ce vă place, facem treabă bună împreună!
Chiar la început de an, contorul de la Citatepedia.ro sare de un număr frumos: 110.000! Mai este puţin şi va depăşi Citatepedia.com, varianta în limba engleză.
Secţiunea în limba italiană creşte frumos, în special prin eforturile Simonei Enache, care face o treabă foarte bună. În luna decembrie 2011, numărul vizitatorilor a depăşit 3000. Poate nu e un număr impresionant, dar ritmul de creştere este foarte bun – aproape o dublare de la o lună la alta. Să sperăm că această creştere va continua mult timp.
Lansăm şi o mică secţiune pentru paradoxuri – acele afirmaţii care scot în evidenţă o contradicţie (uneori doar aparentă sau în glumă). Este încă un prilej de a pune rotiţele minţii în mişcare.
Din 9 decembrie 2011, filmul „De Anul Nou” („New Year’s Eve”) are premiera în cinematografele: Hollywood Multiplex (Bucureşti şi Oradea), CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex – Băneasa, Glendale Studio (Bucureşti), Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Arad, Galeria Arad, Bacău, Brăila, Baia Mare, Timişoara, Iaşi, Piteşti), Cityplex (Constanţa, Tulcea, Braşov, Bucureşti), Odeon Cineplex Cluj, Cinema Cortina (Oradea), Centrul Cultural Eugen Ionescu (Slatina), Grand Mall Cinema (Satu Mare), Patria (Bucureşti şi Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj) şi Cinema Premiera (Ploieşti).
Un viitor mai frumos? Arhitectul Thomas Heatherwick ne arată cinci proiecte recente în care foloseşte design ingenios inspirat din natură. Unele sunt prelucrări ale obişnuitului: un autobuz, un pod, o centrală electrică… Şi unul este un pavilion extraordinar, Catedrala de Seminţe, o sărbătoare a creşterii şi luminii.
Seria de filme „Liceenii” a fost şi încă este, fără îndoială, una dintre cele mai de succes producţii cinematografice din România. Două decenii mai târziu, realităţile din liceele româneşti s-au schimbat şi la fel şi preocupările celor tineri. Aşa a apărut „Liceenii… în 53 de ore şi ceva”, după un scenariu semnat de acelaşi George Şovu împreună cu regizorul filmului, Adrian Popovici. Din 4 noiembrie 2011, filmul poate fi vizionat în cinematografele din toată ţara.
Vineri, 7 octombrie 2011, are loc proiecția de gală a Zilele Filmului de Limbă Spaniolă: „Dansul victoriei” („El baile de la victoria”) a lui Fernando Trueba, pelicula fiind prezentată de criticul Cristina Corciovescu și Juan Carlos Vidal, directorul Instituto Cervantes.
Ca de obicei, festivalul va beneficia de un invitat special. Proiecția de luni, 10 octombrie, ora 20:00, a filmului „Cenuşă din cer” („Cenizas del cielo”) va avea loc în prezenţa lui José Antonio Quirós și va fi urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu regizorul spaniol.
Festivalul este organizat de Instituto Cervantes din București în colaborare cu Uniunea Cineaștilor din România. Biletele și abonamentele sunt puse în vânzare la casa de bilete a Cinema Studio.